Arad: Localităţi de pe Valea Mureşului, afectate de o invazie de buburuze; oamenii le adună cu mătura
Mai multe localităţi arădene de pe Valea Mureşului se confruntă cu o invazie de buburuze, de câteva zile, insectele intrând în casele oamenilor, de unde sunt adunate cu mătura.
Localnicii au sunat la primării, pentru a reclama că pereţii caselor sunt acoperiţi cu mii de buburuze, care le intră şi în locuinţe.
Oraşul Lipova este unul dintre cele mai afectate, iar primarul a decis să stropească străzile cu substanţe care combat aceste insecte.
"Oamenii ne-au sunat să ne sesizeze problema, iar de aseară (marţi seară n.r.) am început să stropim în oraş. Folosim atomizoare cu substanţe speciale şi sperăm ca în câteva zile să reuşim să mai reducem acest fenomen. Se întâmplă o dată la câţiva ani, toamna, când vremea este neobişnuit de caldă, cu temperaturi de peste 20 de grade. Buburuzele vin în oraş din pădurile aflate în zonă şi acoperă orice suprafaţă, case, maşini, copaci...", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul oraşului, Mircea Jichici.
"Le mătur zilnic, sunt mii, zeci de mii. Am lăsat deschisă fereastra câteva minute şi perdeaua era plină de buburuze. Nu mai ştim cum să scăpăm de ele, şi când mergem pe stradă se aşază pe noi, pe cap, pe haine", a spus o localnică din Lipova.
Biologii afirmă că pe fondul căldurii s-au înmulţit afidele, care sunt hrana de bază a buburuzelor, astfel că şi aceste insecte au proliferat.
"Mai mulţi factori, între care condiţiile meteo, au condus la înmulţirea afidelor, care sunt hrana principală a buburuzelor, iar acum populaţia lor a crescut foarte mult", a declarat Gabriel Herlo, biolog al Parcului Natural Lunca Mureşului.
Specialiştii cred că invazia va mai dura până la finele lunii octombrie, pentru că prognoza meteo arată în continuare temperaturi diurne ridicate. AGERPRES