Arestul preventiv, înlocuit cu arest la domiciliu pentru ginerele lui Bercea. Decizia nu e definitivă
Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea formulată de Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, decizia instanţei nefiind definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, publicată pe site-ul Tribunalului Constanţa, magistraţii au admis cererea formulată de Marius Constantin de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
”Admite cererea formulată de inculpatul Constantin Marius de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Constantin Marius cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de articolul 218 Cod procedură penală, pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 18.08.2014 şi până la data de 16.09.2014, inclusiv. Dispune punerea în libertate a inculpatului Constantin Marius de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.31/UP/30.05.2014 emis în baza încheierii nr.69/30.05.2014 a Tribunalului Constanţa dacă nu este arestat ori reţinut în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se menţionează în decizia luată luni de Tribunalul Constanţa.
Dacă decizia va rămâne definitivă la Curtea de Apel Constanţa, în timpul arestului la domiciliu Marius Constantin va avea multe restricţii, între care să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu Mircea Băsescu sau cu Marian Căpăţână şi nici cu familiile acestora.
Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost dus, luni, la Tribunalul Constanţa, unde a cerut din nou înlocuirea măsurii arestului preventiv, fie cu controlul judiciar, fie cu arestul la domiciliu.
Avocatul Pavel Abraham spunea că solicitarea clientului său ar putea avea câştig de cauză după ce au fost depuse noi probe.
”Cred că în baza noilor dovezi vom avea câştig de cauză. Izaura a născut prin cezariană, există şi o anchetă socială care arată că are probleme, că este singură şi întreţine patru copii minori fără venituri”, afirma Abraham.
De asemenea, avocatul Pavel Abraham a fost întrebat dacă va propune ca soţia lui Mircea Băsescu, Doina, să fie audiată ca martor, el confirmând acest lucru.
“Noi am propus-o ca martor. Noi am propus să fie audiaţi şi cei în cauză, respectiv Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, dar şi Izaura, Fănica, toate persoanele care într-o formă sau alta au intrat în contact cu această cauză în jurul căreia se învârt toate elementele, darea unei sume de bani pentru a influenţa actul de justiţie”, a explicat Abraham.
El a mai spus că Bercea Mondial doreşte să facă un nou denunţ şi că urmează să vadă probele respective şi să decidă dacă acestea ar putea rezista în instanţă, fiind vorba atât de înregistrări, cât şi de diverse înscrisuri.
Marius Constantin a depus în ultimele săptămâni mai multe solicitări privind scoaterea de sub arestul preventiv, având câştig de cauză o singură dată, atunci când Tribunalul Constanţa a hotărât să fie judecat în arest la domiciliu. Hotărârea nu era definitivă, iar Curtea de Apel a anulat-o apoi, menţinând arestul preventiv.
Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică Ion Anghel , precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, la sfârşitul lunii iunie, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.
Dosarul se judecă la Tribunalul Constanţa, unde a fost trimis cu propunerea menţinerii măsurii arestării preventive în cazul lui Marius Constantin şi a măsurii controlului judiciar în cazul Izaurei Anghel şi a lui Grinică Ion Anghel.
Marius Constantin se află în arest preventiv din 30 mai.
Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu , 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.
În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au ameninţat şi pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai şi 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleaşi ameninţări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să îi dea cei 280.000 de euro.
Conform sursei citate, în 29 mai, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.
Două zile mai târziu, în 31 mai, Florin Anghel i-a telefonat lui Mircea Băsescu, din Penitenciarul Colibaşi, unde execută o pedeapsă într-un alt dosar, şi i-a cerut să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj, astfel încât Marius Constantin să fie pus în libertate prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa. Fiul lui Bercea Mondial a ameninţat că, în caz contrar, va dezvălui, prin intermediul presei, înregistrări care să susţină implicarea acestuia în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată, 14 iulie, pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Sursa: mediafax.ro