Generalul (r) Virgil Bălăceanu consideră că riscul unei escaladări este minim, chiar dacă nu poate fi exclus în totalitate. Rusia nu ar avea motive să atace România și nu ar avea în plan să o facă, însă Putin rămâne imprevizibil.

Rusia şi-ar fi antrenat Marina pentru a lovi ținte de pe teritoriul Europei, inclusiv din România, cu rachete convenționale sau nucleare tactice într-un potențial conflict cu NATO, relatează FT, care a consultat documente secrete furnizate de surse occidentale.

Documentele redactate între 2008 și 2014 includ hărți cu 32 de ținte NATO din Europa pe care să le lovească flota sa navală. Acestea sunt destinate prezentării pentru militari din țările aliate, și nu au scopuri operaționale. Planurile vizează lovituri copleșitoare asupra Europei, inclusiv baze din Germania, Norvegia, de pe coasta de vest a Franţei, o bază din Estonia, dar și din Marea Britanie. România este și ea vizată. Portul Constanţa, podul Giurgiu-Ruse şi scutul antirachetă de la Deveselu ar fi principalele ținte, conform sursei citate.

„Adevărul” a discutat pe această temă cu doi importanți generali. Este vorba despre generalul (r) Virgil Bălăceanu , omul care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles, iar între timp a devenit șef al Asociației Ofițerilor Români în Rezervă și despre generalul (r) Dan Grecu , omul decorat de americani atât în Irak cât și în Afganistan., actualmente vicepreședinte al Asociației Ofițerilor Români în Rezervă.

Adevăratele planuri sunt secrete

„Sunt informații mai vechi, de prin 2008, unele puțin mai târziu, dar în realitate planurile de lovire nucleară, dislocarea, modul de acțiune, sunt strict secrete. Nu se cunosc la nivelul unităților. Se acționează independent, sigur, într-o conducere centralizată de ambele părți. Sau, de fapt, nu vorbesc numai de Statele Unite și de Federația Rusă. Oricine este posesor de armă nucleară, sunt trupele de elită care operează astfel de arme, iar informațiile nu pot să ajungă atât de ușor în spațiu public”, spune generalul Virgil Bălăceanu.

Asta nu înseamnă că Rusia, dar și alte țări care dețin arme nucleare nu ar avea stabilit un plan de luptă, dar acesta ar viza mai degrabă un răspuns în cazul unui atac. Într-un asemenea caz, rușii ar lovi cu siguranță infrastructura militară și cea civilă, dar nu s-ar rezuma la atât.

„În general, însă, țintele vizează obiective strategice de importanță politico-militar-administrativă, aglomerările urbane, dacă vorbim de armă nucleară strategică, grupările de forțe, când vorbim de armă nucleară tactică, infrastructura, podurile, trecerele permanente, aeroporturile, parajele, centralele atomoelectrice, și așa mai departe. Toate acestea reprezintă ținte. Eu, dacă mă uit acum de exemplu la harta Poloniei pot să identific niște ținte dacă am niște informații mai detaliate. Și atunci consider că este o chestiune de rating. Dacă mai apare ceva, mai apar deconspirate chiar și de între ghimele Financial Times, însă greu de crezut că s-ar fi intrat într-un plan de lovire. Scenarii pot să fie și, iar pornind de la scenarii, pot să fie presupuneri că acestea sunt țintele”, adaugă generalul.

Multe semne de întrebare

Un alt amănunt care i-a atras atenția generalului și care i se pare ciudat este că în 2008 relațiile dintre NATO și Federația Rusă nu erau încordate, iar NATO a blocat intrarea Ucrainei și Georgiei în alianță, pentru a face pe plac Rusiei.

„Pe de altă parte, dacă ne referim la perioada anilor 2008, relațiile între Federația Rusă și NATO sunt relaxate. În 2008, nu știți? Să ne amintim că la București nu s-a admis member action plan pentru Ucraina și Georgia. Deci a fost un câștig pentru Rusia atunci, NATO a făcut pe plac Rusiei. În plus, văd ținte din Azerbaidjan și mai ales Iran. Păi Iran e aliata Rusiei, iar ca să lovească Azerbaidjanul ar fi iarăși absurd. Pentru că să nu uităm, Rusia nu are nevoie să lovească nuclear Azerbaidjanul, pentru că are o superioritate zdrobitoare a forțelor convenționale”, este altă obervație.

În plus, generalul Virgil Bălăceanu spune că forțele marine ale Rusiei din Marea Neagră nu dețin arme nucleare. Ori, din hărțile prezentate în presă apare că rușii ar lovi din Marea Neagră.

