După ce au documentat numeroase operațiuni rusești de spionaj, punând pe piață până și cele mai microscopice detalii, Bellingcat , de data asta în colaborare cu Insider, au pătruns adânc în dedesubturile tentativei serviciilor ucrainene de a captura zeci de mercenari ruși, combatanți în Donbas și în alte teatre unde Rusia duce războaie prin proxy, și a-i duce la Kiev. Informațiile spectaculoase obținute de investigația jurnalistică arată cum a debutat și cum s-a derulat operațiunea pe cele mai ostile două teritorii străine pentru ucraineni – Rusia și Belarus. Până unde s-a ajuns, care au fost cele mai critice momente, de ce Putin și Lukașenko nu au înțeles din prima cu ce au de-a face și de ce s-a terminat prost o operațiune de o ambiție fără precedent, mai degrabă asemănătoare unui scenariu de film?

<< În 29 iulie 2020, presa de stat din Belarus a anunțat că serviciile de securitate ale țării au arestat 33 de luptători aparținând contractantului militar privat, Wagner. Acești bărbați făceau, potrivit raportului, parte dintr-un grup de peste 200 de luptători prezenți în Belarus pentru a destabiliza țara în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale de la începutul lunii august. Toți bărbații, ale căror nume și date de naștere au fost publicate în raportul inițial din 29 iulie, erau cetățeni ruși, în timp ce câțiva aveau și dublă cetățenie ucraineană și belarusă.

Deși inițial Belarus a acuzat Rusia că se amestecă în alegerile din august, cele două țări au părut să se împace cu întoarcerea mercenarilor în Rusia și continuarea cooperării în sfera militară și economică.

Ulterior a reieșit că apariția mercenarilor ruși nu avusese nimic de-a face cu alegerile din Belarus sau cu amestecul rusesc, ci mai degrabă fusese parte a unei operațiuni de ucrainene de infiltrare care fusese întreruptă. Un an mai târziu, consecințele politice ale acestor evenimente continuă să se facă simțite la nivelul ultimilor doi președinți ai Ucrainei și a unei mari părți din serviciile de securitate, militare și de informații ale țării.

O investigație Bellingcat și Insider, derulată timp de un an, a stabilit că operațiunea care a avut ca rezultat capturarea a 33 de mercenari, la Minsk, în iulie 2020, fusese de fapt o infiltrare elaborată, condusă de serviciul de informații militar al Ucrainei, GUR MOU, cu sprijinul departamentului de contrainformații al Ucrainei, agenția națională de informații, SBU. Prin recrutarea sub steag fals de mercenari pentru un contractant militar privat (PMC), între timp dispărut, operațiunea și-a propus să atragă zeci de cetățeni ruși, ucraineni și belaruși care, potrivit evaluării autorităților ucrainene, comiseseră infracțiuni grave în timp ce au luptat pentru Rusia – au sprijinit entităţile militare din estul ţării.

Mulți, dar nu toți mercenarii vizați, au luptat în regiunea Donbas, din Ucraina, ca parte a infamului contractant militar privat (PMC) Wagner. Alții au luptat ca parte a „corpului de voluntari” sponsorizat de Rusia, în timp ce alții lucrau direct pentru serviciile militare sau de securitate ale Rusiei. Majoritatea bărbaților vizați au servit la un moment dat ca mercenari pentru grupul Wagner, fie în Ucraina, fie ulterior în Siria, Libia sau Republica Centrafricană (RCA).

Operațiunea a început încă din 2018, ca o campanie de colectare de informații, realizată de GUR MOU. Până la sfârșitul anului 2019, în urma succesului operațiunilor ucrainene, cum ar fi recuperarea fostului comandant militar separatist Vladimir Tsemah, proiectul luase o turnură mai ambițioasă. Până la începutul anului 2020, s-a transformat într-o operațiune oportunistă de infiltrare, care viza sute de foști mercenari care trândăveau în timpul lockdown-ului cauzat de Covid-19 în orașele și satele lor natale din Rusia. În acest moment, o serie de rezultate se aflau încă în analiză. Variantele includeau încetarea operațiunii după colectarea a suficiente informații sau atragerea țintelor într-o țară terță – cum ar fi Ungaria, Polonia sau națiunile baltice – și solicitarea extrădarii acestora în Ucraina.

La sfârșitul anului 2019 și începutul lui 2020, mai mulți ofițeri comandanți de operațiuni speciale cu experiență de succes în predare au trecut de la SBU la GUR MOU. Sub influența lor, operațiunea de infiltrare a căpătat contururi mai concrete – și chiar mai ambițioase. Misiunea era acum să atragă, să rețină și să judece un grup central format din câțiva zeci de mercenari. În acest moment, SBU s-a implicat în planificarea proiectului, cu scopul de a crea o listă scurtă de ținte ale căror presupuse infracțiuni ar putea fi amplu fundamentate și au fost astfel evaluate ca având o probabilitate mare de a fi condamnate în instanță.

Acest scenariu operativ final a fost, conform celor trei foști ofițeri de securitate care au vorbit cu Bellingcat, prezentat și aprobat de conducerea politică a Ucrainei, la începutul lunii iulie 2020. Acesta a inclus capturarea și reținerea a 33 de mercenari prin organizarea aterizării de urgență pe teritoriul ucrainean a unei aeronave care transporta țintele la destinația lor fictivă. Alegerea orașului Minsk, din Belarus, ca punct de pornire a călătoriei călătorie a fost o circumstanță atât forțată (niciun zbor comercial nu a decolat din Rusia în timpul lockdown-ului din 2020), cât și convenabilă. Un zbor de la Minsk la Istanbul, hub-ul de transfer către un număr de destinații plauzibile, ar necesita ca avionul să treacă prin spațiul aerian ucrainean timp de aproximativ 28 de minute – suficient pentru a permite o aterizare de urgență pe aeroportul Boryspil din Kiev.

În timp ce autobuzul care transporta mercenari a trecut granița din Rusia în Belarus pe 25 iulie, operațiunea îndrăzneață părea să decurgă potrivit planului.

Dar, în ultimul moment, a fost luată o decizie controversată, de a amâna partea activă a operațiunii pentru câteva zile. O nouă dată de plecare în Turcia a fost stabilită pentru 30 iulie, iar grupul de mercenari a fost înregistrat, mai întâi la un hotel din Minsk, iar mai târziu la un hotel balnear din afara orașului, pentru a aștepta. La primele ore ale dimineții din penultima zi la hotel, serviciile speciale din Belarus au luat cu asalt hotelul și i-au reținut pe mercenari, compromițând în mod neintenționat restul operațiunii ucrainene.

Cronologia și contextul evenimentelor expuse în această investigație au fost întocmite pe baza a zeci de interviuri cu participanții la operațiunea de infiltrare: inclusiv mercenari ruși care căzuseră în capcana ucraineană și foști agenți de informații ucraineni care au luat parte la diferite faze ale operațiunii. Ambele grupuri au discutat cu Bellingcat pentru a spulbera ceea ce ei percepuseră ca fiind narațiuni de dezinformare răspândite atât în ​​Rusia, cât și în Ucraina.

Pentru a valida ceea ce au avut de spus aceste surse, echipa de investigații a Bellingcat a analizat și verificat sute de fișiere electronice, inclusiv cereri de angajare completate de mercenari, fotografii cu premii și medalii militare, scrisori de recomandare de la foști comandanți militari și dosare de sănătate pe care le-au trimis prin e-mail către noul lor angajator fictiv. În mod crucial, analiza a acoperit sute de fișiere audio colectate în timpul procesului de recrutare sub steag fals. Unele dintre aceste documente și componente audio au fost divulgate presei ucrainene; cu toate acestea, autenticitatea lor nu fusese verificată independent.

Bellingcat a verificat, de asemenea, părți cheie ale cronologiei evenimentelor cu Comisia de anchetă adhoc a Parlamentului ucrainean. Aceasta a investigat, independent de Bellingcat, împrejurările presupusului eșec al aceleiași operațiuni de infiltrare.

Originile infiltrării

Potrivit interviurilor cu patru foști agenți ai serviciilor speciale ucrainene, care au solicitat anonimatul pentru a discuta chestiuni secrete, fostul președinte ucrainean, Petro Poroșenko, agenția de informații militare a Ucrainei, GUR MOU, și agenția de securitate internă, SBU, au început să culeagă date și să creeze profiluri privind militanții ruși – inclusiv mercenari – care luptau în estul țării, la începutul anului 2014. SBU, care are și o funcție de investigare a forțelor de ordine, a început să întocmească dosare penale cu privire la militanții individuali care au fost judecați pentru comiterea de infracțiuni grave.

Până la jumătatea anului 2018, serviciile de informații ale Ucrainei au dobândit o înțelegere detaliată a structurii, practicilor și compoziției PMC-urilor ruse, în primul rând așa-numitul PMC Wagner, afiliat și finanțat prin intermediul lui Evgheni Prigozin, un antreprenor apropiat Kremlinului. Pe măsură ce Wagner PMC a redirecționat mercenari din Ucraina către alte puncte fierbinți, cum ar fi Siria, Libia, CAR, Mozambic și alte țări africane, agențiile de informații din Ucraina au aflat mai multe despre metodele de recrutare, promovare și rotație ale contractorilor militari, precum și despre interacțiunea lor cu serviciile de securitate ale Rusiei.

