ANUL 1946: Adoptarea Constituţiei celei de-a patra Republici a Franţei (13 octombrie)
Perioada celei de-a patra Republici (27 octombrie 1946 - 4 octombrie 1958) a reprezentat, în mare parte, o reluare a caracteristicilor politice care au măcinat cea de-a treia Republică (desfăşurată în perioada 1870-1940/1946). Franţa a adoptat Constituţia celei de-a patra Republici la 13 octombrie 1946.
Pe fondul turbulenţelor la nivelul eşichierului politic, în anii celei de-a patra Republici s-a înregistrat şi o anumită creştere economică, s-au reclădit instituţii sociale naţionale şi industria după cel de-Al Doilea Război Mondial, prin sprijinul oferit de Statele Unite prin Programul Marshall. S-a consemnat, de asemenea, debutul reapropierii de vechiul inamic Germania, care ulterior, în timp, avea să constituie baza colaborării franco-germane în arhitectura de construcţie europeană postbelică.
Constituţia celei de-a patra Republici franceze este asemănătoare Constituţiei Americane, fiind vorba despre un document scris. Conţine un Preambul şi 106 articole. Spre deosebire de Constituţia americană, versiunea legii fundamentale a celei de-a patra Republici franceze reprezintă un document stufos, conţinând numeroase detalii juridice. Legea fundamentală conferă cetăţenie egală locuitorilor Franţei şi celor din coloniile franceze. În schimb, nu conţinea formulări în ce priveşte formarea Curţii Supreme, modul de alegere şi selectare a membrilor parlamentului. Acestea rămâneau să fie stabilite prin intermediul unor legi adoptate distinct.
Constituţia a fost pregătită de o Adunare constituantă aleasă. A intrat în vigoare, la 27 octombrie 1946, după ce a fost aprobată prin referendum popular.
Articolul I definea forma de guvernământ a celei de-a patra Republici franceze: ''Franţa este o republică indivizibilă, seculară, democratică şi socială.'' Articolul II al legii fundamentale aşeza drept obiective ale Constituţiei principiile Revoluţiei Franceze: ''Libertate, Egalitate şi Fraternitate''.
Prin modul de articulare şi punere în practică Constituţia se constituia sub forma unui document rigid. Modalitatea de amendare era dificilă şi complicată. Textul Constituţiei putea fi amendat doar prin intermediul Adunării Naţionale. După aprobarea de către Adunarea Naţională, textul era trimis Consiliului Republicii. În cazul în care Consiliul respingea varianta respectivă, era retrimisă Adunării Naţionale, iar dacă nu primea avizul Adunării, trebuia supus aprobării prin referendum popular. După votul popular trebuia avizul preşedintelui republicii. Ulterior, propunerea legislativă trebuia formulată şi avea nevoie de votul celor camere ale Parlamentului pentru a deveni lege ordinară.
Constituţia reconfirma încrederea în puterea supremă a poporului. Poporul era declarat drept unica sursă de putere şi de autoritate. Guvernul trebuia să dea dovadă de responsabilitate în faţa poporului prin actul de guvernare. Şeful statului era ales prin vot, conform prevederilor Constituţiei, care instituia democraţia parlamentară. Premierul şi Consiliul de Miniştri răspundeau pentru deciziile pe care le adoptau în faţa parlamentului, iar între puterile executivă şi legislativă funcţiona o relaţie de cooperare instituţională. Liderul partidului care deţinea majoritatea parlamentară în Camera inferioară a legislativului era desemnat premier al Franţei. Dreptul de vot era acordat tuturor locuitorilor, fiind introdus sistemul electoral direct şi scrutinul secret.
Apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale era consfinţită în textul Constituţiei, regăsindu-se şi în formula legii fundamentale a celei de-a treia Republici.
O noutate a legii fundamentale a celei de-a patra Republici era reprezentată de introducerea Consiliului Superior Judiciar, ce reunea 14 membri. Preşedintele republicii exercita funcţia de preşedinte al acestui organism, care adopta deciziile prin vot cu majoritate calificată. În schimb, pentru rezolvarea diferendelor constituţionale între diferite instituţii ale statului se constituia Comitetul Constituţional care era format din 12 membri. Preşedintele Adunării Naţionale şi Consiliul Republicii alături de alţi zece membri făceau parte din acest Comitet. Şapte dintre cei zece membri erau aleşi de Consiliul Republicii. Acest Comitet Constituţional avea drept principală responsabilitate protejarea Constituţiei, avea, totodată, putere de evaluare juridică, iar deciziile sale erau definitive.
