Aproape trei sferturi dintre studenţii din Londra vor fi din rândul minorităţilor etnice, în 2030

Aproape trei sferturi dintre studenţii din Londra vor fi din rândul minorităţilor etnice, în 2030

Aproape trei sferturi dintre studenţii din Londra vor proveni din rândurile minorităţilor etnice, la finalul deceniului următor, afirmă cercetători citaţi joi de BBC.

Raportul organizaţiei Access HE (higher education) arată că 27% dintre studenţii din Londra vor fi albi, comparativ cu 37% în prezent. Albii vor continua totuşi să reprezinte cel mai mare grup etnic, urmaţi de cei de origine africană, cu 21%, faţă de 17% în prezent.

Raportul reflectă o creştere a numărului de reprezentanţi ai minorităţilor etnice în sistemul şcolar, notând că tinerii proveniţi din familii de culoare şi asiatice se înscriu în învăţământul superior în măsură mai mare decât alte grupuri.

"La Londra, suntem martorii unei hiperdiversităţi în rândul studenţilor, diversitatea fiind norma şi nu excepţia", constată autorii raportului, potrivit cărora, "pe baza dovezilor existente, ne putem aştepta la o creştere semnificativă a numărului de tineri admişi în învăţământul superior până în 2030 şi la o creştere a diversităţii acestor studenţi, aproape 75% urmând a fi de alte origini decât albi".

Organizaţia are în vedere în special o creştere a numărului de londonezi originari din Africa şi metişi care merg la facultate. Este de aşteptat să crească şi numărul studenţilor albi, dar nu la fel de mult ca în cazul altor grupuri, aşa încât va ajunge să reprezinte un procent mai mic din total.

Raportul mai prevede o creştere a numărului de studenţi cu origini din Bangladesh, care vor deveni cel mai mare grup de origine asiatică, reprezentând 8% dintre studenţii londonezi.

Studenţii din rândurile minorităţilor etnice tind să prefere cursurile de medicină, drept, afaceri şi informatică şi mai puţin pe cele cum ar fi istoria sau limbile moderne, au mai consemnat autorii documentului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”