Potrivit foștilor agenți ai serviciilor speciale, menționați mai sus, două dintre aceste perspective s-au transformat în cunoștințe cruciale pentru viitoarea operațiune de infiltrare. În primul rând, mercenarii PMC sunt rotiți și introduși sau scoși din misiuni, acest timp liber trebuind să îl petreacă în orașele sau satele lor natale, uneori luni sau ani, până la următorul loc de muncă. Acest lucru îi obligă să cauteo slujbă alternativ între timp. În al doilea rând, piața PMC din Rusia nu este nici omogenă, nici centralizată: în timp ce grupul Wagner al lui Prigozin a fost de departe responsabil pentru cel mai mare număr de operațiuni de peste mări sponsorizate de guvern, din 2014, și aproape exclusiv de încredere pentru operațiuni de luptă, există câteva companii mai mici, controlate sau tolerate de serviciile de securitate ale Rusiei. Acestea oferă servicii non-combat – cum ar fi securitatea pentru mărfuri valoroase sau resurse de pază pentru companiile rusești de peste mări.

Pe baza acestor cunoștințe, schița generală a unei scheme îndrăznețe a căpătat contur în comunitatea de informații a Ucrainei. Scopul era să prindă în capcană un număr mic de mercenari ruși care își căutau de lucru și aveau o istorie care putea fi probată a infracțiunilor violente comise în estul Ucrainei. Ei vor fi ademeniți într-un loc unde ar putea fi reținuți, extrădați și predați instanțelor ucrainene de urmărire penală. Ideile timpurii discutate au inclus momirea a doi până la cinci mercenari inactivi într-o tabără de antrenament paramilitar din Ungaria, unde urmau să participe la un curs fictiv de îmbunătățire a nivelului de pregătire în domeniul securității – o condiție prealabilă pentru un grad de salariu mai ridicat în lumea PMC. Concepte similare la scară mică au fost luate în considerare cu un punct de extracție în statele baltice.

Aspirații superioare

La 27 iunie 2019, o operațiune comună GUR MOU și SBU, derulată pe teritoriul controlat de ruși în estul Ucrainei, a avut ca rezultat recuperarea cu succes a unui cetățean ucrainean, Vladimir Tsemah, căutat pentru crimă din 2014, când era comandant militant local în orașul Snijne. Pe vremea când era comandant al apărării antiaeriene la Snijne, un BUK furnizat de ruși, amplasat chiar în afara acestui sat, a doborât zborul MH17, ucigându-i pe toți cei 298 de oameni aflați la bord. Acest lucru a făcut din Tsemah un martor important, și posibil un complice, în doborârea ilegală – făcând din capturarea sa o realizare și mai notabilă pentru serviciile de informații ucrainene (Tsemah a fost ulterior predat Rusiei, ca parte a unui schimb de prizonieri, în ciuda solicitărilor guvernelor olandez și australian ca el să fie predat echipei comune de anchetă care investighează doborârea.)

În ciuda faptului că serviciul de informații al Ucrainei a suferit pierderi umane în timpul infiltrării (un ofițer a fost ucis după ce a călcat pe o mină terestră, iar altul a fost grav rănit), operațiunea a ridicat atât moralul, cât și ambiția MOU GUR și pe a Direcției V (care este responsabil pentru Kiev și zona înconjurătoare) a departamentului de contrainformații al SBU.

Echipa comună de informații a reușit să efectueze o operațiune de supraveghere și detenție în adâncul teritoriului controlat de Rusia. Echipa a reușit să-l strecoare pe suspectul sedat prin punctele de frontieră controlate de Rusia, punându-l într-un scaun cu rotile și pretinzând că este o rudă bolnavă care are nevoie de îngrijiri medicale urgente în Ucraina. Cel mai important, probabil, operațiunea a demonstrat că serviciile de securitate ale Rusiei nu au avut o stăpânire fermă asupra locului și siguranței potențialilor martori importanți și/sau a țintelor de arestare.

Potrivit foștilor agenți GUR MOU, succesul predării lui Tsemah și cunoașterea vulnerabilităților de securitate ruse au făcut ca echipa de operațiuni speciale să-și regândească planurile anterioare. Acum se lua în calcul o operațiune de infiltrare mai ambițioasă, care viza zeci sau chiar sute de suspecți.

Operațiunea Bulevard 1.0

Până în septembrie 2019, MOU GUR a acumulat date personale de fundal, inclusiv statutul actual de angajare, locația și detaliile de contact, ale peste două mii de foști mercenari. Majoritatea luptaseră în estul Ucrainei, la un moment dat, între 2014 și 2018.

Agenția de informații ucraineană știa astfel deja pe cine să țintească. Singura întrebare era cum.

Potrivit acelorași foști ofițeri de operațiuni speciale, o idee îndrăzneață a fost propusă în timpul unei sesiuni de brainstorming GUR MOU în această perioadă. Ideea era să înființeze un fals PMC pentru a recruta foștii mercenari, cu scopul inițial de a colecta dovezi de primă mână și, eventual, mărturisiri ale infracțiunilor comise în Ucraina. Ca o a doua etapă a operațiunii, grupul de lucru GUR MOU a luat în considerare opțiunea de a atrage un grup mai mic de mercenari de pe lista scurtă pentru o „misiune” internațională și de a asigura capturarea lor în afara Rusiei. Cea de-a doua etapă nu a fost totuși bătută în cuie, deoarece chiar și etapa inițială, de strângere a dovezilor, părea deja și atractivă, și ambițioasă.

Pentru a atinge acest obiectiv, o echipă de operațiuni speciale formată din șase a început să lucreze la o poveste de acoperire și un plan operațional detaliat. Pentru a minimiza riscul compromiterii, au lucrat izolat. Povestea de acoperire a necesitat trei componente cheie: o entitate credibilă de recrutare a PMC, o misiune internațională plauzibilă și un manager de proiect convingător, probabil de la serviciile secrete ale Rusiei, sau „kurator”.

Falsul PMC MAR

Dacă spera să-i ademenească pe mercenari, echipa avea nevoie de un angajator de acoperire plauzibil. Prin urmare, echipa a făcut alegerea îndrăzneață de a coopta un PMC autentic, dar dezafectat, care fusese înființat la Sankt Petersburg, în 2012. „PMC MAR” se putea lăuda cu implicarea în mai multe operațiuni „în interesul statului rus”, derulate în estul Ucrainei, în 2014. Guvernul autodeclarat al „DNR”, una dintre entitățile separatiste susținute de ruși din estul Ucrainei, a lăudat chiar MAR pentru „furnizarea de ajutor umanitar”. Site-ul său a fost activ la sfârșitul anului 2019 și a declarat că compania va „susține interesul statului acolo unde statul nu își poate îndeplini obligațiile în mod legal”. Declarațiile publice zornăitoare ale fondatorului său, Alexei Marușcenko (în 2015 el a susținut că firma trimisese 70 de persoane în Donbas și plănuia să trimită multe altele în Siria și Libia) au contribuit la propulsarea acesteia într-o poziție de popularitate nemaipomenită în rândul aspiranților mercenari. În același timp, anchetatorii internaționali, cum ar fi Conflict Intelligence Team, au citat PMC MAR ca exemplu de contractant militar de tip „cochilie goală”. Pe paginile de socializare ale PMC, oamenii s-au plâns că la numerele de contact și e-mailurile sale nu s-a răspuns cererilor de angajare.

Toate acestea au făcut din PMC MAR momeala perfectă pentru operațiunea de infiltrare planificată.

Pentru a intercepta întrebările de recrutare primite, în septembrie 2019, echipa GUR MOU a înregistrat un domeniu asemănător și un site web clonat, chvk-mar.org (site-ul original MAR era chvk-mar.ru). Acest lucru le-a permis să obțină și un domeniu de e-mail pentru comunicarea cu candidații la angajare.

Falsul Rosneft

Acum, echipa trebuia să vină cu o destinație credibilă pentru falsa activitate de recrutare. Până la sfârșitul anului 2019, Wagner PMC era armata proxy exclusivă folosită de Rusia la nivel internațional. Asta însemna că cei care dădeau formă operațiunii de infiltrare trebuiau să atingă un echilibru fin. Se impunea să creeze o misiune potențial periculoasă, care necesita experiența militară a mercenarilor. De asemenea, trebuia să pară legitimă și în interesul statului rus pentru a descuraja suspiciunile în rândul reclamanților. Aceasta a venit sub forma unei misiuni de pază a instalațiilor petroliere din Orientul Mijlociu, deținute de Rosneft, gigantul petrolier de stat al Rusiei. De la sfârșitul anului 2019, Rosneft opera puțuri de petrol în regiune, iar companiile rusești de securitate privată încheiau acorduri de afaceri cu companii petroliere din Siria. În Irak, puțurile de petrol ale Rosneft se aflau aproape de linia frontului și aveau nevoie, natural, de protecție. Echipa a decis să folosească Rosneft drept client fictiv pentru viitoarea misiune de securitate. În acest scop, echipa a înregistrat – din nou printr-un registrator rus – numele de domeniu momeală office-rosneft.org. Acest domeniu va fi folosit pentru corespondența prin e-mail cu candidații.

O analiză a istoricului DNS al numelor de domenii chvk-mar.org și office-rosneft.org arată că acestea au fost înregistrate la interval de nouă zile unul de celălalt, la sfârșitul lunii septembrie 2019, lucru care corespunde cronologiei prezentate de foștii agenți intervievați de către Bellingcat.

Falsul „Serghei Petrovici”

Orice poveste cu pretenții are nevoie de un personaj principal. Prin urmare, echipa de planificare a MOU GUR a cooptat serviciile unui agent operativ de operațiuni speciale, cu experiență reală de luptă. Acest individ, cunoscut sub pseudonimul „Serghei Petrovici”, cunoștea bine conflictul din Donbas, precum și jargonul și referințele culturale folosite de mercenarii ruși. S-a oferit voluntar să acționeze ca recrutor fals și curator al proiectului, presupus în numele serviciilor secrete ale Rusiei.

