Aproape 30.500 de fermieri din sectorul vegetal, autorizaţi la plată cu o sumă 54,75 milioane de euro, în prima zi

Aproape 30.500 de fermieri din sectorul vegetal, autorizaţi la plată cu o sumă 54,75 milioane de euro, în prima zi

Aproape 30.500 de fermieri din sectorul vegetal au fost autorizaţi la plată cu o sumă 54,75 milioane de euro în prima zi, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoştinţa opiniei publice că astăzi, 16 mai 2020, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019. Astfel, până la această oră s-au autorizat 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro", se arată într-un comunicat al agenţiei remis sâmbătă AGERPRES.

Guvernul a aprobat pe 30 aprilie plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019, valoarea totală a sprijinului fiind de 85,5 milioane de euro, echivalentul a 406,12 milioane de lei.

Beneficiarii acestui act normativ sunt circa 41.000 fermieri din sectorul vegetal care au accesat măsurile de sprijin cuplat pentru culturile prevăzute la art.1 din HG nr. 219/2015 şi au îndeplinit condiţiile de eligibilitate.

Potrivit MADR, plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal sunt distribuite astfel: 33,43 milioane de euro pentru soia, respectiv 212,88 euro/ha; 16,35 milioane de euro pentru lucernă (94,67 euro/ha); 440.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe (118,05 euro/ha); 102.130 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră (210,01 euro/ha); 4,902 milioane de euro pentru orez (632 euro/ha); 840.000 euro pentru sămânţă de cartof (1386,09 euro/ha); 131.760 euro pentru hamei (528,94 euro/ha); 18,752 milioane de euro pentru sfeclă de zahăr (829,34 euro/ha); 1,190 milioane de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp (1.717,99 euro/ha); 9.340 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp (539,88 euro/ha); 6,316 milioane de euro pentru legume cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă (4.649,12 euro/ha); 510.000 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre (268,98 euro/ha); 2,523 milioane de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare (1.000 euro/ha).

Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 3 octombrie 2019.

"Măsura privind sprijinul cuplat vegetal are un plafon maxim de 85 de milioane de euro (85,5 milioane de euro n.r.) şi plăţile vor începe din 16 mai. De ce din 16 mai? Pentru că în 15 mai sunt încă termene limită de depunere de către fermieri a unor documente specifice la unele culturi, cum ar fi hameiul sau cartoful sămânţă. Din 16 mai vor fi autorizaţi la plată toţi fermierii eligibili pentru această măsură", a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în 12 mai.

Astfel, în data de 16 mai 2020 vor fi autorizaţi la plată fermierii eligibili, vor începe transferurile în contabilitate a centralizatoarelor venite de la judeţe, iar din data de 18 mai 2020 se vor face primele ordine de plată pentru beneficiarii sprijinului cuplat vegetal.

Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare tip de sprijin cuplat în sectorul vegetal a fost calculat de către APIA, prin raportarea plafoanelor aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal menţionate mai sus la suprafeţele eligibile pentru anul 2019. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!