Anunțul ambasadei SUA cu privire la Visa Waiver. Ce ne pun în vedere Statele Unite

Anunțul ambasadei SUA cu privire la Visa Waiver. Ce ne pun în vedere Statele Unite

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, care s-a declarat „foarte optimist" că vom primi în curând statutul de membru în acest program.

Românii ar putea călători în curând fără vize în SUA Foto: Arhivă

Românii ar putea călători în curând fără vize în SUA Foto: Arhivă

Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%", a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

Ambasadorul a precizat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, asumate de Guvern şi Parlament, iar apoi am putea primi statutul de membru programul Visa Waiver .

Pe de altă parte, pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul şi Parlamentul şi-au luat acest angajament că vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informaţii privind combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului şi sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere şi, în momentul în care vom şti că am încheiat toate aceste obligaţii, partea americană va fi notificată, va veni o misiune de evaluare în România, probabil la sfârşitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor, urmând ca Departamentul de Stat American şi Departamentul Securităţii Naţionale să constate îndeplinirea de către România a acestor criterii şi să acorde României statutul de membru programul Visa Waiver", a explicat ambasadorul României în SUA.

Întrebat dacă există varianta obţinerii unei derogări din partea SUA, în cazul în care România nu va îndeplini criteriile cerute de statul american pentru admiterea în programul Visa Waiver, ambasadorul a explicat că: „Este imposibilă o derogare".

Din punctul meu de vedere este imposibilă o derogare, pentru că există o întreagă discuţie cu privire la imigraţia ilegală în Statele Unite şi este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare. Deci această lege, care a fost votată de Congresul american în 1986, este una foarte strictă, pentru că ea se referă în primul rând la măsuri de securitate şi de apărare a graniţelor Statelor Unite şi nimeni nu îşi permite, dacă o ţară nu îndeplineşte aceste criterii, să ofere o derogare, pentru că în cazul unui incident de securitate în care ar fi implicat un cetăţean al unei ţări care a intrat într-o asemenea derogare ar exista un mare mare scandal", a adăugat Muraru.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA s-a declarat "foarte optimist" în ceea ce priveşte includerea României în programul de scutire de vize.

"Eu sunt foarte optimist pentru că ştiu ce s-a făcut şi ştiu în primul rând că există un angajament de ambele părţi. Şi partea americană a înţeles că România a aşteptat prea mult acest moment şi noi am băltit, ca să folosesc aşa un termen mai puţin academic, la 10% rată de respingere vreme de 10 ani de zile. Deci e clar, dacă n-ar fi existat această implicare a ambasadei de la Bucureşti, a Ministerului de Externe, a Guvernului României, numirea unui coordonator naţional pe Visa Waiver, crearea unui unui comitet interministerial, toată lumea a înţeles că fără aceste lucruri cu greu am putea intra", a mai spus şeful Ambasadei României în SUA, pentru AGERPRES .

După cum a relatata Adevăru l, dacă țara noastră va îndeplini criteriile pentru a fi acceptată în acest program până pe 30 septembrie 2024, din 2025, românii ar putea călători fără viză în SUA.

De altfel, președintele Klaus Iohannis a discutat în cadrul întâlnirii sale cu omologul american, Joe Biden, care a avut loc în luna mai, despre programul Visa Waiver. "Obiectivul nostru este să îndeplinim toate condițiile pentru includerea în acest program și suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat", a declarat președintele României.

Întrebat când s-ar putea realiza efectiv includerea în program, oficialul român a răspuns: "Sunt foarte multe discuții tehnice aici. Știți că Visa Waiver nu este o decizie politică, este o decizie care se bazează pe date statistice. Ministerul de Externe de la noi și Ambasada de aici au luat lucrurile foarte în serios. Există campanii de conștientizare, de îmbunătățire a ratei de acceptare și, în acest sens, putem să avem speranța legitimă ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve această chestiune".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...