Bellingcat nu a putut să intervieveze această persoană din cauza faptului că anchetatorii cunoșteau doar identitatea sa de acoperire. Informațiile despre rolul acestui individ în operațiunea de infiltrare provin din interviuri cu foștii agenți, precum și din analiza a sute de înregistrări audio ale „interviurilor” de muncă, efectuate de „Serghei Petrovici” cu zeci de mercenari candidați.

Cârtița GRU

O altă sursă importantă cooptată în proiect, potrivit foștilor agenți intervievați, a fost un fost ofițer de rang mediu al GRU, agenția de informații militare a Rusiei, care fusese compromis și recrutat de informațiile militare ucrainene în timpul stagiului său în „ DNR”, cu câțiva ani mai devreme. În 2019 — întors în Rusia și după ce s-a pensionat — s-a oferit să caute încă o dată un loc de muncă în forțele armate ruse, la sugestia responsabililor săi ucraineni din MOU GUR. Acest lucru a asigurat un om din interior pentru echipa de planificare, care putea oferi atât informații, cât și alerte de risc. S-a sperat că putea fi util în legitimitatea pe mai departe a operațiunii de recrutare.

La fel ca în cazul lui „Serghei Petrovici”, Bellingcat nu l-a putut contacta și nici nu a putut stabili identitatea reală a acestui ofițer GRU. Informații despre rolul său în operațiunea de infiltrare provin doar din interviurile cu foștii agenți.

Casting fals 1.0

Cu un instrument convingător de informații rusești la bord, infiltrarea putea începe serios. Clona menționată mai sus a site-ului web PMC MAR a inclus detalii de contact înlocuite cu e-mailuri și numere de telefon controlate de GUR MOU. Pentru a atrage solicitări, o serie de postări privitoare la locuri de muncă, formulate ambiguu, au fost plasate pe site-uri web clasificate rusești despre care se știa că fuseseră folosite anterior pentru a recruta mercenari.

Într-o listă de pe popularul site rus de anunțuri, Avito.ru, sub titlul St Petersburg/Securitate locuri de muncă, următoarea poziție deschisă, de securitate, a fost anunțată pentru 25 septembrie 2019 de către un utilizator care se identifică drept „Alekseev”.

Din contextul cererilor de angajare și al interviurilor de angajare înregistrate, analizate de Bellingcat, reiese că „Alekseev” era pretinsul „director de resurse umane” al fictivului PMC MAR.

Lista anunța un loc de muncă plătit cu 225.000 de ruble (aproximativ 3.200 USD/ 2.900 EUR) pe lună, sugerând o detașare în străinătate pentru a proteja activele unei companii. Experiența în manipularea armelor și atestatele privind pregătirea în același domeniu erau o cerință, aparent fiind o metodă de a filtra solicitanții fără experiență anterioară de luptă.

Pagina angajatorului arată că acesta a primit două comentarii critice, în ianuarie și aprilie 2020. Ambii utilizatori s-au plâns că li s-a cerut să-și trimită documentele de cerere „administratorului”, dar nu au primit feedback. Un răspuns din 31 martie din partea angajatorului „Alekseev” a menționat că recrutarea s-a încheiat și și-a exprimat regretul cu privire la feedback-ul negativ.

Potrivit interviurilor cu ex-agenți GUR MOU, aceste comentarii au fost rezultatul campaniei de recrutare false care a atras prea mulți solicitanți nepotriviți pentru obiectivele sale. Deși unii aveau experiență militară, ei nu luptaseră în Donbas și nu erau de interes pentru serviciile de informații militare ale Ucrainei. Într-adevăr, e-mailurile trimise de solicitanți către contul de e-mail controlat de GUR MOU, info@office-rosneft.org și distribuite cu Bellingcat, au arătat că, deși nu luaseră parte la operațiunile din estul Ucrainei, cel puțin unii dintre ei luptaseră în războiul Uniunii Sovietice din Afganistan şi în cele două conflicte din Cecenia, după prăbuşirea URSS.

Potrivit interlocutorilor Bellingcat, după ce a primit prea multe cereri irelevante, în mare parte de la oameni cu o valoare mică de intelligence, echipa operațională a decis să schimbe strategia. Avea nevoie de o abordare mai concentrată, care să genereze mai multe – și, important, mai proeminente – ținte.

Ajutor de la Șaman

În aprilie 2020, un agent cheie de operațiuni speciale ucrainene, anterior membru în departamentul de contrainformații al SBU, care supraveghease operațiunea de recuperare a lui Tsemah, a fost pus la conducerea „Proiect Bulevard”, numele de cod care fusese dat oficial operațiunii de infiltrare și pe care mass-media ucraineană îl va boteza ulterior „Wagnergate”. Acest ofițer, spre deosebire de nașii originali ai Project Bulevard, provenea dintr-un mediu de securitate și a dat un impuls mai proactiv operațiunii anterior bazate pe informații.

După ce a făcut bilanțul aplicațiilor disponibile și al altor informații colectate, „Serghei Petrovici” a început să organizeze interviuri de angajare cu unii dintre cei mai promițători candidați. Sarcina lui era să stabilească dacă vreunul dintre ei putea fi folosit ca recrutor proxy ai altor ținte relevante, o metodă similară cu practica de recrutare în stilul bulgărelui de zăpadă. Pentru a realiza acest lucru, au explicat agenții, lui „Petrovici” i s-a oferit un telefon special, de negăsit fără o cartelă SIM și un software de falsificare a ID-ului apelantului, care a fost setat să arate un număr de apel sirian – mercenarilor li s-a spus că kuratorul lor se află în prezent în Siria.

Doi dintre primii solicitanți care și-au depus cererile de angajare în septembrie 2019 păreau să se potrivească descrierii. Unul dintre ei a părut deosebit de promițător: Artiom Miliaev, născut în 1981. Nu numai că Miliaev a scris că a acumulat experiență militară în Cecenia, Donbas și Siria, ci a menționat că a fost comandant adjunct al unei brigăzi de asalt din „DNR”, unde comandase peste 100 de luptători. În prima sa comunicare cu „managerul HR”, s-a oferit să recruteze dintre vechii săi subalterni. Era cunoscut de tovarășii săi militari și, prin extensie, de serviciile secrete ucrainene, prin indicativul său, „Șaman”.

În aprilie 2020, „Serghei Petrovici” l-a contactat din nou pe „Șaman” folosind numărul său sirian falsificat, întrebând câți din grupul său de 120 de mercenari ar putea fi angajați pentru proiectul PMC MAR. Miliaev a răspuns că trebuie să verifice și să-i sune din nou pe fiecare dintre ei. El a explicat că „a trecut prea mult timp”, probabil de când își propus pentru prima dată rețeaua spre închiriere, la sfârșitul anului 2019, și „până la jumătate dintre ei s-ar fi înscris la Muzicieni”. Termenul „Muzicieni” este o referință codificată la Wagner, PMC utilizat pe scară largă în convorbirile telefonice ascultate de Bellingcat. Semnificația sa, împreună cu cea a altor cuvinte de cod folosite de mercenari, a fost confirmată de rușii intervievați de Bellingcat.

„Serghei Petrovici” a întrebat apoi dacă în grup există lunetiști experimentați. „Șamanul” a răspuns că știe cinci lunetiști cu experiență în utilizarea puștilor de lunetă de calibrul 0,338, în Siria. Ei au discutat, de asemenea, nevoia de alți luptători cu experiență, inclusiv observatori de artilerie și operatori de mitraliere cu țeava mare.

„Șamanul” este, de asemenea, auzit întrebându-l pe „Petrovici” despre „situația banilor” și dacă plata va fi în numerar sau cu carduri bancare. „Serghei Petrovici” îi cere lui Miliaev să trimită toate întrebările legate de bani către „e-mailul departamentului de resurse umane”.

Câteva zile mai târziu, „Petrovici” l-a sunat din nou pe Miliaev, aparent după ce acesta din urmă a trimis un e-mail „departamentului de resurse umane” că era pregătit cu o listă de oameni disponibili. În apel, „Șamanul” a spus că este gata să servească, cu o listă de zece luptători și că va trimite o listă detaliată cu numele lor, specializarea, abilitățile lingvistice și situația imunizării împotriva febrei galbene. Miliaev a cerut ca „Petrovici” să-i sune pe fiecare dintre luptători în persoană, astfel încât „să poată vedea de unde suni” – o referire la ID-ul apelantului din Siria – pentru a avea încredere că operațiunea este legitimă. Miliaev l-a întrebat pe „Petrovici” câte posturi mai erau disponibile pentru a fi ocupate; „Petrovici” a răspuns că încă 50 ar putea fi angajați dacă au experiență relevantă.

La sfârșitul apelului, „Petrovici” și Miliaev au convenit asupra unui mod de lucru cu solicitanții. Acesta din urmă trebuia să-i trimită lui „Petrovici” loturi de 10 luptători simultan, iar „Petrovici” îi va suna pe fiecare dintre ei, referindu-se la „Șaman”. După verificarea fiecărui candidat, aceștia urmau să fie redirecționați către Miliaev, care va colecta CV-urile și documentele justificative prin e-mail.

În următoarele două luni, „Petrovici” l-a sunat pe Miliaev de peste 40 de ori (toate apelurile telefonice au fost puse la dispoziție și analizate de Bellingcat). Cu fiecare nou apel, „Petrovici” a putut fi auzit cum îl face pe „Șaman” să creadă că va fi comandant în noua operațiune, promițându-i libertatea de a-și alege locotenenții și de a structura unitatea după bunul plac. I-a oferit și libertatea de a-și aduce propriul telefon (alți luptători nu aveau voie). Se poate auzi cu „Petrovici” îl încuraja pe Miliaev să recruteze luptători cu experiență recentă în luptă, în special lunetişti și cei cu experienţă în observare antiaeriană şi artilerie – toate calificări care, din nou, ar reduce probabil numărul recruţilor la cei care ar fi putut săvârşi infracţiuni care pot fi urmărite penal, în timpul dislocării în estul Ucrainei.

