Apar dovezile: „Tiranul Rafila o oprit camionul o urcat sus o luat pistolul şi o dat cu ţeava în cap şi la tata şi la Luluşa zicând şi înjurând că ei sunt aceia ce au otrăvit Valea Crişului să lupte contra comunismului“
Mărturiile celor care au trăit teroarea în perioada în care a fost instaurat comunismul în România sunt, de-a dreptul, cutremurătoare. Rezistenţa anticomunistă de pe Valea Crişului Alb a fost înfrântă cu mult sânge în perioada în care Alexandru Rafila era şeful Securităţii.
Mulţi români-eroi au luptat împotriva bolşevismului cum s-au priceput mai bine: unii s-au refugiat în munţi şi au format acolo bande de rezistenţă, în timp ce alţii s-au opus pe faţă colectivizării forţate. Noua putere instaurată în România de cizma sovietică i-a vânat pe toţi: i-a bătut, i-a schingiuit, i-a aruncat în temniţe sau i-a împuşcat la drumul mare şi i-a aruncat în gropi comune.
De departe, liderul mişcării anticomuniste din zona bazinului Crişului Alb a fost Cantemir Gligor, refugiat în timpul regimului lui Ion Antonescu în Germania, dar care s-a întors în ţară fiind paraşutat în iarna anului 1945.
În Analele Sighet nr. 2, publicaţie a Fundaţiei Academiei Civice, volum apărut în anul 1995, a fost publicat un interviu acordat de Cantemir Gligor autoarei Steliana Breazu: „Securiştii au pus pe un ţăran, Ilie Ciuceu, să-l strige. Atunci Gligor Cantemir a ieşit afară din casă. Locotenentul Lazăr Maier i-a pus pistolul pe piept şi l-a declanşat. Dumnezeu însă l-a ocrotit şi pistolul s-a blocat. Speriat, securistul a făcut un pas înapoi şi a tras în aer. Glontele a luat foc. Profitând de incident, Gligor a intrat în casă şi a luat un pistol. Iată ce povesteşte el însuşi: «eram într-o situaţie foarte grea. În viaţa mea nu am ucis pe nimeni. Lângă el era şi Ilie Ciuceu. O singură grenadă i-ar fi aruncat pe toţi în aer. Dacă s-ar fi întâmplat una ca asta, Securitatea s-ar fi răzbunat cu cruzime. Întreaga familie ar fi fost executată”, arată Steliana Breazu.
Potrivit acesteia, când Gligor a ieşit afară, Maier a tras din nou asupra sa, la fel ca şi ceilalţi securişti. „Totul a fost zadarnic, nici un glonte nu m-a atins. Pe peretele camerei au rămas urmele gloanţelor care au înconjurat conturul trupului meu. Am fost sub o protecţie divină. Cu toate că era un criminal notoriu, Lazăr Maier s-a cutremurat. În detenţie, ori de câte ori mă întâlnea, îmi povestea acest episod care l-a impresionat. Au fost arestate şi gazdele: Ilie Perba cu soţia şi fiicele sale, care nici măcar nu mă cunoşteau. Au fost târâţi până la marginea satului. În casă a rămas numai o bătrână de 80 de ani, care striga şi îi blestema pe securişti. Matei Rafila, şeful Securităţii din Arad, voia să ducă şi femeile la Sebiş, unde era centrul Securităţii din zonă. Când am ieşit la şoseaua principală, unde ne aştepta maşina, m-am oprit şi i-am spus: «Să nu uitaţi că suntem urmăriţi din toate părţile. Dacă nu le eliberaţi, eu voi da un semnal prin care voi anunţa camarazii că pot să intervină. Eu poate voi reuşi să scap cu viaţă, dar voi sigur că nu veţi mai avea nici o şansă de supravieţuire», a povestit Gligor în interviul acordat Stelianei Breazu.
Aşa a obţinut Gligor Cantemir eliberarea soţiei şi a fiicelor lui Perba. Numai bărbatul a fost luat şi a făcut doi ani de închisoare pentru că l-a găzduit. A doua ciocnire cu Securitatea, aflăm din aceeaşi sursă, a avut loc în comuna Iosăşel.
„Înconjuraţi de trupele de Securitate, prinşi la marginea comunei, camarazii au rezistat cu curaj timp de patru ore. Atunci a căzut Jurcuţa. Ultima rezistenţă a avut loc la moara lui Motorca de la marginea comunei. Luptătorii s-au refugiat într-un grajd. Securiştii au stropit cu benzină şi au dat foc grajdului. Astfel a murit Iulian Hagea, ars de viu, iar un alt luptător, grav rănit, Ioan Jurcuţă-fiul, a decedat în drum spre Securitate. O parte din luptători au fost prinşi, iar restul s-au retras în munţi”.
Potrivit aceleiaşi relatări a Stelianei Breazu, a treia ciocnire a avut loc pe malul drept al Crişului Alb. Atunci a murit şi Pavel Dobre, care a refuzat să se predea viu, folosind ultima armă pe care o avea: o grenadă. A patra şi ultima luptă s-a dat în zona Văşoaia din Munţii Apuseni, unde au căzut cinci camarazi, iar restul, aflăm din Analele Sighet, „au fost arestaţi pe parcurs, fără ciocniri armate, de către maiorul Rafila“.
Gligor Cantemir a fost arestat la 21 decembrie 1948 în comuna Cil din judeţul Arad şi graţiat la 31 iulie 1964.
