Arad: Nouă migranţi afgani găsiţi ascunşi în două camioane, la PTF Nădlac II

Arad: Nouă migranţi afgani găsiţi ascunşi în două camioane, la PTF Nădlac II

Nouă migranţi din Afganistan au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, încercând să iasă ilegal din România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, ascunşi în două camioane cu marfă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Arad, remis vineri, primul camion cu migranţi era condus de un român în vârstă de 39 de ani, care transporta dulapuri şi rastele metalice în Suedia. În remorcă, poliţiştii de frontieră au descoperit cinci tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 de ani, care au documente de solicitanţi de azil eliberate de autorităţile din ţara noastră.

Al doilea camion, condus tot de un român, de 31 de ani, transporta scânduri în Franţa. În partea din faţă a compartimentului marfă, poliţiştii au găsit patru afgani, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani.

La audieri, toţi cei nouă migranţi au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Străinii sunt cercetaţi pentru încălcarea regimului frontierei de stat, iar şoferii români, pentru trafic de migranţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!