Până la începutul lunii mai 2020, „Serghei Petrovici” îi spusese lui Miliaev că proiectul total va necesita trei plutoane de aproximativ 50 de luptători, fiecare cu un comandant de pluton care îi va raporta lui Miliaev. Petrovici l-a însărcinat pe Miliaev să recruteze primul pluton care urma să plece în câteva săptămâni. Cei doi au convenit asupra unui stimulent financiar pentru „Șaman” – el va primi 2.000 RUB (24 EUR/28 USD) pentru fiecare formular de cerere completat.

Un potop de aplicații

Decizia de a externaliza recrutarea către „Șaman” a dat rapid roade pentru echipa de planificare a GUR MOU. Până la sfârșitul lunii mai, falsul PMC a primit zeci de aplicații noi, toate menționând „Șaman” ca referință. Formularele trimise solicitanților au fost concepute astfel încât să semene cu cele utilizate anterior de PMC MAR original, fiecare purtând ștampila „PMC MAR” care purta numele și inițialele „Director de resurse umane Alekseev” – același nume care a dat anunțul de angajare. Formularele – care au fost completate în cele din urmă de peste 200 de solicitanți – conțineau date personale complete, inclusiv adresa curentă, numerele de telefon și e-mailurile, înălțimea, greutatea și mărimea pantofilor, educația și experiența militară. Toate au fost consultate de Bellingcat.

În urma „aprobării” unui candidat la sfârșitul unui apel de casting de către kurator, fiecăruia i s-a spus să trimită CV-ul detaliat (militar), împreună cu copii ale oricărei dovezi privind experiența militară, certificate medicale, referințe militare de la comandanți și scan-uri de premii și medalii militare pentru „Șaman” împreună cu mesajul simplu: „Spune-i că ești aprobat”.

Reclamanții au făcut-o în mod corespunzător. Până la începutul lunii iunie 2020, cele două conturi de e-mail controlate de GUR MOU primiseră sute de pagini de mărturisiri detaliate, scrise de mână, cu privire la rolul lor în războiul din estul Ucrainei, Orientul Mijlociu și Africa, împreună cu numele ofițerilor comandanți, fotografii cu medaliile emise de Kremlin sau de cele două republici nerecunoscute din estul Ucrainei și chiar materiale video și foto nevăzute anterior cu doborârea unui elicopter militar ucrainean deasupra Donbasului, în 2014.

CV-urile combatanților conțineau, de asemenea, recunoașteri directe și detalii despre modul în care s-a dezvoltat războiul hibrid al Rusiei în Ucraina. Unii militanți și-au descris sosirea în Donbas, în 2014, ca fiind „sub acoperirea rebelilor”, în timp ce alții și-au descris prezența acolo ca fiind desfășurari directe ale unităților lor obișnuite ale armatei ruse. În mod crucial, echipa GUR MOU a început să observe nume printre aplicanți despre care știau că erau deja căutați de colegii lor de la SBU pentru ceea ce credeau că sunt infracțiuni grave, comise în 2014 și 2015, în estul Ucrainei.

Mulți dintre recruți au furnizat și date din interior despre modul în care guvernul rus a oferit sprijin și a condus operațiunile Wagner, un PMC aparent privat. În presupusul interviu de angajare cu Alexander Krivenko, probabil cel mai înalt ofițer pe care echipa GUR MOU l-a putut recruta, locotenent-colonelul a descris cum, în 2014, a fost instruit de voenkomat-ul său regional (oficiul de recrutare al Ministerului Apărării) să formeze un batalion pentru a lupta în estul Ucrainei. El i-a mai spus lui „Petrovici” despre rolul său ulterior, ca șef de instruire de luptă pentru „Wagner”, care l-a dus în Siria și Republica Centrafricană, unde a fost consilier al șefului de stat major al acestei țări. În special, el descrie un program de formare nedezvăluit anterior, care a fost oferit șefului de personal al CAR la Academia Frunze a GRU, din Moscova. Krivenko, care la acea vreme lucra la Wagner PMC, notează că a participat și el la formare.

În așteptarea lui Petrovici

Sutele de telefoane între „Petrovici”, Miliaev și mercenarii recrutați arată că, până la sfârșitul lunii mai 2020, mica armata privată fictivă – în număr de 180 de oameni împărțiți în trei plutoane – și-a asumat o viață organizatorică proprie. Recruții concurau pentru poziții alese în plutoanele lor; unii încercau să-l ocolească pe „Șaman” și să fie promovați direct de „Petrovici”; mulți s-au plâns că trebuie să aștepte prea mult pentru începerea operațiunilor și pentru a fi plătite primele salarii. Într-un apel din 31 mai 2020, „Șamanul” poate fi auzit avertizându-l pe „Petrovici” să se ferească de un anumit candidat pe care presupusul kurator l-a promovat comandant de pluton, deoarece „are tendința de a înjunghia pe la spate și de a crea intrigi”. Unul dintre potențialii mercenari, nemulțumit de situația sa personală, a amenințat chiar că se va plânge serviciului de securitate al Rusiei, FSB (datele desecretizate de informații furnizate Comisiei de anchetă ad-hoc a Ucrainei sugerează că persoana a informat FSB despre recrutarea în curs, dar nu există nicio dovadă că agenția de securitate a acționat în baza acestui pont).

Mulți dintre recruți au vrut să-și cunoască comandanții și pe „Serghei Petrovici” în persoană – și au fost făcute mai multe planuri fictive pentru întâlniri la Moscova sau Sankt Petersburg. Acest lucru a obligat echipa GUR MOU să vină cu pretexte din ce în ce mai neplauzibile pentru a amâna astfel de evenimente. Din fericire pentru organizatorii infiltrării, la începutul și până la jumătatea anului 2020, guvernul rus a introdus o serie de lockdown-uri pe motiv de Covid-19. Acestea au oferit o justificare plauzibilă atât pentru întârzierea întâlnirii cu „șeful”, cât și pentru data dislocării lor. Din mai 2020, toate aeroporturile rusești au fost închise traficului comercial până la o nouă notificare.

Miliaev însuși devenea nerăbdător, trebuind să atenueze anxietățile a sute de presupuși subordonați, în timp ce el însuși nu își văzuse curatorul în persoană și nu obținuse niciun venit semnificativ. Deși i s-au promis 2.000 RUB per solicitant, el nu primise încă acești bani, așa că i se datorau 320.000 RUB (aproximativ 5.000 USD). Pentru a preveni riscul unei revolte la vârf, echipa GUR MOU a decis să-i plătească această taxă acumulată la începutul lunii iunie. A rezultat un „Șaman” proaspăt motivat.

Totuși, operațiunea de infiltrare devenea o provocare logistică: cu 180 de recruți care cereau să plece „în misiune” și necesitau o atenție constantă, viața lui „Serghei Petrovici” se transformase într-o linie de asistență de 24 de ore pe zi, trebuind să țină pasul cu șapte fusuri orare, să-i țină pe oameni motivați și să îi împiedice să se înscrie în proiecte mercenare concurente care existau efectiv. Proiectul Bulevard trebuia fie oprit, fie să primească un impuls.

Moartea lui Serghei Petrovici

La 2 iunie 2020, „Serghei Petrovici” a fost ucis în acțiune în timp ce era în misiune în Siria. Sau cel puțin așa a fost informat un „Șaman” șocat, într-un e-mail de la autoproclamatul manager de proiect de la Rosneft.

În următoarele două săptămâni, cei 180 de recruți au încercat frenetic să-și dea seama ce însemna acea tragedie pentru perspectivele lor de angajare. Apoi, Miliaev a primit un apel telefonic de la un număr din Venezuela. Persoana de la celălalt capăt al firului s-a prezentat drept „Artur Pavlovici”, un nou curator care a preluat locul lui „Petrovici”. La fel ca „Petrovici”, „Pavlovici” a fost un agent GUR MOU; identitatea sa nu a fost dezvăluită pentru Bellingcat din cauza muncii sale în curs, ca agent clandestin.

Spre deosebire de „Petrovici”, echipa GUR MOU a decis să îl plaseze pe „Pavlovici” nu în Siria, ci în Venezuela, unde Rosneft avea și operațiuni de foraj. Numărul folosit de „Pavlovici” – falsificat de echipa GUR MOU folosind o aplicație de schimbare a ID-ului apelantului – aparținea serviciului consular al ambasadei Rusiei din capitala Venezuelei Caracas. Noul kurator avea o veste bună: Rosneft avea nevoie de aproximativ același număr de luptători experimentați pentru a-și păzi instalațiile de bandiți, în republica sud-americană.

Decizia de a-l ucide pe „Petrovici” a fost luată de membrii echipei GUR MOU, deoarece încercau să atenueze nemulțumirea crescândă în rândul brigadei fictive de mercenari. De asemenea, trebuiau să câștige timp pentru a decide dacă – și cum – să procedeze cu operația de infiltrare. Un nou kurator, credeau ei, ar fi o justificare legitimă pentru alte întârzieri.

El ar moșteni o listă de sute de luptători, ar trebui să revizuiască fiecare persoană și ar putea, de asemenea, să fie nevoie să facă schimbări în planul misiunii. Dacă, între timp, ar fi fost luată decizia de către GUR MOU de a închide definitiv proiectul operațiunii de infiltrare, un nou kurator putea asigura acoperirea unei ieșiri elegante, fără ca mercenarii – și eventual serviciile ruse de informații – să afle că fuseseră păcăliţi.

