Simona Halep a funcţionat în Anglia la capacitate maximă. Asta a speriat orice adversar, s-a văzut că oponentele ei sunt oarecum timorate de faptul că au în faţă un angrenaj care funcţionează aproape perfect. „O să încerc să fac tot ce pot, o să fac tot posibilul să mă concentrez pe ce pot controla”, spunea înaintea confruntării din semifinalele din Anglia, Elena Rybakina. Şi, în plus, Halep s-a simţit şi bine în Marea Britanie. „Simona este o jucătoare de tenis fericită. Şi, aşa cum spunea Mike Tyson, cel mai periculos boxer este un boxer fericit”, explica Patrick Mouratoglou pentru tenismajors.com.
Pare şi normal să-ţi pierzi încrederea când vezi că Halep a atins una după alta mai multe borne de performanţă la Wimbledon, reuşise să ajungă la 12 succese consecutive pe iarba londoneză, din care 10 fără să piardă set, şi să adune şase turnee în acest an în care a ajuns cel puţin în semifinale. În plus, kazaha cu origini ruseşti a reuşit doar o victorie în faţa tricolorei, în 2019, la Wuhan (abandon Halep), de atunci pierzând următoarele două confruntări, la Dubai (3-6, 6-3, 7-6) şi la US Open (7-6, 4-6, 6-3).
Din nou, ca şi în cazul meciului cu Amanda Anisimova din sferturi de finală, confruntarea cu Rybakina trebuia să aibă pe hârtie, doar un singur final. Şi singurul lucru care ar fi putut să se opună victoriei lui Halep ar fi fost doar Halep. Asta spunea şi Ion Ţiriac înaintea meciului: „E de departe cea mai bună din turneu. Poate să piardă doar dacă se bate ea singură”.
Se pare că miliardarul român a avut gura aurită. Halep nu a putut face faţă adversarei în semifinale şi a cedat meciul cu 3-6, 3-6. Elena Rybakina va juca cu Ons Jabeur (2 WTA) în finală, tunisianca trecând în semifinale de Tatjan Maria cu 6-2, 3-6, 6-1. „Simona e o mare campioană, dar am fost concentrată şi sunt fericită de cum am jucat”, a spus kazaha.