Arad: Patru ore de aşteptare la intrarea în ţară prin Nădlac I, după ce s-a închis Nădlac II pentru maşini

Arad: Patru ore de aşteptare la intrarea în ţară prin Nădlac I, după ce s-a închis Nădlac II pentru maşini

Aglomeraţia de la intrarea în ţară s-a mutat de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II la PTF Nădlac I, unde, vineri dimineaţa, se aştepta patru ore pentru tranzitare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, pentru AGERPRES, că la Nădlac I se folosesc şase artere de intrare în ţară, însă, în contextul în care Ungaria permite tranzitarea ţării doar noaptea, pe un culoar special, la frontiera română ajung multe autoturisme într-un interval scurt de timp.

"Începând de joi seara, ora 20,00, toate autoturismele au fost redirecţionate de pe teritoriul Ungariei către PTF Nădlac I. Precizăm că autoturismele care se aflau deja la Nădlac II la ora respectivă au putut tranzita frontiera prin acest punct. În momentul de faţă, aglomeraţia este cauzată atât de numărul mare de autovehicule care se prezintă la control într-un interval scurt, cât şi de triajul epidemiologic", a declarat Matei.

El a adăugat că media tranzitărilor din această perioadă este similară cu cea de anul, însă, în contextul epidemiologic actual, procedurile pentru fiecare persoană durează până la zece minute, faţă de 30 secunde - 1 minut înainte de instituirea măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, joi seara, că traficul prin PTF Nădlac I a fost deschis începând ora 20,00 numai pentru autoturisme , ceea ce va duce la fluidizarea traficului pentru camioane prin PTF Nădlac II.

Potrivit unui comunicat MAI, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a avut o convorbire telefonică joi seară cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul eforturilor comune depuse pentru identificarea celor mai bune soluţii în vederea fluidizării traficului prin punctul de trecere a frontierei comune, Nădlac II, care a fost stabilit culoar de tranzit pentru transportul rutier.

"Având în vedere timpii mari de aşteptare înregistraţi în anumite intervale orare, în vederea descongestionării punctului de trecere a frontierei Nădlac II şi pentru funcţionarea corespunzătoare a 'culoarului verde', partea română a propus ca acest punct să fie folosit în exclusivitate pentru camioane şi traficul de mărfuri, urmând ca traficul de persoane să fie direcţionat către Nădlac I. Ministrul ungar a fost de acord cu această propunere, iar detaliile tehnice au fost stabilite imediat la nivelul conducerii poliţiilor de frontieră din cele două state", se arată în comunicat.

Echipaje ale Poliţiei Rutiere vor însoţi convoaie de maximum 10 autoturisme, care vor fi preluate de la frontieră şi însoţite până în judeţele de destinaţie prin preluarea escortei de fiecare inspectorat judeţean de poliţie sau jandarmerie de pe traseu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”