Potrivit foștilor agenți intervievați și după cum a confirmat Comisia de anchetă ad-hoc, la acest moment, membrii echipei erau împărțiți între oameni care preferau să încheie proiectul și alții – conduși de fostul ofițer de contrainformații SBU – care doreau să continue cu operațiunea activă – infiltrarea. În cele din urmă, scenariul proactiv a prevalat, iar Proiect Bulevard a intrat în faza sa 2.0: operațiunea activă de infiltrare.

Potrivit datelor împărtășite cu Bellingcat de către Comisia de anchetă ad-hoc, moartea lui „Serghei Petrovici” a marcat încheierea oficială a proiectului de colectare de informații care a începuse în 2018.

Trecerea în faza activă

Echipa GUR MOU a folosit acest timp despre care știau că nu putea depăși o lună fără a pierde majoritatea recruților în fața altor misiuni, cel mai probabil cu „Muzicienii” de la Wagner PMC, pentru a evalua fezabilitatea continuării operațiunii de infiltrare. Acest lucru necesita testarea diferitelor scenarii operaționale și, la fel de important, verificarea existenței unui sprijin politic pentru un astfel de plan îndrăzneț.

Cercetarea finală

Cu 180 de ținte, dintre care puteau alege un subset care ar fi de cel mai mare interes pentru procurori, echipa a gravitat către o captură în masă a câtorva zeci de indivizi. Acest lucru putea fi realizat teoretic prin forțarea aterizării unui avion care transporta militanții deasupra Ucrainei. Dar acest lucru a necesitat o confluență foarte specifică de circumstanțe, și mai greu de realizat cu obstacolele puse în calea călătoriilor aeriene la mijlocul anului 2020 – aeroporturile rusești erau în lockdown, iar călătoriile aeriene în restul Europei au fost, de asemenea, reduse.

Echipa a cerut sfatul unui agent de turism cu experiență pentru a afla ce opțiuni există pentru zborurile din Rusia. A devenit clar că pentru majoritatea rușilor care încercau să ia zboruri pentru vacanțele de vară, rămăsese o singură opțiune: să călătorească cu mașina sau cu autobuzul la Minsk, în Belarus, și să zboare de acolo până la Istanbul, un hub care îi putea duce la destinația finală de vacanță.

Cu toate acestea, nici măcar călătoria la Minsk nu a fost banală. În timp ce în vremuri normale nu există o trecere controlată a frontierei terestre între Rusia și Belarus, regulile de izolare din cauza Covid-19 au dus la verificări forțate la frontieră. În plus, trecerea din Rusia în Belarus a fost limitată la doar trei motive permise: tratament medical, călătorie de afaceri pentru munca la o companie de stat din Belarus sau tranzit.

Opțiunea de tranzit prin Belarus părea a fi cea mai practică. Echipa GUR MOU a decis să trimită un pasager de testare – un activ GUR MO cu reședința în Rusia – de la Moscova la Minsk, folosind un autobuz public. Nu se așteptau obstacole; la urma urmei, mercenarii care sosesc ar avea bilete de avion pentru Aeroportul Național Minsk. Prin urmare, călătorul de testare rezervase un zbor din Minsk pentru a doua zi după intrarea sa în Belarus. Cu toate acestea, a existat o problemă când a fost inițial împiedicat să intre în țară. A fost scos din autobuz și îndrumat către un chioșc de la graniță care vinde asigurări de călătorie. Acolo, i s-a oferit o combinație de asigurare de călătorie și un contract de muncă pre-timbrat cu o companie de stat din Belarus, la un preț de pachet de 1.000 RUB (15 USD). După cum au arătat arestările recente din Belarus, această schemă coruptă a fost de atunci recunoscută ca o soluție populară la problema granițelor închise. Odată ce călătorul de testare le-a arătat polițiștilor de frontieră „contractul de muncă” proaspăt completat, i s-a permis să intre în Belarus.

Echipa GUR MOU a bifat calea „angajării false” ca un mecanism realist de intrare pentru mercenari. Cu toate acestea, potrivit foștilor agenți intervievați Bellingcat, trecerea graniței Rusia-Belarus a fost evaluată drept blocajul cu cel mai mare risc din întreaga operațiune. Scoaterea fără incidente a mercenarilor de pe teritoriul rus presupunea ca întreaga echipă să rămână sub radarul serviciilor secrete ruse.

Potrivit agenților intervievați, tocmai în acest moment, la jumătatea lunii iunie 2020, echipa GUR MOU a decis să aducă expertiza unui coleg militar desemnat la Centrul de control aerian al Ucrainei (UkrAeroRukh). În acest grup extins, echipa a luat în considerare diverse scenarii pentru atingerea celor trei obiective.

O rută de zbor de la Minsk la Istanbul părea a fi convenabilă: un avion pe acest itinerariu ar petrece aproximativ 28 de minute în spațiul aerian ucrainean – suficient pentru a implementa o procedură de aterizare de urgență sub pretexte false.

Cu toate acestea, dacă planul urma să funcționeze, fiecare secundă din aceste 28 de minute trebuia folosită.

După consultarea Convenției de la Chicago care reglementează traficul aerian comercial, echipa a concluzionat că există doar două scenarii care ar permite Ucrainei să facă să aterizeze, legal, un avion pe teritoriul său. Primul scenariu era o urgență medicală: dacă un pasager de la bordul zborului avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, de exemplu în urma unui atac de cord, avionul ar trebui să aterizeze de urgență pe cel mai apropiat aeroport. Din punct de vedere tehnic, cel mai apropiat aeroport după trecerea în spațiul aerian ucrainean ar fi unul dintre cele două din Kiev. Cu toate acestea, distanța de la granița cu Ucraina până la aeroportul din Minsk nu era semnificativ mai mare, riscând ca pilotul să aleagă în schimb să se întoarcă în Belarus. Acest lucru a făcut ca o urgență medicală să fie mult prea riscantă pentru ca infiltrarea să reușească.

Al doilea scenariu a fost o amenințare cu bombă la bord. În acest scenariu, odată ce controlul de la sol respectiv a fost informat cu privire la amenințare, era la latitudinea sa să ordone avionului să aterizeze pe un aeroport, la alegerea sa — întrucât riscul ipotetic al unei explozii se extindea nu numai asupra pasagerilor, ci și asupra populației de pe teren. Mai mult, potrivit dreptului internațional, autoritățile ucrainene de control aerian puteau instrui pilotul să nu informeze pasagerii cu privire la urgență, sau chiar cu privire la schimbarea traiectoriei de zbor. Deoarece aceasta părea o opțiune mai convenabilă și mai puțin riscantă, echipa GUR MOU a ales să mizeze pe ea.

A fost pus la punct un plan operațional preliminar pentru acest scenariu. Era nevoie ca o persoană aflată fizic pe aeroportul din Minsk să sune cu la controlul aerian al Ucrainei, avertizându-i că are un motiv credibil să creadă că o bombă a fost plasată la bordul zborului respectiv. În acest caz particular, povestea de acoperire ar fi că acest individ a auzit doi pasageri bărbați în cafeneaua aeroportului discutând ostilitatea lor față de Ucraina și părând să discute despre un act terorist la bordul zborului. Apelul ar trebui să fie făcut exact când avionul intra în spațiul aerian ucrainean.

Pentru a minimiza riscul de scurgeri și pentru a maximiza negarea plauzibilă, echipa GUR MOU a decis să implice doar un grup mic de colegi de la forțele de ordine.

Unda verde politică

Până în a doua jumătate a lunii iunie 2020, echipa GUR MOU avea 180 de mercenari gata să părăsească Rusia în ceea ce credeau că e o misiune de peste mări bine plătită, care durează câteva luni. Odată cu schimbarea curatorilor, și povestea de acoperire a misiunii s-a schimbat – „Artur Pavlovici”, spre deosebire de „Serghei Petrovici”, era responsabil pentru securitatea puțurilor de petrol ale Rosneft din Venezuela, prin urmare foștii luptători erau pregătiți să plece spre națiune sud-americană.

Cu toate acestea, agenților le era clar că capturarea tuturor celor 180 de mercenari ar fi imposibilă – măcar pentru faptul că mulți ruși au început să zboare prin Minsk către destinații de vară, biletele pentru zborurile către Turcia au devenit rare. Ar fi, de asemenea, contraproductiv: mulți dintre mercenarii care s-au înscris erau de interes redus pentru forțele de ordine ucrainene, având fie lipsă, fie experiență limitată în luptă în estul Ucrainei și nici „ucideri” dovedite pentru care ar putea fi urmăriți penal. În plus, infracțiunile aparente ale multor solicitanți erau cunoscute doar din propriile afirmații făcute în timpul procesului de recrutare, dintre care unele ar fi putut foarte bine să fie exagerate. Echipa GUR MOU a estimat că putea căuta în mod realist doar să captureze aproximativ 40 de mercenari care să fie adăugați în mod plauzibil „plutonului inițial” care urma să fie dislocat în Venezuela.

În acest scop, „Artur Pavlovici” a reconfigurat structura de comandă a celor 180 de mercenari împărțindu-i în patru plutoane de aproximativ 45 de membri fiecare. „Șamanul” va păstra comanda asupra companiei celor 180, dar ar conduce și primul pluton care va pleca, în timp ce alți luptători seniori – inclusiv Lt. Col. Krivenko – ar fi responsabili de celelalte plutoane. Potrivit poveștii de acoperire, plutoanele urmau să plece spre Venezuela secvenţial, la un interval de câteva zile între ele. În mod logic, doar primul pluton era probabil să plece vreodată – și să fie capturat – astfel încât accentul s-a pus pe a decide cine intra în acel grup.

Echipa GUR MOU avea nevoie de ajutorul SBU în elaborarea listei scurte a mercenarilor care au fost cei mai importanți pentru Ucraina din perspectiva aplicării legii. Cu toate acestea, ei nu au putut însărcina direct agenția de informații internă – aveau nevoie ca acest lucru să fie făcut de conducerea politică a țării.

