ARACO: Constructorii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţii

ARACO: Constructorii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţii

Sectorul de construcţii din România este impactat major de creşterea semnificativă a preţurilor la o serie de materiale de construcţii începând cu trimestrul I 2021, cu efecte negative imediate în derularea contractelor de construcţii, precum şi în contractele care urmează a fi licitate, informează Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii - ARACO, printr-un comunicat.

"În acest context economic incert, societăţile de construcţii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor până la clarificarea modului de preluare în contracte a acestor creşteri de preţuri semnificative la materialele de construcţii", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, aceste evoluţii ale preţurilor la materiale de construcţii afectează sectorul de construcţii, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, precum şi interesele legitime ale societăţilor de construcţii.

ARACO semnalează că, în cursul trimestrului I, au fost înregistrare la nivelul Uniunii Europene următoarele creşteri: oţel - creşteri de 110% în Italia, de 70% în Germania şi Franţa, 64% în Spania, iar în România de 70%; bitum - creştere de circa 15%; ciment - creştere cu 10%; lemn - creştere de peste 20%; produse din polietilenă - creştere de peste 40%. La acestea se adaugă scumpirea carburanţilor cu 34%.

"Pe lângă aceste creşteri imprevizibile, companiile de construcţii se confruntă şi cu întârzieri pe lanţurile de aprovizionare, furnizorii fiind rezervaţi în a-şi asuma termene specifice de livrare", mai semnalează ARACO.

Având în vedere riscurile majore cu care se confruntă antreprenorii în derularea contractelor de execuţie, alături de riscurile ancorate în viitoare licitaţii organizate pe documentaţii cu preţuri inactuale, ARACO solicită public autorităţilor guvernamentale centrale, autorităţilor locale, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), INS, beneficiarilor de lucrări "să acţioneze cât mai rapid cu putinţă pentru identificarea şi promovarea acelor măsuri care să contracareze riscurile cu care proiectele sunt confruntate".

Principalele măsuri potenţiale care pot fi operaţionalizate, potrivit ARACO, sunt: amendarea formulei de ajustare a preţului cât mai bine adaptată la complexitatea fiecărui proiect şi la elementele componente ale preţului ofertat care să acopere situaţia actuală a creşterii preţurilor la materiale şi echipamente, situaţie care nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil de antreprenori şi ale căror interese comerciale sunt acum afectate negativ; recalcularea valorii contractelor de către proiectantul lucrării sau consultantul pentru aplicaţia de finanţare; reflectarea reală a creşterilor de preţuri la materiale de către Indicele de preţuri în construcţii; recalcularea corectă şi urgentă a bugetelor pentru contractele care urmează a fi licitate; revizuirea şi actualizarea HG 1/2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…