Despre modul barbar de a-i prinde pe fugari relatează şi Corneliu Cornea în Revista Memoria: „Cum în moară a mai rămas Hagea Iulian, care a refuzat să se predea, securiştii au dat foc morii. După ce flăcările au cuprins acoperişul, s-a auzit o rafală de armă şi explozia cartuşelor rămase de la Hagea. În acest timp a sosit şi comandantul Securităţii Arad, Rafila, care a asistat la scoaterea cadavrului luptătorului şi a constatat că acesta se împuşcase. Picioarele îi erau arse de la genunchi în jos, ca şi ambele mâini. Jurcuţa Ioan a murit în drum spre spital“.
Deşi luptătorul anticomunist şi Steliana Breazu, cea care l-a intervievat, vorbesc despre „Matei Rafila“, maior şi şef al Securităţii Arad, şi nu despre „Alexandru Rafila“, reprezentanţii Asociaţiei foştilor deţinuţi politic susţin că în acea perioadă exista doar un singur Rafila în fruntea instituţiei de opresiune din zonă, acesta fiind Alexandru Rafila.
Mai mult decât atât, spun foştii deţinuţi politic, este vorba despre mărturia unui om terorizat în tinereţe, care şi-a povestit dramele după foarte mulţi ani, deci este posibil ca memoria să îl înşele asupra prenumelui lui Rafila.
Vasile Ciobâncan, şeful Filialei din Arad a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, confirmă că în primii ani ai instaurării regimului comunist în România, un singur Rafila a fost şeful Securităţii din zonă: „Ştiam demult că fiul său este medic. De altfel, mai există şi casa în care au stat ei, dar nu mai aparţine familiei“, spune Vasile Ciobâncan.
„Acest tiran Rafila i-a adresat înjurături şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă“
Despre episodul nereuşit al încarcerării lui Gligor găsim amănunte şi în volumul „Administraţie românească arădeană“, vol III, tipărit în anul 2011. De aici aflăm că Rafila, care era „ofiţerul şef al Securităţii“, se afla şi el în curte. Tot şeful Securităţii a fost prezent şi la grajdul care a fost incendiat.
Finalul conflictului este descris de aproape toţi participanţii în mod tragic: „Când era grajdul aproape terminat cu arsul a venit Rafila, comandantul Securităţii din Arad, şi a asistat până eu cu fratele meu şi cu un cetăţean din Almaş au scos cadavrul neînsufleţit al lui Leanu din foc şi a identificat cum s-a împuşcat. Erau arse picioarele de la jumătatea genunchilor în jos la fel şi mâinile cum a ţinut pistolul mitralieră. Acest tiran Rafila i-a adresat înjurături şi ne-o spus să-l ducem cu ce putem la groapă. Şi l-am băgat într-o copaie, troacă de spălat mai mare şi am bătut nişte scânduri şi l-am dus la cimitir aci la Iosăşel. Nici în ziua de astăzi nu ştiu unde-i. Şi cine o ştiut o murit“, a povestit într-un interviu Darău Igna.
Şi povestea nu se termină aici: „Venind din Arad, comandantul Rafila a dirijat şi aici arestarea luptătorilor, urcându-i în două camioane, în unul pe securistul rănit şi pe Jurcuţa, şi în celălalt ne-o urcat, povesteşte Darău Igna, legaţi laolaltă pă mine şi pe Pasărea, pă Nuţicu numai cu cărtuşele la spate şi Luluşa la fel, şi pe baci Ioan nu l-or legat nicicum“. Apoi, „tiranul Rafila o oprit camionul o urcat sus o luat pistolul şi o dat cu ţeava în cap şi la tata şi la Luluşa zicând şi înjurând că ei sunt aceia ce au otrăvit Valea Crişului să lupte contra comunismului“, „Voi împreună cu Bogdanul vost“.
Trecutul tatălui
Alexandru Rafila s-a născut la 12.04. 1920 în URSS, avându-i ca părinţi pe Nicolaievici Ioan Sergei şi Veselina, conform fişei întocmite de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. În perioada 1948 – 1949 a fost Şef serviciu Direcţie Regională Timişoara, Serviciul Judeţean Arad, cu gradul de maior. Numele Rafila Alexandru îl întâlnim într-un tabel de salarizare pentru personalul Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, aflat în arhiva CNSAS.
De aici aflăm că se încadra la avea clasa 9-a de salarizare. A trecut în rezervă la 1.06. 1949. A murit în 1988 în Bucureşti.
El a fost deconspirat după ce fiul său, Alexandru Rafila, vestitul medic, a anunţat că va candida pe listele PSD. Invitat la o emisiune a postului de radio Europa FM, profesorul Alexandru Rafila a spus că era imposibil ca tatăl său să participe la masacrul de pe Valea Crişului Alb: „Pur şi simplu era imposibil, iar lucrul acesta reiese din transcriptul emisiunii realizate de doamna Lucia Hossu Longhin, în care el afirmă de două ori că el a lucrat în această zonă până în luna mai 1949. Există documente istorice, eu am căutat să le găsesc pentru a justifica ce s-a întâmplat. Lucrul acesta s-a întâmplat în august, deci după mai bine de două luni după momentul în care el nu mai lucra acolo”, a mai precizat profesorul la Piaţa Victoriei.
În schimb, Alexandru Rafila recunoaşte că tatăl său a participat la alte acţiuni represive în scurta vreme când a lucrat pentru Securitate, iar profesorul spune că a aflat despre statutul tatălui destul de târziu. „Eu am aflat acest lucru legat de apartenenţa tatălui meu la Securitate cred că în 1982, eu am fost foarte tulburat şi am avut mai multe discuţii cu el pe această temă. Cu siguranţă a participat la acţiuni represive în acea perioadă şi lucrul acesta este dincolo de orice tăgadă. Nu caut niciun fel de scuze, dar totdeauna greşelile şi vina trebuie asumate.” SURSA: Adevărul
