Apple cel mai valoros brand din lume pentru al treilea an consecutiv
Giganții Apple și Google și-au adjudecat titlul de cele mai valoroase branduri din lume pentru al treilea an consecutiv, în condițiile în care companiile din sectorul tehnologiei au dominat cea de a 16-a ediție a studiului celor mai bune branduri din lume realizat de firma de consultanță Interband, informează Bloomberg. Valoarea brandului Apple a crescut cu 43% în ritm anual, până la 170,28 miliarde de dolari, în timp ce brandul Google este evaluat la 120,31 miliarde de dolari, în creștere cu 12%.
Lista continuă să fie dominată de companiile din sectorul tehnologic în condițiile în care în top 10 se regăsesc nume precum Microsoft, IBM și Samsung iar 28 dintre cele 100 de companii de pe lista Interbrand sunt din sectorul tehnologiei iar valoarea lor este mai mare decât o treime din valoarea totală a companiilor de pe listă.
Alte companii tehnologice care au intrat în top 30 sunt Intel (14), Cisco (15), Oracle (16), HP(18) și Facebook (23). Aceasta din urmă a înregistrat de altfel cea mai mare creștere a valorii unui brand, de 54%, până la 22 miliarde de dolari. În schimb, atât Nokia cât și Nintendo nu mai fac parte din top 100 branduri în acest an, în timp ce PayPal și Lenovo au intrat în acest clasament pentru prima dată, pe locurile 97 și, respectiv, 100.
Studiul publicat de Interbrand stabilește valoarea unui brand printr-o combinație între performanțele sale financiare, capacitatea de a-i influența pe consumatori să cumpere și asigurarea profiturilor.
'Raportul Best Global Brands examinează de ce are nevoie un brand pentru a avea succes în lumea hiper-fragmentată de astăzi. În condițiile în care oamenii cer experiențe imediate și personalizate, companiile și mărcile trebuie să se miște rapid', a declarat directorul general de la Interbrand, Jez Frampton. AGERPRES