Aproximativ 3.000 de angajați ai DGRFP Ploiești, în grevă spontană

Aproximativ 3.000 de angajați ai DGRFP Ploiești, în grevă spontană

Aproximativ 3.000 de angajați din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești au declanșat, marți dimineață, o grevă spontană, întrerupând activitatea în toate structurile aflate în cele șapte județe din regiune, ei fiind nemulțumiți de prevederile ordonanței 47 prin care nu li se acordă creșteri salariale.

Liderul de sindicat din cadrul DGRFP Ploiești, Aurel Fănică, a declarat, pentru AGERPRES, că oamenii au ieșit în stradă, iar activitatea a fost întreruptă în toate structurile județene cuprinse în regiune, respectiv Prahova, Dâmbovița, Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman.

'Toți membrii de sindicat sunt nemulțumiți de deciziile luate de șefii noștri din ANAF și MFP prin care nu ni s-a acordat nicio creștere salarială în ultimii cinci ani, deși toate celelalte categorii de bugetari au beneficiat de creșteri substanțiale în acest an (...), au mai rămas angajații de la MFP, Ministerul Muncii, un număr foarte mic de bugetari. În loc să aibă grijă de aceștia, guvernanții (...) au dat o ordonanță de urgență, ordonanța 47, în care toți banii au fost trecuți numai pentru șefii din ANAF și MFP. Pentru oamenii din teritoriu, pentru 23.000 de oameni din teritoriu care anul acesta au asigurat o colectare pe care o laudă toată lumea, nu s-a găsit niciun leu, în schimb, pentru șefii din ANAF... tot fondul a fost direcționat către aceștia', a declarat Aurel Fănică.

Conform sursei citate, protestul va continua până când Ordonanța de Urgență 47, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie, va fi amendată.

'În momentul ăsta, activitatea este oprită la nivelul tuturor celor șapte județe din regiune. (...) Oamenii sunt în stradă, sune nemulțumiți de felul în care oamenii ăstia și-au bătut joc de noi. Activitatea direcțiilor este întreruptă, a fost decizia oamenilor din sindicat de a ieși în fața direcției și de a protesta până când această ordonanță de urgență va fi amendată', a precizat Aurel Fănică.

Potrivit acestuia, protestul nu a fost declanșat doar la nivelul regionalei Ploiești, ci se manifestă în unitățile ANAF din toată țara. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…