Arad: Cinci tramvaie Imperio noi, vopsite în culorile UTA, vor intra în circulaţie în acest an

Arad: Cinci tramvaie Imperio noi, vopsite în culorile UTA, vor intra în circulaţie în acest an

Primele cinci tramvaie Imperio din lotul de 28 contractat de municipalitatea arădeană, produse la fabrica Astra Vagoane Călători Arad, vor intra în circulaţie în acest an, iar alte nouă în prima jumătate a anului viitor, acestea fiind vopsite în culorile echipei locale de fotbal UTA, adică alb-roşu.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, care a vizitat fabrica pentru a vedea stadiul producţiei tramvaielor comandate, afirmă că din lotul de 28 de tramvaie, jumătate vor fi tramvaie de capacitate medie, care vor fi alb-roşii, iar celelalte vor fi de capacitate mare şi vor rămâne verzi, la fel ca cele şase garnituri aflate deja în circulaţie în oraş, cumpărate cu ani în urmă.

"Noile tramvaie de capacitate medie vor fi în culorile alb şi roşu. Ele sunt în producţie în momentul de faţă şi primele vor fi în circulaţie până la sfârşitul anului. Diferenţa până la 14, până la jumătatea anului viitor, cele de capacitate medie. Apoi continuăm cu celelalte contractate, astfel încât vom avea 28, şi cu şase cumpărate deja, vom avea 34", a spus primarul.

El a adăugat că în această iarnă se va organiza licitaţia pentru achiziţia altor 50 de tramvaie noi, tot printr-un program cu finanţare europeană. Astfel, "în doi-trei ani'', jumătate dintre tramvaiele aflate în parcul oraşului Arad ar urma să fie noi.

Reprezentanţii Primăriei Arad au semnat, în luna mai 2019, un contract pentru achiziţia a 28 de tramvaie noi de la Astra Vagoane Călători Arad, în decurs de patru ani, pentru care va plăti 218,8 milioane de lei. Cea mai mare parte a finanţării este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Primele garnituri Imperio produse la Arad au fost cumpărate în urmă cu şapte ani, iar reprezentanţii municipalităţii arădene afirmă că în tot acest timp s-a constatat că au un consum de electricitate chiar mai mic decât cel indicat de către producător, care susţine că sunt printre cele mai economice tramvaie din lume. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”