Potrivit agenților intervievați, acesta nu a fost singurul motiv pentru care MOU GUR a avut nevoie de implicarea Președintelui. Ceea ce pregăteau era o operațiune cu mize mari, probabil una care escalada semnificativ tensiunile dintre Ucraina și Rusia. Aveau nevoie de aprobarea conducerii politice a țării.

Potrivit foștilor agenți intervievați, de la GUR MOU, președintele ucrainean a fost informat pentru prima dată cu privire la operațiunea de infiltrare propusă la 15 iunie 2020, în cadrul briefing-ului obișnuit de luni, de securitate, cu șefii serviciilor de informații. Interlocutorii ne-au spus că președintele Volodimir Zelenski a aprobat operațiunea în principiu la 26 iunie 2020 și a cerut să fie pregătit un plan concret. Acest plan conceptual, potrivit foștilor agenți, a fost pregătit și aprobat de ministrul apărării de atunci, la 1 iulie 2020.

Bellingcat a cerut o confirmare a afirmației foștilor agenți conform căreia planul propus a fost aprobat de președinte, atât de la Biroul Președintelui, cât și de la actualul director al GUR MOU, Kirillo Budanov. Domnul Budanov a răspuns că, deși agenția de informații nu poate comenta cazurile individuale din cauza naturii lor clasificate, directorul agenției nu are nevoie de aprobare formală din partea Președintelui. El a confirmat însă că directorul MOU GUR vizitează în mod regulat Biroul Președintelui și îl informează, în calitatea sa de Comandant Suprem, despre îndeplinirea sarcinilor agenției. Biroul Președintelui nu a răspuns la această oră.

Conform relatării foștilor agenți, din momentul în care faza activă a fost aprobată de ministrul apărării și prezentată președintelui, au avut loc în mod regulat ședințe de actualizare pentru președinte cu privire la progresul proiectului Bulevard de către cei doi ofițeri superiori responsabili cu proiect: Vasili Burba, pe atunci director al MOU GUR, și Ruslan Baranetski, director adjunct al SBU.

Implicarea SBU

Odată ce a primit aprobarea, echipa GUR MOU putea începe să partajeze date și să coordoneze planul cu colegii de la SBU, agenția de securitate internă a Ucrainei. SBU servește atât ca serviciu intern de informații, cât și ca organism de investigare pentru infracțiuni majore, cum ar fi terorismul; astfel, presupusele infracțiuni comise în timpul războiului în estul Ucrainei intrau sub jurisdicția sa. Anchetatorii SBU au compilat terabytes de date despre luptătorii din Donbas, inclusiv sute de mii de apeluri telefonice interceptate. Acești anchetatori, a considerat echipa GUR MOU, ar fi cei mai potriviți pentru a evalua importanța fiecăruia dintre mercenari din perspectiva urmăririi penale. Ei puteau valida, de asemenea, unele dintre poveștile de război auto-mărturisite încercând să le potrivească cu interceptările telefonice.

Pentru a nu lăsa nimic la voia întâmplării și pentru a preveni eventualele scurgeri digitale, echipa GUR MOU a decis să nu partajeze digital niciuna dintre datele adunate cu SBU. În schimb, conform agenților intervievați, în ultimele zile ale lunii iunie 2020, șeful echipei GUR MOU a livrat SBU mai multe pungi mari pline cu dosare manila care conțineau dosarul personal al fiecărui mercenar.

Colegii SBU nu au întârziat să anunțe GUR MOU că stăteau pe o mină de aur – nu numai că majoritatea rolurilor autodescrise în bătăliile din estul Ucrainei au fost validate prin interceptări telefonice, dar mulți dintre oamenii de pe lista GUR MOU au fost validați deja pe listele scurte ale SBU ale teroriştilor căutaţi. Printre ei se numărau luptători care luaseră parte la bătăliile cruciale de la Ilovaisk și Debaltseve, care au costat viața a sute de soldați ucraineni. Alții participaseră la doborârea din iunie 2014 a unui avion de transport militar ucrainean în apropiere de Lugansk, care transporta 49 de militari — toți uciși. Important este că cel puțin doi dintre mercenari au susținut că au folosit arme antiaeriene sofisticate, furnizate de Rusia, în și în jurul unei locații de lângă Snijne, în anumite zile, care i-ar putea face martori utili în procesul MH17 în curs. Unul dintre mercenari vorbise chiar că ar fi escortat un BUK Telar peste granița ruso-ucraineană – o armă antiaeriană de același tip ca aceea care a doborât MH17 – la începutul lunii iulie 2014. El a nominalizat și un rus de rang înalt, generalul care supraveghease trecerea frontierei armei.

Echipa SBU și-a pregătit rapid propria listă scurtă de persoane de interes – număra 28 de persoane. Pentru echipa GUR MOU acesta era un număr convenabil: l-au completat până la aproximativ 45 cu mercenari care nu aveau experiență de luptă ucraineană, pentru a preveni ca membrii plutonului să devină suspicioși dacă și-ar da seama că sunt toți veterani din Donbas.

Operațiune de intelligence ce poate fi dezmințită

La sfârșitul lunii iunie 2020, MOU GUR și SBU au convenit asupra importanței desfășurării operațiunii de stingere și lucrau împreună. Cu toate acestea, pentru a asigura succesul pe termen lung al operațiunii, ei trebuiau să se asigure că este dezmințită – și anume că SBU, ca parte a autorităților de aplicare a legii, nu a luat parte în mod oficial la o operațiune de infiltrare care presupunea devierea unui avion de pasageri, putând astfel încălca legislația internațională. În schimb, a trebuit să pară că aceștia pur și simplu au luat măsuri pentru a aresta persoane de interes odată ce ajungeau, accidental, pe teritoriul ucrainean.

Pentru a atinge acest obiectiv tactic, cele două echipe au pus la cale o înșelătorie sofisticată: un denunțător anonim informa SBU pe calea uzuală a oferirii de ponturi cu privire la o operațiune ilegală de recrutare de mercenari în desfășurare și îi furniza adresa de e-mail – inclusiv detaliile de conectare – info@rosneft-office.org. Odată ce SBU reacționa la un astfel de pont, ateriza în mijlocul întregului PMC virtual – și putea descărca toate miile de pagini de documente incriminatoare, inclusiv CV-uri, fotografii și videoclipuri. SBU putea, de asemenea, să urmărească pregătirile pentru plecarea mercenarilor din Rusia — cu ajutorul biletelor și planurilor de zbor. Putea reacționa imediat odată ce descoperea că — accidental, în urma unei alerte de bombă — avionul care transporta aceste persoane de interes a aterizat pe Aeroportul Internațional Boryspil, lângă Kiev.

SBU putea, de asemenea, să obțină mandate de arestare aprobate de instanță pentru mercenari și să îi plaseze pe listele de detenție peste granițele naționale și bazele de date ale poliției – asigurându-se că, odată ce avionul a aterizat în Ucraina, iar polițiștii de frontieră au început să proceseze pasagerii, toate țintele declanșau alerte de arestare. Deținuților li se înmâna rechizitoriul imediat după arestare.

Începe călătoria

Înapoi în Rusia, pregătirea agitată pentru următoarea călătorie în Venezuela era în lucru. „Artur Pavlovici”, noul curator fictiv din Venezuela, îi dăduse instrucțiuni Șamanului să adune plutonul inițial de avans format din 47 de persoane. Echipa GUR MOU i-a oferit și lui Șaman un buget inițial de „călătorie de afaceri” de diurne pentru primul pluton. Pentru a ascunde originea banilor, fondurile au fost mai întâi livrate în Rusia printr-o rețea de active GUR MOU, inclusiv cetățeni de origine cecenă, și ulterior transferate către destinatarii finali de pe teritoriul Rusiei folosind serviciile rusești de transfer de bani.

Găsirea a 47 de bilete pe un zbor de la Minsk la Istanbul în iulie s-a dovedit însă problematică. Folosind agentul de turism ucrainean cooptat de echipă, 34 de bilete au fost găsite pe un zbor care pleca spre Turcia pe 25 iulie, în timp ce alte 13 bilete au fost găsite pentru un zbor două zile mai târziu.

Un grup inițial de 34 de mercenari a fost selectat (din nou, cu scopul de a menține un raport ridicat de „persoane de interes” față de cei fără legături cu războiul din Donbas) pentru a zbura pe 25 iulie. Celorlalți li s-a spus că vor călători cu zborul următor.

Treizeci și patru de bilete de la Minsk la Istanbul au fost achiziționate astfel pe 15 iulie pentru primul zbor de 10 zile mai târziu. Data de întoarcere planificată a fost 19 octombrie, cu bilete rezervate pentru a zbura direct de la Istanbul la Moscova (o permiteau restricțiile Covid-19). Acest lucru corespundea cu povestea de acoperire conform căreia dislocarea inițială era pentru o perioadă de trei luni. Pentru plauzibilitate, a fost rezervat un alt set de bilete dus-întors pentru al doilea grup de 14 mercenari, deși se știa că nu vor fi folosite niciodată.

„Șaman” – care avea să călătorească în calitate de lider al cohortei inițiale – a creat un grup de WhatsApp denumit „1st Group ”, care a servit drept platformă de coordonare pentru cei 34 de călători. El le-a instruit membrilor grupului să se adune la stația centrală de autobuz din Moscova, la ora 8:00, pe 24 iulie, de unde un autobuz îi va transporta la Minsk. Soseau târziu în acea seară și mergeau direct la aeroport de unde plecau în dimineața următoare, la ora 10:50.

Autobuzul cu mercenarii a plecat spre Minsk la ora 9:00.

