Arabia Saudită: A început pelerinajul la Mecca pentru două milioane de musulmani
Sute de mii de musulmani au început marți să se deplaseze în Arabia Saudită dinspre Mecca spre valea Mina, în prima zi de hajj, într-unul dintre cele mai mari pelerinaje anuale din lume, relatează AFP. Peste două milioane de musulmani vor lua parte anul acesta la hajj, potrivit autorităților saudite care s-au confruntat deja în 11 septembrie cu un accident grav — prăbușirea unei macarele pe Marea Moschee din Mecca — care a provocat 108 morți și 400 de răniți, printre care pelerini străini.
Arabia Saudită a mobilizat peste 100.000 de polițiști pentru a asigura securitatea pelerinajului, care se desfășoară în contextul violențelor din Orientul Mijlociu, pe fondul amenințărilor jihadiste și riscurilor legate de o epidemie provocată de coronavirusul MERS.
Mulțimea a început să se îndrepte marți dimineață, pe jos, în autocare sau în trenuri, spre valea Mina, aflată la câțiva kilometri est de Mecca, unde a fost amenajată o imensă tabără de corturi. Numită ziua 'Tarwiah', această primă etapă de hajj era folosită de pelerinii din timpurile străvechi pentru a-și adăpa animalele și a face provizii de apă până la Muntele Arafat, situat la 10 kilometri sud-este de Mina.
Staționarea pe Muntele Arafat pentru o zi de rugăciuni, prevăzută miercuri, este momentul forte al hajj, unul din cei cinci piloni ai islamului pe care orice musulman este obligat să-l facă măcar o dată în viață, dacă are mijloacele necesare. AGERPRES