Arabia Saudită: Focuri de armă într-o școală privată din Riad; doi morți

Arabia Saudită: Focuri de armă într-o școală privată din Riad; doi morți

Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală privată din Riad, omorând două persoane, a indicat o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

Sursa foto: (c) www.kingdomschools.edu.sa

'Un profesor a luat o armă și s-a dus într-o sală din școală, unde i-a ucis pe directorul adjunct și pe unul dintre angajați', a declarat pentru AFP această sursă sub acoperirea anonimatului.

Poliția consideră acest caz ca un act criminal și "nu ca un incident terorist", a indicat sursa, adăugând că suspectul de origine irakiană este căutat intens.

'Au fost auzite focuri de armă la Kingdom School din Riad', a anunțat anterior Ambasada SUA într-o postare pe Twitter.

'Școala este închisă, niciun copil nu era prezent în școală', a adăugat Ambasada, care le-a cerut cetățenilor americani să 'evite acest sector'. Ambasada nu a precizat motivele atacatorului.

AFP a încercat să contacteze școala, dar fără succes. Aproape toate școlile sunt închise în prezent în Arabia Saudită.

Kingdom School este o instituție care aparține grupului Kingdom Holding, al prințului miliardar Walid ben Talal, potrivit site-ului școlii.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?