O schimbare de plan

Ceea ce nu li s-a spus mercenarilor a fost că, până la plecarea lor în Belarus, planurile de plecare din Minsk se schimbaseră deja, iar rezervările lor pentru zborul următor spre Istanbul fuseseră anulate.

Cei doi comandanți superiori ai securității responsabili de Proiect Bulevard – Burba, de la GUR MOU, și Baranetski, de la SBU – au sosit la Biroul Președintelui cu o zi înainte de plecarea mercenarilor lor, potrivit lui Vassili Burba și foștilor agenți care spun că i-a sunat imediat după întâlnire. Burba și Baranetski intenționau să prezinte o actualizare finală a stării privind operațiunea iminentă. Cu toate acestea, deoarece președintele Zelenski era ocupat în acel moment, Burba a declarat, pentru Bellingcat, că nu l-au putut întâlni personal.

Potrivit lui Burba, șeful Biroului Președintelui, Andri Yermak, a propus amânarea operațiunii cu o săptămână. În ziua precedentă, președintele Zelenski ajunsese la un acord cu Rusia și separatiștii susținuți de Rusia pentru o încetare a focului în Donbas, realizare pe care o anunțase la un eveniment de presă comun cu președintele de atunci a Elveției, Simonetta Sommaruga. Încetarea focului, care încă mai avea nevoie de aprobarea celor patru națiuni din formatul Normandia (Rusia, Franța, Germania și Ucraina) care urmăresc rezolvarea războiului din Donbas, va intra în vigoare la 27 iulie 2020. Potrivit lui Burba, poziția Biroului Președintelui a fost că, dacă operațiunea de infiltrare continua așa cum fusese planificat și culmina cu detenții, la 25 iulie, încetarea focului ar fi murit înainte de a începe.

Bellingcat nu a putut verifica independent această conversație, iar Biroul Președintelui nu a oferit comentarii.

Burba a afirmat că a răspuns că o întârziere de o săptămână nu este fezabilă și va duce fie la pierderea încrederii recruților, fie la suspiciuni în rândul serviciilor de contrainformații ruse sau din Belarus, sau a ambelor. Burba a declarat că reprezentanții Biroului Președintelui, încercând să se întâlnească cu echipa GUR MOU la jumătatea drumului, au propus apoi să scurteze întârzierea la patru zile – plecarea și capturarea fiind mutate pentru miercuri, 29 iulie 2020. Acest lucru ar fi permis încetării focului măcar să intre în vigoare. Potrivit lui Burba, șefii serviciilor de informații au presupus că sunt șanse slabe pentru găsirea unui nou set de bilete într-un termen atât de scurt, dar au promis că vor vedea ce se poate face.

Această a doua conversație, la fel ca prima, nu a putut fi verificată independent de Bellingcat.

A doua zi dimineață, întrucât primul grup de 33 de persoane plecase deja din Moscova, echipa GUR MOU a reușit să-i rerezerve biletele nu pentru miercuri 29, ci pentru joi, 30 iulie. Al doilea grup de 13 mercenari a avut biletele schimbate pentru sâmbătă, 1 august. Mai târziu în acea dimineață, Burba a spus că a raportat Biroului Președintelui că planul este încă în aplicare, deși cu o întârziere de cinci zile.

Dușmani în interior și în afară

Cu toate acestea, pe măsură ce autobuzul cu cei 33 de mercenari se apropia, nu toate mergeau bine în Belarus. Alegerile prezidențiale urmau să aibă loc la mai puțin de două săptămâni distanță, pe 9 august, iar situația politică era tensionată. Temându-se de dușmani din interior și din exterior, președintele în exercițiu al Belarusului, Alexander Lukașenko, îi reprima pe cei percepuți ca rivali. Agenția internă de informații din Belarus, KGB, o închisese deja pe principala figură a opoziției, Serghei Tihanovski, la doar două zile după ce acesta și-a anunțat candidatura. Cu toate acestea, pe 15 iulie, soția sa – Svetlana Tihanovskaia – a intrat în cursa prezidențială pe fondul sprijinului internațional larg și a simpatiei față de opoziția țării.

Paranoia lui Lukașenko nu s-a limitat doar la presupusele comploturi occidentale de a-l înlocui. De asemenea, el se temea de o intervenție perfidă din partea unicului său aliat, Kremlinul. La o întâlnire off-the-record cu membrii presei din Belarus, din 9 iulie, Lukașenko a spus că patru ofițeri GRU fuseseră reținuți în țară și că „au lucrat în coordonare cu [liderul opoziției] Serghei Tihanovski”. Într-un videoclip al unui discurs adresat ofițerilor din Spetsnaz din Belarus, pe 24 iulie (șters de pe site-ul președintelui, dar încă disponibil printr-o versiune arhivată), el a vorbit despre forțe externe nespecificate care ar putea încerca să creeze „un Maidan” [revoltă populară] prin folosirea „soldaților profesioniști” care lucrează pentru bani mari în companii militare private și cu experiență în „crearea de provocări în întreaga lume”.

În după-amiaza zilei de 24 iulie 2020, în timp ce Lukașenko își ținea discursul belicos, tocmai un astfel de grup de 33 de mercenari experimentați a ajuns întâmplător la granița cu Belarus.

Potrivit membrilor grupului de mercenari intervievați de Bellingcat, încercarea lor inițială de a trece granița folosind contractele false nu a reușit. În ciuda faptului că aveau documente care erau mai mult sau mai puțin identice cu cele folosite de pasagerul anterior GUR MOU, li s-a spus că documentele nu sunt în regulă. Polițiștii de frontieră din Belarus au întrebat unde se îndreaptă bărbații. Unii dintre mercenari au răspuns în glumă că toți vor să-și vadă bunica bolnavă la Minsk.

Cu toate acestea, după o scurtă așteptare la graniță, a devenit evident că aceeași procedură coruptă folosită de pasagerul de testare va funcționa din nou. Toți cei 33 au fost vânduți cu contracte de muncă „corecte” la 1.000 RUB fiecare și li s-a permis să treacă în Belarus.

33 de oameni treji în Minsk

Odată ajuns pe teritoriul belarus și în drum spre Minsk, „Artur Pavlovici” l-a informat pe Miliaev cu privire la schimbarea planurilor și a direcționat autobuzul către un hotel de trei stele din Minsk, unde agentul de turism le rezervase bărbaților să stea pentru prima noapte a aşteptării de cinci zile. Inițial, după ce au aflat de întârziere, bărbații au fost supărați. Dar după ce „Șamanul” a primit o confirmare de la „Pavlovici” că șederea lor la Minsk va fi tratată ca un loc de muncă plătit, s-au relaxat și au urmat instrucțiunile stricte de a respecta disciplina militară, de a nu bea alcool și de a nu se plimba prin oraș.

Din cauza lipsei de ocupație, însă, bărbații nu au putut sta la hotelul din centrul orașului mai mult de două zile. Pe 27 iulie, 32 dintre cei 33 prezenți au fost mutați în „Belarusocica”, o stațiune de balneară aflată chiar în afara granițelor orașului. Mercenarul rămas – singurul care deținea și un pașaport belarus – a stat cu rudele sale la Minsk.

În următoarele trei zile, bărbații au urmat o disciplină strictă și instrucțiuni de la „Șaman”. După cum va spune mai târziu un angajat al hotelului, citat de presa belarusă: „Bărbații ruși s-au remarcat prin faptul că niciunul dintre ei nu a vizitat unități de divertisment sau a consumat alcool”.

Arestarea

Pe 28 iulie, în jurul orei 19:00, unul dintre mercenarii intervievați de Bellingcat a spus că el și tovarășii săi au observat un microbuz neobișnuit parcat lângă Belarusocika. L-au recunoscut imediat ca fiind un vehicul de supraveghere de la KGB. Nu i-au atribuit o mare semnificație, presupunând că serviciile de informații din Belarus doar erau cu ochii pe mercenari și se asigurau că aceștia părăsesc țara fără a crea probleme. La urma urmei, ne-a spus intervievatul nostru, „dată fiind omniprezența KGB-ului în Belarus, cu siguranță ar fi știut că aveam rezervare pentru un zbor, două zile mai târziu, pe 30 iulie”.

Cu toate acestea, mai târziu în acea noapte, urma să vină o surpriză dramatică și neașteptată pentru cei 32 de mercenari. Chiar înainte de zori, la 4:30 dimineața, o echipă Spetsnaz din Grupul A al KGB-ului din Belarus, a percheziționat hotelul, lansând grenade asomatoare în camerele mercenarilor ruși, prin balcoanele lor. Echipa de asalt, cu cagule, i-a încătușat pe ruși sub amenințarea armei. Apoi i-au pus să se întindă pe paturi cu fața în jos și le-au acoperit capul cu perne, în timp ce – conform cel puțin unui mercenar care a dat un interviu la RT, puteau vedea ce se întâmplă printr-o fantă de sub pernă – au dat năvală în bagaje, în căutarea armelor.

După ce nu au fost găsite arme și după o lungă așteptare, a sosit o echipă din cadrul forței speciale de poliție OMON care i-a dus pe ruși la secția raională de poliție. Cel de-al 33-lea recrut – care stătuse cu rudele sale – a fost reținut mai târziu în acea dimineață.

Mercenarii au fost reținuți la secția de poliție, încătușați, îngenuncheați și cu fața la un perete, timp de 22 de ore.