„Păi marina nu face parte din forțele nucleare strategice decât prin submarine. În general, forța nucleară este dată de rachetele intercontinentale, de aviația strategică care poate să lanseze rachete cu încărcătura nucleară”, mai spune generalul.

În ce privește țintele, el consideră că în realitate nu doar Portul Constanţa, podul Giurgiu-Ruse şi scutul antirachetă de la Deveselu ar fi vizate, în cazul unii război cu Rusia.

„Dar, dacă tot ținem să le luăm în discuție, de ce n-ar fi Centrala Atomoelectrică de la Ceranvodă printre ținte și ar fi numai Portul Constanța? Iată, o întrebare pe care ne-o putem pune îndreptățit. De ce numai podul de la Giurgiu Ruse, da? Sau de ce n-ar fi și baza aeriană de la Câmpia Turzii? De ce nu erau pe hartă bazele aeriane care erau deja conturate? Mă gândesc la baza aeriană de la Otopeni sau baza aeriană de la Câmpia Turzii sau baza aeriană de la Bacău?”, se întreabă retoric generalul.

Un scenariu incomplet

În opinia sa, astfel de scenarii există, iar fiecare forță are propriile planuri. Spre exemplu, în timpul Războiului Rece, forțele americane fixau ținte din țările membre ale Tratatului de la Varșovia, din care făcea parte și România. Evident, și fosta Uniune Sovietică fixa ținte din țările membre NATO, însă așa cum se știe nimeni nu a lovit.

„Astfel de scenarii se activează doar dacă ești lovit. Adică, în mod cert, pentru că se pleacă de la ideea, lovesc ei, adică rușii, lovim și noi. Există o planificare a acestor lovituri pe niște scenarii, dar aceste lucruri nu sunt cunoscute și în niciun caz nu ajung în presă. Adică nu avem de unde să știm exact ce gândesc ei, ce planuri au. Evident că putem presupune, putem specula, ne putem gândi că, așa cum ar fi normal, primele luate la țintă ar fi bazele militare și infrastructura, ceea ce e logic. Dar nu le putem ști. Apoi, ca să văd tot planul, ar trebui să văd nu că se lovește Aeroportul Kogălniceanu sau altă bază, ci de pe ce nave se lovește. În speță de pe ce submarine nucleare. Deci mi se pare un scenariu care sigur dă de lucru presei și în general în media, dar nu mi se pare realist. Nu are cum să fie o scurgere de informații atât de puternică, chiar că de altă parte îmi pun și semne de întrebare. Dacă și flota Mării Negre ajunge să folosească arma nucleară, înseamnă că este război nuclear total, ori nu e cazul”, adaugă generalul Bălăceanu.

Pe de altă parte, mai spune el, surprinde că de pe hartă lipsesc centrele adminsitrative, marile orașe.

„Dacă lovești teritoriul NATO, când lovești centre administrative, capitale, obiective economice sau de infrastructură foarte importante, mai puțin se folosește arma nucleară tactică, ci arma nucleară strategică. Arma nucleară tactică se folosește, de regulă, împotriva unor grupări de forțe. De ce există o diferență? Sunt foarte multe semne de întrebare, care așa, într-o analiză subțintă, mi le-am pus alături de cele prezentate pe Financial Times”, încheie generalul Bălăceanu.

„Exemplele date sunt doar exemple”

La rândul său, generalul (r) Dan Grecu este sceptic că un asemenea plan ar putea fi pus vreodată în practică. Asta nu înseamnă că planuri similare nu ar exista.

„Este indiscutabil că în procesul de planificare sunt vizate în primul rând acele obiective care pot constitui amenințări imediate la îndeplinirea scopului strategic al operației și aici mă refer în primul rând la obiective militare și la sistemul de comandă și control strategic politic și militar, inclusiv infrastrucura. În al doilea rând sunt vizate toate acele obiective care pot sprijini efortul de apărare/contraofensiva - infrastructura rutieră și feroviară, capacitățile economice de producție militară, infrastructura energetică, depozitele strategice s.a.m.d.”, explică generalul Grecu.

El mai adaugă un amănunt. În realitate, spune el, fiecare mijloc de lovire ar avea mai multe ținte în vizor. „Exemplele date sunt cu adevărat doar exemple, pentru că în realitate fiecare mijloc de lovire nuclear operativ are prin planificare o țintă de bază și cel puțin una de rezervă, trecerea de la una la alta făcându-se cu relativă ușurință”, mai spune el.

„În concluzie, oricare dintre obiectivele care se înscriu în categoriile mentionate mai sus, nu numai cele mentionate expres de ruși, pot deveni ținte pentru mijloacele nucleare lansate de pe uscat, din aer de pe mare sau din mediul submarin în cazul în care un ipotetic atac nuclear devine realitate”, conchide generalul Grecu.