Arad: Doi bărbaţi au murit şi o fată a fost rănită grav după ce s-au răsturnat cu maşina pe DN 79
Doi bărbaţi au murit, iar o fată a fost rănită grav, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 79, în apropiere de municipiul Arad, după ce maşina în care se aflau a lovit bordura unui sens giratoriu şi s-a răsturnat pe marginea şoselei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arad: Doi bărbaţi au murit şi o fată a fost rănită grav după ce s-au răsturnat cu maşina pe DN 79 (Imagine: Shutterstock)
Accidentul a avut loc la câţiva kilometri de ieşirea din municipiul Arad spre Oradea, pe DN 79, unde un tânăr de 29 de ani, care conducea un autoturism de teren cu număr de Bucureşti, a lovit bordura unui sens giratoriu şi maşina s-a răsturnat pe marginea şoselei.
Potrivit martorilor, care le-au dat declaraţii poliţiştilor, autoturismul circula cu viteză excesivă, iar după ce a lovit bordura din beton s-a rostogolit în aer.
"Accidentul a avut loc pe fondul vitezei excesive. Şoferul şi un bărbat de 35 de ani, aflat pe bancheta din spate, au decedat, iar o tânără de 18 ani, aflată în dreapta şoferului, a fost rănită grav, ea fiind găsită inconştientă în afara maşinii", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.
La locul accidentului au intervenit medici SMURD şi echipe de descarcerare, care au scos cele două cadavre din maşina contorsionată.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicii afirmând că are numeroase traumatisme interne şi externe, dar şi fracturi. Ea a fost stabilizată, fiind în afara pericolului.
Poliţiştii au găsit în autoturism contracte ale unor tranzacţii imobiliare, dar şi sume de bani.
Sursa: mediafax.ro