Cu puțin înainte de miezul nopții de 29 iulie, li s-au citit actele de arestare și acuzare. Mercenarii au fost apoi mutați într-un departament central de poliție unde au fost interogați de ceea ce păreau a fi ofițeri KGB. Au fost întrebați dacă îi cunosc pe Serghei Tihanovski și Mikola Statkevici – un alt activist și candidat la președinție din Belarus care fusese încarcerat la sfârșitul lunii mai. Mercenarii au spus că nu cunosc astfel de oameni. Potrivit unui mercenar care a vorbit cu Bellingcat, cei care au întrebat păreau sinceri în convingerea că au de-a face cu potențiali participanți la un puci și la un moment dat chiar au întrebat dacă este posibil ca mercenarii să nu fi știut că vor fi folosiți ca să răstoarne guvernul. Alții din grup și-au exprimat aceeași părere, în materialele de știri difuzate de RT.

În ciuda negărilor hotărâte, mercenarii au fost acuzați de complot pentru a răsturna guvernul și a provoca revolte publice în cooperare cu figurile opoziției reținute Tihanovski și Statkevici.

Căutat de Ucraina

În ziua arestărilor, televiziunea de stat din Belarus a difuzat filmările de-acum infame ale detenției. Lukașenko a făcut o declarație publică în care acuză mercenarii ruși că au sosit pentru a interfera cu viitoarele alegeri și a reunit Consiliul de Securitate pentru o ședință de urgență. În zilele următoare, îi va pune pe cei 33 de mercenari reținuți atât în ​​fața autorităților ucrainene, cât și în fața Kremlinului, sugerând că îi este indiferent care țară îi primește în cele din urmă și invitându-i pe fiecare să își prezinte argumentele pentru primirea captivilor.

De îndată ce au apărut știrile despre arestări, arată atât interviurile, cât și documentele scurse, autoritățile ucrainene și-au schimbat direcția. Au făcut demersuri pentru a-i convinge pe oficialii belaruși să elibereze deținuții în custodia ucraineană. Acest lucru a necesitat atât o linie formală de atac – pregătirea tuturor acuzațiilor impuse legal și a documentelor de extrădare – cât și un angajament informal cu Minsk, în încercarea de a-l convinge pe Lukașenko să predea toți sau cel puțin o parte dintre deținuți.

Abordarea oficială a inclus un rechizitoriu, apoi informarea Belarusului pe căi legale că bărbații au fost acuzați de infracțiuni grave în Ucraina. Au fost depuse și cereri de extrădare. Din interviurile cu membri ai grupului de mercenari, rezultă că unii – dar nu toți – dintre cei 33 au primit notificări cu privire la acuzații penale aduse împotriva lor în Ucraina prin poștă recomandată, la adresele lor de domiciliu. Acuzațiile au fost datate 29 iulie 2020 – data arestărilor de la Minsk.

La 30 iulie 2020, ministrul de externe din Belarus l-a convocat pe ambasadorul interimar al Ucrainei la Minsk pentru a-l informa cu privire la arestări și pentru a solicita informații Ucrainei cu privire la posibilele infracțiuni comise de bărbați pe teritoriul ucrainean.

La 3 august, procurorul general al Ucrainei a înaintat Belarusului o cerere de arestare temporară a 28 din cei 33 de bărbați, în așteptarea unei cereri oficiale de extrădare. Cererea oficială de extrădare a fost depusă opt zile mai târziu, pe 11 august 2020.

Între timp, autoritățile ucrainene s-au ocupat cu angajamentul informal pe cel puțin două fronturi. Potrivit unuia dintre membrii intervievați ai echipei GUR MOU, SBU le-a oferit omologilor lor din Belarus informații despre trecutul mercenar al celor 33 de bărbați, precum și despre bărbații rămași „recrutați” de PMC MAR. Este probabil ca acest pont să fi fost la originea declarațiilor autorităților de la Minsk din 30 iulie, conform cărora ei căutau încă 200 de bărbați din ceea ce ei au numit „PMC Wagner” pe teritoriul belarus.

În plus, președintele Zelenski a făcut lobby personal pentru extrădarea bărbaților în Ucraina într-un apel telefonic către președintele Lukașenko, pe 5 august 2020.

Caut de Rusia

Autoritățile ruse au părut inițial surprinse de arestări și de acuzațiile pe care Lukașenko le-a adus. Reacțiile inițiale atât ale oficialilor de la Kremlin, cât și ale presei prietenoase cu Kremlinul au indicat confuzie cu privire la ceea ce făceau cei 33 de bărbați la Minsk. După o zi de tăcere, consilierul principal al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a comentat arestările din 30 iulie, respingând acuzațiile conform cărora Rusia ar fi încercat să destabilizeze situația din Belarus în vreun fel, cerând Belarusului „informații exhaustive despre acuzațiile aduse rușilor”. Într-o declarație postată pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei, ambasadorul Moscovei la Minsk a insistat că rușii sunt membri ai unei companii private de securitate care așteaptă un avion în drum spre o țară terță. La 31 iulie, Putin s-a întâlnit cu consiliul de securitate națională pentru a discuta cazul, dar comunicatul de presă generic al Kremlinului de după întâlnire spunea puține despre ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Câțiva cetățeni ruși care comandaseră auto-proclamatele unități militante „voluntare” din estul Ucrainei au făcut declarații în sprijinul mercenarilor reținuți. Recunoscând că unii dintre ei au luptat sub comanda lor în estul Ucrainei, ei au emis ipoteza că se îndreptau către o țară terță pentru o misiune ca parte a unui PMC. Chiar și un canal Telegram axat pe război, popular în rândul foștilor mercenari, a explicat șederea rușilor în Belarus cu referire la ruta complexă necesară de la Moscova la Caracas în vremurile de călătorie restricționate de Covid.

Până la 3 august 2020, oficialii de la Kremlin păreau să nu cunoască adevărata poveste de fundal a situației dificile a celor 33 de ruși, deoarece atât Peskov, cât și consulul Rusiei la Minsk au făcut declarații că bărbații erau membri ai unei companii private de securitate „în drum spre o detașare într-o țară terță” și pur și simplu rataseră zborul.

Aceste declarații inițiale ale Rusiei au fost respinse direct de oficialii belarusi. Nicio PMC rusă nu ar aranja călătoria într-o țară terță prin Belarus fără ca responsabilii săi – „de la FSB sau GRU” – să aibă mai întâi legătura cu omologii lor de la Minsk, a replicat președintele consiliului de securitate din Belarus, Andrei Ravkov.

Așa cum făcuse Ucraina, la 5 august 2020, procurorul general rus a înaintat o cerere oficială la parchetul din Belarus de a preda Moscova pe cei 32 de ruși reținuți. Se pare că singurul cetățean belarus nu a fost inclus.

Deznodământul

Începând cu 6 august 2020, președintele Belarusului părea ambivalent cu privire la cererile cui de a onora. El i-a invitat chiar pe procurorii generali din Ucraina și Rusia să vină în Belarus și să „rezolve cazul cu procurorul general din Belarus pe baza acordurilor internaționale”.

Cu toate acestea, evenimentele ulterioare păreau să fi influențat alegerea sa finală.

În timp ce autoritățile și agențiile de informații ruse păreau inițial să nu cunoască modul în care cei 33 de mercenari ruși au ajuns la Minsk, au părut să fi rezolvat cazul o săptămână mai târziu. Folosind accesul nestingherit la jurnalele de internet ale furnizorilor ruși, FSB-ul rus a reușit să urmărească conexiunea ucraineană până la cel puțin o parte a operațiunii. Acestea au inclus datele din jurnalul IP pentru anunțul inițial de locuri de muncă de pe site-ul web clasificat Avito și contactarea deccătre partea ucraineană a uneia dintre agențiile de turism care rezervaseră bilete pentru mercenari. Descoperirile au fost publicate în ziarul pro-Kremlin, Komsomolskaia Pravda, care s-a referit în mod deschis la serviciile de informații ruse ca sursă a constatărilor și a publicat un interviu cu un ofițer FSB sub acoperire. În aceeași zi, comisia de investigație a Rusiei a început să cerceteze cazul.

A doua zi, președintele Putin l-a sunat pe președintele Lukașenko pentru a discuta situația deținuților. Cu toate acestea, Lukașenko nu părea descurajat. Încă pe 9 august – ziua alegerilor prezidențiale din Belarus – el repeta că nu crede narațiunea rusă despre rolul unei „țări terțe” în sosirea mercenarilor.

Totuși, ceea ce a urmat alegerilor prezidențiale a fost fără precedent în istoria Belarusului. Protestele în masă și mitingurile antiguvernamentale au izbucnit în toată țara, sfidând ceea ce mulți bieloruși credeau că sunt alegeri trucate.

Nu se știe ce diplomație navetă și negocieri între Moscova și Minsk au avut loc în următoarele zile și nici dacă Rusia i-a oferit asistență lui Lukașenko pentru a înlătura protestele în masă. Cu toate acestea, cel puțin trei avioane militare ruse și/sau FSB au efectuat călătorii neanunțate anterior la Minsk în săptămâna următoare alegerilor, inclusiv două zboruri pe 12 august.

La 14 august, procurorul general al Rusiei a anunțat că Belarus a eliberat cei 32 de cetățeni ruși în Rusia și că aceștia se află pe teritoriul rus. Anunțul, care de atunci a fost șters de pe site-ul procuraturii (dar poate fi citit în formă arhivată aici) pare să fi fost prematur. Mercenarii intervievați de Bellingcat au spus că au fost eliberați în Rusia abia pe 16 august și au fost transportați cu autobuzul într-o locație din apropierea Moscovei, unde au fost puși în carantină de 14 zile. În timpul acestor două săptămâni, au spus mercenarii, cei 32 de bărbați ruși au fost interogați în mod repetat de ofițerii FSB, în încercarea de a pune cap la cap cu precizie ceea ce s-a întâmplat de când primul mercenar a răspuns la un anunț de angajare, pe un site dedicat rusesc, cu aproape un an mai devreme. >>

Distribuie Distribuie Comentarii