Arad: Un pacient cu accident vascular ar fi fost ignorat opt de ore de medicii de la UPU şi a rămas paralizat

Arad: Un pacient cu accident vascular ar fi fost ignorat opt de ore de medicii de la UPU şi a rămas paralizat

Un avocat din Arad acuză medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) că l-au ignorat mai bine de opt ore pe tatăl său, care a ajuns acolo în urma unui accident vascular cerebral (AVC), iar primele tratamente le-a primit abia după 24 de ore, deşi starea acestuia ar fi impus asistenţă medicală urgentă, astfel că pacientul a rămas parţial paralizat.


Avocatul Alexandru Nistor a relatat cazul tatălui său pe pagina sa de Facebook, sâmbătă, iar ulterior a declarat, pentru AGERPRES, că a decis să depună plângere penală în acest caz, prin care vizează personalul de gardă de la UPU Arad.

Managerul interimar al SCJU Arad, Florina Ionescu, a declarat, pentru AGERPRES, că a cerut verificarea documentelor medicale în acest caz.

"Astăzi am aflat despre cazul acestui pacient. Am cerut deja directorului medical să verifice documentele medicale, să discute cu medicii implicaţi pentru a afla exact ce s-a întâmplat şi pentru a putea lua măsurile care se impun", a precizat Ionescu.

"Tatăl meu, în vârstă de 78 de ani, a ajuns la spital pe picioarele sale, dar l-am scos de acolo pe braţe şi în cărucior cu rotile, pentru că a paralizat parţial. În ziua în care a suferit AVC, a ajuns la UPU în jurul orei 15,00, unde i-au făcut un examen la computerul tomograf. Au stabilit că într-adevăr a suferit un AVC, dar l-au pus pe un scaun şi l-au aruncat într-un colţ jos la UPU. Până noaptea, la ora 23,30, nu l-a mai băgat nimeni în seamă. L-au ţinut nemâncat şi fără tratament, deşi este şi diabetic şi suferise un AVC. Se ştie că în cazul unui accident vascular cerebral este esenţial să se intervină cu tratament în câteva ore, pentru a se evita sechelele neurologice. În schimb, l-au dus la o clinică privată unde l-au închis într-o cameră până a doua zi la ora 15,00, când i-a venit testul COVID-19 negativ. Acolo, aceeaşi poveste, fără mâncare şi fără tratament medical", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Nistor.

El a adăugat că abia după 24 de ore tatăl său a fost transferat la o Secţie de neurologie, unde a fost tratat corespunzător de către personal medical.

"Le mulţumesc medicilor de la Neurologie, au făcut ce au putut în condiţiile date. Problema majoră este la UPU, unde nu cred că se gestionează corect cazurile grave, pe fondul isteriei COVID-19. Unul dintre medicii de gardă din seara respectivă i-a spus tatălui meu, care era nemulţumit pe bună dreptate că nu primeşte ajutor, că, dacă nu-i convine, poate să semneze că merge acasă pe propria răspundere. Ce medic poate să trimită acasă un pacient cu AVC? E ca şi cum au vrut să scape de el...", a afirmat avocatul.

Alexandru Nistor a precizat că s-a decis să relateze cazul după ce a citit despre gravida de 39 de ani cu COVID-19 care a decedat în urma transferului de la SCJU Arad la Spitalul Judeţean Timişoara, caz în care Poliţia a anunţat că se fac cercetări penale pentru ucidere din culpă.

"O femeie tânără a fost omorâtă cu zile împreună cu copilaşul pe care îl purta în pântec. Tatăl meu a fost privat timp de 24 de ore de tratament medical, deşi suferise un accident vascular cerebral. Oare câte astfel de cazuri mai sunt în Arad şi nimeni nu vorbeşte nimic despre ele? Este inuman să nu acorzi tratament medical unor oameni care se prezintă cu afecţiuni grave la spital sub pretextul lipsei rezultatului la testul COVID-19. Pacienţi cu afecţiuni grave sunt ţinuţi pe holurile spitalului cu zecile de ore până îi bagă cineva în seamă", a susţinut avocatul arădean. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”