Antrenorul Eusebiu Tudor a demisionat de la Petrolul Ploiești

Antrenorul Eusebiu Tudor a demisionat de la Petrolul Ploiești

Eusebiu Tudor a demisionat, duminică, din funcția de antrenor al echipei de fotbal Petrolul Ploiești, potrivit site-ului oficial al clubului. Decizia tehnicianului survine după eșecul suferit sâmbătă seara, la București, cu FC Voluntari (0-1) .

''Am avut, astăzi, o întâlnire cu oficialii clubului și i-am anunțat că decizia mea este aceea de a mă opri aici. Le mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o și pentru suportul pe care mi l-au oferit în aceste doua luni, iar echipei îi urez multă bafta în continuare și sper să iasă cât mai repede din situația dificilă în care se află acum'', a declarat Eusebiu Tudor.

În perioada imediat următoare, de pregătirea echipei se va ocupa Mihai Oancea, actualul antrenor secund al ''galben-albaștrilor''. Primul meci pe care îl va conduce ''interimarul'' Oancea va fi cel de marți, în care Petrolul întâlnește pe ACS Poli Timișoara, în deplasare, în optimile de finală ale Cupei României.

Eusebiu Tudor a condus echipa în șapte partide, obținând trei egaluri și înregistrând patru victorii (golaveraj 2-6). Petrolul a început sezonul cu Tibor Selymes, care a avut o victorie, patru egaluri și trei eșecuri (golaveraj 6-9) în primele opt etape ale campionatului. Petrolul rămâne pe ultimul loc al clasamentului. AGERPRES 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!