Constituţia punea bazele Uniunii Franceze care includea Franţa metropolitană, departamentele de peste mări, teritoriile şi statele şi teritoriile asociate. Uniunea Franceză includea toţi locuitorii Franţei şi resursele Uniunii erau folosite de guvernul francez pentru bunăstarea tuturor. Apărarea Uniunii era desfăşurată în comun. Organele centrale ale Uniunii Franceze erau preşedinţia, Înaltul Consiliu şi Adunarea. În Preambul se face trimitere: ''Franţa formează cu oamenii din teritoriile de peste mări o Uniune bazată pe egalitatea drepturilor şi a responsabilităţilor fără distincţii de rasă sau religie''.
Textul Constituţiei făcea, deopotrivă, trimitere la consimţirea în respectarea principiilor dreptului internaţional asumate de statele civilizate ale lumii. Se declara, de asemenea, război utilizării armelor împotriva libertăţii altor popoare.
Cadrul politic fragil în perioada celei de-a patra Republici a fost marcat de reprezentarea politică slabă, niciun partid neavând o majoritate clară şi fiind nevoie de o coaliţie pentru a se putea guverna. Dificultatea privind obţinerea consensului de către fiecare partid politic în coagularea unei majorităţi a determinat ca fiecare formaţiune politică să-şi avanseze propria agendă politică, potrivit https://www.ukessays.com . Au existat numeroase similitudini între cea de-a treia şi cea de-a patra Republică, ambele având ca formă de guvernământ republica parlamentară. Guvernele s-au bazat pe o majoritate parlamentară temporară şi ancorată în diferite pârghii condiţionale politice pentru a se putea menţine la putere. Orice fel de fragmentare a puterii determina în final căderea guvernului şi o anumită fluiditate cu care majoritatea schimba frecvent puterea, generând, pe fond, o frecvenţă foarte crescută a cabinetelor care au condus Franţa în perioada celei de-a patra Republici, conform https://www.ukessays.com . Coaliţiile electorale guvernamentale formate care îşi asumau actul de guvernare nu acţionau în comun cu implicarea partidelor politice membre pentru coordonarea guvernării şi pentru a legifera în cadrul programelor politice comune, astfel că membrii executivului făceau, deseori, distincţie de partidul care i-a propulsat şi de agenda asumată public de formaţiunea politică din care proveneau şi susţineau politici publice diferite.
Constituţia celei de-a patra Republici conferea Adunării Naţionale puteri sporite, în schimb preşedintele avea prerogative limitate, un rol mai degrabă ceremonial care nu i-a permis să intervină consistent în crizele politice guvernamentale care au măcinat Franţa în perioada celei de-a patra Republici. Formaţiunile politice erau mai bine structurate, comparativ cu perioada anterioară a celei de-a treia Republici, însă două forţe politice majore anti-sistem - Comuniştii şi Gaulliştii - sprijinite de părţi considerabile de electorat nu au depus eforturi suficiente pentru promovarea consensului şi a stabilităţii politice. Cu aproape 25 de guverne în 12 ani, stabilitatea politică la nivelul actului de guvernare a fost şubrezită. Cea de-a patra Republică nu a beneficiat de sprijin popular consistent însă în acea perioadă s-au obţinut progrese în anumite domenii, în special economic, prin introducerea planificării indicatorilor, a inovaţiilor în relaţiile industriale şi extinderea unei anumite stări de bunăstare socială, potrivit www.oxfordreference.com . În domeniul politicii externe, Franţa s-a integrat în NATO, a jucat un rol important în crearea Comunităţii Europene, a pregătit calea pentru decolonizarea Africii şi a contribuit în ce priveşte independenţa în problema Indochinei. Totuşi, problema algeriană a expus în final fragilitatea unui sistem politic ceea ce avea să ducă la încheierea celei de-a patra Republici şi instaurarea, în 1958, a celei de-a cincea Republici. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: elysee.fr
