Aplicații absurde sau nu pentru dispozitive mobile (VIDEO)
Există aplicații pentru dispozitive mobile cu utilități dintre cele mai năstrușnice, cum ar fi posibilitatea ca spectatorul dintr-o sală de cinema să poată merge liniștit la baie fără să-i fie teamă că va pierde vreun moment important al filmului. Ziarul spaniol El Pais a întocmit un top al acestor aplicații absurde sau nu. CUDDLR: Dacă ai avut o zi proastă, există aplicație pentru a invita necunoscuți să-ți ridice moralul cu o îmbrățișare. Aplicație pentru Android, iOs, Gratis.
RUN PEE: Te afli în sala de cinema, iar subiectul filmului este foarte interesant. Poți să te duci la baie și să pierzi ceea ce urmează, sau să descarci aplicația pentru a-ți face nevoile, fără grijă că vei pierde ceva interesant. Aplicație pentru iOs. Gratis.
PARANORMAL EMF METER: În lipsa unui instrument complex folosit de vânătorii de fantome, utilizatorii pot descărca această aplicație pentru a detecta orice activitate paranormală. Pentru Android și iOs. Gratis.
GAME FOR CATS: Este un joc pentru ca pisica ta să nu se plictisească. Aplicația înregistrează lăbuțele pe ecran și emite luminițe și sunete pentru ca animalul tău de companie să se distreze de minune. Doar pentru iPad. Gratis.
.
HELLO COW: Salut, vacă. Iar văcuța care la început pare tristă, se înveselește când este salutată. Este un joc gândit inițial pentru copii, dar nu se știe niciodată... Aplicație pentru iOS. Gratis.
SKINNYPIX: Vă amintiți că unele vedete precum Kim Kardashian au fost acuzate că folosesc Photoshop-ul în selfie-urile lor? Kim a dezminți categoric, probabil pentru că folosește această aplicație care te face să apari automat mai slab. Doar pentru iOs. Gratis.
IFART: Conține o selecție pentru a recunoaște 200 de zgomote distincte de flatulență. Unele au nume originale, precum 'Jack the Ripper,' 'Howard the Duck', sau 'Bubbler'... Și se clasează pe primul loc în topul descărcărilor. Doar pentru iOs. Gratis.
AGERPRES