Arad: Aglomeraţia şi timpii mari de aşteptare se menţin la intrarea în ţară prin PTF Nădlac I şi II

Arad: Aglomeraţia şi timpii mari de aşteptare se menţin la intrarea în ţară prin PTF Nădlac I şi II

Peste 16.000 de persoane au revenit în ţară, în 24 de ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, de trei ori mai multe faţă de media zilnică din perioadele obişnuite, astfel că la aceste puncte se aşteaptă în continuare chiar şi două ore pentru tranzitare.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că aglomeraţia s-a menţinut constant de luni ora 00,00, adică momentul din care sunt exceptate de la măsura intrării în carantină sau izolare persoanele care sosesc din mai multe ţări europene aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, în 24 de ore, respectiv de luni ora 00,00 până marţi ora 00,00, prin PTF Nădlac II (autostrada pan-europeană) au intrat în România 10.700 persoane cu 3.500 mijloace de transport. Prin PTF Nădlac I (DN 7), au intrat 5.500 persoane, cu 1.700 mijloace.


Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES



Aceste valori sunt de trei ori mai mari decât în perioadele obişnuite, şi apropiate de cele din sezonul estival, când mulţi români care lucrează în străinătate vin în ţară pentru a-şi petrece concediile alături de familii.

"Valorile de trafic înregistrate în ultimele 24 de ore sunt în creştere, apropiindu-se de cele înregistrate în perioada sezonului estival, însă formalităţile de frontieră sunt îngreunate şi necesită un timp mai mare de procesare, pentru că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic", a precizat Filip Ionuţ Matei.

Marţi dimineaţă, la Nădlac II se aştepta cel puţin 120 de minute pentru efectuarea formalităţilor de intrare în România. Aici se lucrează pe opt artere de control, la care se adaugă nouă staţii mobile cu ajutorul cărora se fac verificările de documente.

La Nădlac I, timpul de aşteptare era de 60 de minute, aici fiind deschise cinci artere de control, la care se adaugă o staţie mobilă.

Pe sensul de ieşire din România, traficul are valori obişnuite şi nu se aşteaptă mai mult de 15 minute pentru formalităţile de trecere în Ungaria. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”