Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa

Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru victoria sa

Regele Salman şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, foarte apropiaţi preşedintelui Donald Trump, i-au felicitat duminică seara pe Joe Biden şi Kamala Harris aleşi preşedinte şi vicepreşedinte ai SUA, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, relatează AFP.

Ultimul lider al monarhiilor arabe din Golf care a reacţionat, regele Salman şi-a exprimat ''cele mai bune urări de succes'' şi a reamintit ''relaţiile istorice speciale strânse dintre cele două ţări şi popoare prietene'', potrivit SPA.

Prinţul Mohammed a urat ''şi mai mult progres'' Statelor Unite, afirmând că ''aspiră să continue cooperarea comună între cele două ţări prietene''.

Prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al regatului are o relaţie strânsă cu preşedintele american Donald Trump şi cu ginerele şi consilierul acestuia, Jared Jushner, în special ca urmare a ostilităţii lor comune faţă de Iran.

După relaţii tensionate cu democratul Barack Obama, Riadul a găsit un sprijin neclintit din partea administraţiei Trump, inclusiv în timpul reacţiei la nivel internaţional provocate de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018. O expertă ONU şi CIA au ajuns la concluzia că prinţul Mohammed a fost implicat în asasinarea acestui jurnalist.

Colaborator al publicaţiei The Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document.

Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, desemnat de responsabili turci şi americani drept cel care a ordonat asasinatul.

Fost vicepreşedinte în timpul mandatului lui Barack Obama, Joe Biden a promis în timpul campaniei sale că va ''reevalua'' relaţiile cu Arabia Saudită şi ''se va asigura că America nu renunţă la valorile sale pentru a vinde arme sau a cumpăra petrol''.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...