Arad: 28 de migranţi au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria

Arad: 28 de migranţi au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în ultimele 24 de ore, 28 de migranţi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi în camioane sau mergând pe jos pe câmp, toţi fiind din Afganistan, Pakistan şi Somalia.

Într-un camion condus de un român, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost găsiţi şase migranţi. Aceştia erau ascunşi printre ambalaje pentru sucuri transportate în Olanda, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad.



Migranţii sunt din Afganistan, au vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani şi sunt solicitanţi de azil.

În acelaşi punct de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au verificat două camioane conduse de un bulgar şi un ucrainean, care transportau grupaje metalice, boilere şi pahare din sticlă pentru firme din Germania şi Franţa. Printre mărfuri, se aflau 14 persoane din Afganistan, Pakistan şi Somalia, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 ani.

Marţi dimineaţă, în zona oraşului Nădlac, un echipaj a observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, opt persoane care se deplasau pe jos.

"Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt şase cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani şi doi cetăţeni din Pakistan în vârstă de 21, respectiv 24 de ani", se arată în comunicat.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, în ultimele luni a crescut numărul migranţilor care încearcă să treacă ilegal graniţa pentru a ajunge în alte ţări europene. De asemenea, în 2020 numărul a fost de 2,5 ori mai mare decât în anul anterior. Au fost prinse 2.011 persoane, faţă de 945 în 2019, jumătate dintre ele fiind găsite ascunse în camioane de marfă care urmau să ajungă în Spaţiul Schengen. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod