APĂRARE HALUCINANTĂ A PEDOFILULUI. Cum a justificat oribilele fapte fostul ofiţer MApN

APĂRARE HALUCINANTĂ A PEDOFILULUI. Cum a justificat oribilele fapte fostul ofiţer MApN

Suspectul le-a spus judecătorilor că făcea studii sociologice pe minori

Judecătorii nu au ţinut însă cont de argumentele suspectului şi l-au arestat preventiv. Pensionarul, în vârstă de 63 de ani, este acuzat că ar fi agresat sexual şapte băieţi şi o fetiţă, cu vârste între cinci şi zece ani.

Anchetatorii susţin că pedofilul acţiona în apropierea grădiniţelor şi şcolilor din Bucureşti. Încă de la primele ore ale dimineţii, când copiii intrau la cursuri, bărbatul se poziţiona în faţa unităţilor de învăţământ şi îi pândea, după care, pe cei care nu erau însoţiţi de părinţi îi urmărea, îi acosta, şi apoi profita de ei.

Sursa: Comisarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?