Arad: Peste 400 de salariaţi aflaţi în grevă, daţi în judecată de compania Astra Rail

Arad: Peste 400 de salariaţi aflaţi în grevă, daţi în judecată de compania Astra Rail

Peste 400 de salariaţi ai producătorului de vagoane marfă Astra Rail Industries au fost daţi în judecată de companie, pentru greva începută în urmă cu câteva săptămâni, iar peste o sută dintre aceştia s-au prezentat, marţi, la Tribunalul Arad la primul termen, fiind luate măsuri speciale de acces în Palatul Justiţiei.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Flavius Bradin, a declarat, pentru AGERPRES, că este vorba de un litigiu de muncă înregistrat în 11 iunie, care a avut termen marţi.

"A fost înregistrat un litigiu având ca obiect acţiune în constatarea nelegalităţii grevei, prin care o companie din Arad a chemat în judecată circa 400 de pârâţi angajaţi ai societăţii", a spus Flavius Bradin.

Peste o sută dintre pârâţi s-au prezentat la primul termen, care a fost marţi, iar pentru accesul lor în Palatul Justiţiei şi în sala de judecată au fost luate măsuri speciale.

"Pentru a asigura condiţiile de securitate şi evitare a aglomerării, au fost luate măsuri prompte de către forţele de ordine şi conducerea instanţei", a spus Bradin.

Pe litigii de muncă, acesta este unul dintre procesele cu cel mai mare număr de pârâţi care au avut loc în judeţul Arad în ultimii ani.

Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii companiei nu au dorit să ofere mai multe informaţii despre procesul deschis sindicaliştilor, precizând că toate informaţiile furnizate în comunicatul de presă transmis la finele lunii mai, când susţineau că "greva este ilegală", rămân valabile.

Reprezentanţii sindicali nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere.

La finalul lunii mai, Astra Rail Industries a reacţionat faţă de protestele care au avut loc în fabricile din România, între care cea de la Arad, arătând, într-o poziţie transmisă AGERPRES, că a dorit să majoreze salariile încă de anul trecut, dar "acest lucru a fost împiedicat de disputele existente între sindicatele rivale".

În urma protestelor din fabricile din Arad, Drobeta-Turnu Severin şi Caracal, compania şi-a manifestat "îngrijorarea" şi a arătat că "greva ilegală" periclitează operaţiunile companiei în România şi "are un impact negativ asupra angajaţilor".


"Înţelegem faptul că angajaţii sunt nemulţumiţi de lipsa creşterilor salariale şi ne manifestăm sprijinul în raport cu această nevoie a lor. Menţionăm că ne-am dorit ca salariile să crească încă de anul trecut, dar acest lucru a fost împiedicat de disputele existente între sindicatele rivale", scria în poziţia managementului companiei.

Conform sursei citate, în februarie 2020 a fost început procesul oficial de negociere pentru un nou Contract Colectiv de Muncă cu partenerii sindicali.

"Din păcate, am fost nevoiţi să abandonăm aceste negocieri atunci când un nou sindicat a început acţiuni în justiţie împotriva sindicatelor existente, cu privire la drepturile de reprezentare în companie. În urma consultărilor cu avocaţii noştri, am fost notificaţi că nu este posibilă negocierea unui nou Contract Colectiv de Muncă pe durata acestui proces. De peste un an aşteptăm ca aceste procese să fie soluţionate, dar au urmat mai multe procese între sindicate şi încă nu se prefigurează o rezolvare. Pentru deblocarea situaţiei şi creşterea salariilor, compania a început procesul de alegere a unui comitet reprezentativ al angajaţilor, astfel încât să putem începe negocierile. Acest proces ar fi putut evita disputele sindicale, permiţându-ne să agreăm un nou Contract Colectiv de Muncă care să includă şi creşteri salariale", transmitea Astra Rail la finalul lunii mai.

Reprezentanţii companiei consideră că "unele părţi, care, probabil, s-au simţit ameninţate de acest proces, au instigat la organizarea unor greve ilegale".

"Am văzut campanii intense de recrutare pentru constituirea unor noi sindicate în aceste fabrici. Dorim să subliniem că partenerii noştri tradiţionali de sindicat nu susţin această acţiune de grevă ilegală şi dorim să le mulţumim pentru acest lucru. Înţelegem faptul că angajaţii merită creşteri salariale şi au nevoie de acestea şi vrem să ajungem la un nou acord în acest sens cât mai repede posibil. Săptămâna trecută, compania a înaintat o ofertă generoasă pentru a plăti salariile angajaţilor pe durata grevei, cu condiţia reluării activităţii şi am oferit, de asemenea, un bonus rapid de productivitate pe durata negocierii unui nou Contract Colectiv", susţine compania.

Potrivit aceleiaşi surse, oferta "nu a fost luată în considerare", iar Astra Rail nu a mai avut altă opţiune decât să înainteze o acţiune în instanţă pentru a declara greva ca fiind ilegală şi să se îndrepte asupra organizatorilor pentru a primi despăgubiri.

"Facem apel, şi pe această cale, la toate sindicatele pentru a pune capăt disputelor juridice şi bătăliilor privitoare la calitatea lor de membri sindicali şi să se concentreze, în schimb, asupra intereselor angajaţilor. În acest moment, compania şi angajaţii aşteaptă de peste un an majorarea salariilor printr-un nou Contract Colectiv de Muncă şi este timpul să punem capăt acestui comportament distructiv", a mai transmis managementul Astra Rail Industries S.A.

Astra Rail are ca acţionar majoritar concernul american Greenbrier, care deţine unităţi de producţie în Arad, Drobeta-Turnu Severin şi la Caracal.

Aproximativ 100 de salariaţi ai fabricii de vagoane marfă Astra Rail Arad au protestat în stradă, în 28 mai, cerând salarii mai mari cu cel puţin 400 de lei net şi condiţii mai bune de muncă.

"Nemulţumirea principală este legată de salarii, dar şi condiţiile de muncă. Nu am mai negociat de doi ani, tot timpul ne-au dus cu zăhărelul că acum e pandemie, că nu sunt bani, că nu am avut contracte. Dar la noi în fabrică nu s-a oprit lucrul, am avut tot timpul de lucru, comenzile s-au semnat. Cerem cel puţin 400 lei net, având în vedere că de doi ani nu am mai primit nimic. Ei vor să ne acorde 150 de lei. Nu se ştie nici când încep discuţiile pentru contractul colectiv de muncă, pentru că la Turnu Severin şi Caracal (unde compania mai are fabrici - n.r.) sindicatele vechi s-au destrămat", a declarat, la acel moment, liderul Sindicatului Unitas, Ciprian Pele.

De la momentul acelui protest, conflictul de muncă a rămas deschis la Arad.

Pe 25 mai, angajaţi de la Fabrica de Vagoane Astra Rail Caracal au protestat în faţa unităţii, solicitând creşterea salariilor şi alinierea la veniturile lucrătorilor companiei de la unitatea din Arad. Protestatarii solicitau creşterea venitului salarial net cu 500 de lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”