Arestarea actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels a fost o ''greşeală'' şi acuzaţiile au fost retrase
Poliţia din statul american Ohio a anunţat joi că arestarea actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels pentru presupusa atingere necorespunzătoare a trei poliţişti sub acoperire în timp ce susţinea un spectacol într-un club de striptease a fost "o greşeală" şi acuzaţiile împotriva femeii au fost retrase, relatează dpa.
Daniels, pe numele ei real Stephanie Clifford, care susţine că a avut o relaţie cu preşedintele american american Donald Trump, a fost arestată joi într-un club din oraşul Columbus (statul Ohio) pentru că i-a permis unui client să o atingă 'de o manieră nonsexuală' în timp ce ea se afla pe scenă, a scris pe Twitter avocatul actriţei, Michael Avenatti.
"Un element al legii a fost omis dintr-o eroare şi acuzaţiile au fost retrase", a declarat şeful poliţiei din Columbus, Kim Jacobs, într-o conferinţă de presă.
Ofiţerii au acţionat "corespunzător atunci când au reţinut-o. Cu toate acestea, a fost făcută o greşeală şi accept responsabilitatea deplină", a spus el.
''Motivaţiile'' ofiţerilor implicaţi în incident vor fi analizate la nivel intern, a adăugat Jacobs.
Un mesaj difuzat pe Twitter de avocatul lui Daniels, Michael Avenatti, a inclus o imagine a unui document de la tribunal în care se menţionează că nu există o "cauză probabilă" pentru continuarea cercetărilor. Avenatti a mulţumit, de asemenea, procurorilor ''pentru profesionalismul lor''.
Avenatti anunţase joi că Daniels a plătit o cauţiune de 6.000 de dolari şi a fost eliberată.
Actriţa de filme porno a devenit faimoasă la nivel mondial după ce a susţinut că a avut o aventură cu Trump în 2006 şi că a fost plătită pentru tăcere. Avenatti a declarat iniţial că arestarea de joi a fost "motivată politic" şi a fost o ''înscenare''.
Daniels a spus că în 2006 a întreţinut relaţii sexuale cu Donald Trump şi că avocatul personal al acestuia, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra secretul asupra acestei relaţii, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016.
Cohen a recunoscut că a făcut plata respectivă. În luna mai, Trump - care nu a recunoscut niciodată această relaţie - a afirmat că Stormy Daniels a fost plătită pentru a pune capăt 'acuzaţiilor false şi bazate pe şantaj' conform cărora ea ar fi avut relaţii sexuale cu actualul lider de la Casa Albă. AGERPRES