„Arde foarte tare”/Ucrainenii au lovit crucișătorul rusesc Moskva, cea mai mare navă din Marea Neagră
Un tir de rachetă ucrainean a provocat un incendiu la bordul unui crucișător rusesc, Moskva, au anunțat miercuri seară autoritățile ucrainene, potrivit AFP.
"Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au provocat daune majore navei rusești", a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii sudice Odesa, Maxim Marșenko.
P
Un consilier al președintelui ucrainean, Oleksii Arestovich, a confirmat pe Youtube loviturile ucrainene împotriva navei, fără a preciza însă locația acesteia.
"Arde foarte tare. Acum. Și cu această mare agitată, este imposibil de știut când vor putea primi ajutor", a spus el, asigurând că "510 membri ai echipajului" se află la bord.
Cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, crucişătorul de rachete Moskva, a fost grav avariată după ce muniţia de la bord a explodat, a declarat joi agenţia Interfax, citând ministerul rus al apărării, transmite Reuters.
Conform sursei citate, toţi membrii echipajul au fost evacuaţi şi în prezent este investigată cauza incendiului. Nava de 12.500 de tone are un echipaj de aproximativ 500 de membri.
"În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată", dar "echipajul a fost evacuat în totalitate", a informat ministerul rus al apărării într-un comunicat.
Interfax nu a oferit mai multe detalii.
La 24 martie, la o lună de la începutul invaziei rusești în Ucraina, marina ucraineană a afirmat că a distrus o navă de trupe rusești ancorată în portul Berdiansk, un oraș de lângă Mariupol, în Marea Azov.
Moscova nu confirmase pierderea, dar armata rusă oferă rareori informații despre pierderile sale.
Nava Moskva este cea care a atacat Insula Șerpilor și a generat răspunsul devenit emblematic al unui grănicer ucrainean care a refuzat să se predea: „Navă de război rusească, du-te în p*** mea”
Nava amiral Moskva și cum s-a făcut modernizarea flotei ruse din Marea Neagră
La începutul lui 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea, flota rusească din Marea Neagră era, chiar și după standardele extenuate ale Moscovei, foarte veche.
Aproape toate cele 38 de nave din prima linie ale flotei erau moștenite din perioada sovietică, inclusiv nava amiral Moskva, crucișătorul Kerci și distrugătorul Smetlivy.
Flota era completată de fregate, corvete, nave de desant și un singur submarin electric.
După anexare sediul flotei Mării Negre a fost mutat în orașul-port Sevastapol din Crimeea, fiind demarat un amplu proiect de modernizare.
Nave ruseși la o paradă din Sevastapol (FOTO: Vasiliy Batanov / Sputnik / Profimedia Images)
Kerci și Smetlevy au fost casate, echipajele lor fiind transferate pe nave mai noi ce au sosit din diferite șantiere navale, inclusiv cel din Kerci aflat în estul Crimeii.
Nava amiral Moskva a trecut la rândul ei prin șantierele navale, alăturându-se din nou flotei cu rachete anti-navă supersonice P-1000.
Flota rusă din Marea Neagră a fost întărită de asemenea cu trei fregate înarmate cu rachete din clasa Amiral Grigorovici, patru nave de patrulare de ultimă generație Project 22160 și șase submarine de atac din clasa Kilo.
În 2014 Flota Mării Negre nu avea rachete mare-sol însă astăzi o treime din navele sale sunt dotate cu rachete Kalibr care sunt ghidate cu ajutorul dronelor și avioanelor de recunoaștere și supraveghere.
Navele rusești de la Marea Neagră nu sunt, în medie, foarte mari. Moskva, de departe cel mai mare vapor, are un deplasament de doar 12.500 de tone.