Arad: Ministrul Agriculturii spune că programul 'Tomata' a avut 'impact zero', iar importurile au crescut

Arad: Ministrul Agriculturii spune că programul 'Tomata' a avut 'impact zero', iar importurile au crescut

Programul "Tomata" a avut "impact zero" în patru ani în care s-au cheltuit aproape 200 de milioane de euro, pentru că importurile de roşii au crescut în toată această perioadă, iar programul a fost fraudat "în foarte multe locuri", susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Prezent, vineri, într-o vizită în judeţul Arad, ministrul a fost întrebat despre sprijinirea producătorilor de tomate în spaţii protejate, Adrian Oros arătând că programul anterior, denumit "Tomata", nu a avut impactul dorit, astfel că din acest an există un program care se adresează şi altor legume crescute în spaţii protejate.

"Programul 'Tomata' s-a desfăşurat pe o perioadă de patru ani, s-au cheltuit aproape 200 de milioane de euro, iar impactul a fost zero, în sensul că în fiecare an, statistic, importul de tomate a crescut. De aceea, la cererea legumicultorilor, începând de anul acesta programul se numeşte legume în spaţii protejate şi nu tomate în spaţii protejate, pentru că legumicultorii ne-au spus că şi alte tipuri de legume ar trebui să beneficieze de acest program de minimis. Iar anul acesta s-au alocat 150 de milioane de lei pentru programul 'Legume în spaţii protejate' ", a declarat Adrian Oros.

Ministrul a acuzat că, "în foarte multe locuri, programul 'Tomata' a fost fraudat masiv". "Doar la un singur control, într-un singur judeţ am găsit anul trecut 417 dosare fictive", a precizat Oros.

El a arătat că actualul program pentru legume va fi evaluat la sfârşitul anului, pentru a se vedea ce impact a avut.

Adrian Oros a fost prezent în judeţul Arad pentru a se întâlni cu fermieri şi agricultori, ocazie cu care le-a prezentat acestora programele Guvernului pentru următorii ani. AGERPRES/(A - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin