ARB recomandă analiza proactivă a capacităţii de rambursare, înainte şi după perioada de suspendare a ratelor
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) recomandă clienţilor să analizeze proactiv cu atenţie, atât capacitatea actuală de rambursare, cât şi după expirarea perioadei de suspendare şi, în funcţie de rezultatul analizei, să decidă oportunitatea depunerii solicitării şi perioada aleasă pentru suspendarea temporară a obligaţiilor la plata creditelor.
Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, expunerea clientului se majorează odată cu creşterea perioadei de suspendare astfel încât, în baza analizei riguroase, abordarea trebuie să fie una echilibrată în linie cu nevoile reale actuale ale clientului şi cu capacitatea de onorare a plăţilor post suspendare.
"Băncile din România continuă să absoarbă problemele de lichiditate întâmpinate de populaţia şi companiile debitoare ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, într-un efort conjugat şi cu autorităţile statului, prin prelungirea moratoriului legislativ, precum şi prin măsuri individuale", se menţionează în comunicat.
Astfel, clienţii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie pot beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor pe o perioadă cuprinsă între o lună şi nouă luni, în baza opţiunii debitorului.
În conformitate cu reglementările europene emise de Autoritatea Bancară Europeană, clienţii pot beneficia de o perioadă maximă de suspendare de nouă luni, luând în calcul şi suspendările de care au beneficiat pe parcursul anului trecut în baza moratoriilor legislative şi non legislative.
"Persoanele fizice şi juridice afectate care se califică la condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 227/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 pot transmite solicitarea către creditor, până cel mai târziu la data de 15 martie 2021, inclusiv. Clienţii care depun o astfel de solicitare declară pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului, la persoanele juridice fiind stabilite şi praguri concrete privind reducerea veniturilor", se menţionează în comunicat.
Potrivit ARB, băncile analizează solicitările depuse şi, în funcţie de respectarea prevederilor legale din moratoriul legislativ, transmit un răspuns privind aprobarea/respingerea cererilor de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, dar nu mai târziu de 31 martie 2021.
"Pe lângă criteriile legate de afectarea veniturilor, moratoriul include o serie de alte prevederi ce trebuie respectate. Suspendarea la plată se poate aproba doar pentru creditele care au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv şi nu înregistrează restanţe la data solicitării, precum şi pentru alte criterii obiective. Decizia băncii de aprobare se comunică debitorului în format letric sau prin poştă electronică sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor sau telefonic, clientul urmând să primească şi graficul de rambursare", se mai spune în comunicat.
Totodată, pentru clienţii care întâmpină în continuare dificultăţi financiare temporare, dar care au beneficiat deja de această facilitate în limita temporală trasată de reglementarea europeană, opţiunea este să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant. Riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental a fost cotat ca fiind un risc sistemic moderat în creştere pe Harta riscurilor la adresa stabilităţii financiare din România, întocmită de Banca Naţională a României.
"O abordare echilibrată a solicitărilor clienţilor de suspendare temporară a obligaţiilor de plată va permite băncilor să rămână reziliente şi apte să deservească nevoile clienţilor persoane fizice şi juridice de asigurare a lichidităţii prin suspendarea obligaţiilor de plată şi de finanţare a clienţilor neguvernamentali şi a statului român. În calitate de soluţie la problemele de natură economică generate de pandemia COVID-19, sistemul bancar solicită eliminarea barierelor de ordin legislativ care pot afecta capacitatea industriei bancare de a finanţa revigorarea rapidă a economiei şi de a sprijini clienţii afectaţi de pandemie", se mai spune în comunicat. AGERPRES