APIA primeşte cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înfiinţate în toamna lui 2019, afectate de secetă

APIA primeşte cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înfiinţate în toamna lui 2019, afectate de secetă

Cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, se depun într-un interval de 10 zile lucrătoare, începând de joi, 3 septembrie 2020, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit sursei citate, cererile se depun la Centrele locale/ judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la Centrele judeţene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiţă.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate; suprafaţa calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafaţa totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate; să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020; nu se află în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Totodată, suprafaţa pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăşi suprafaţa culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020.

"Prin excepţie, în cazul beneficiarilor care au suprafeţe calamitate cu culturile menţionate, confirmate prin procesul - verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânţate după calamitare şi nu se regăsesc, în totalitate sau parţial, în cererea unică de plată 2020, suprafeţele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menţionate în procesul - verbal de constatare şi evaluare a pagubelor", se menţionează în comunicat.

Pentru aceşti beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafeţele confirmate prin procesul - verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafaţa declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”