Antonescu: Liberalii nu vor vota candidaţii PSD. Tăriceanu, primul beneficiar al pomenii PSD-iste
Liderul PNL, Crin Antonescu, se declară convins că liberalii nu vor vota candidaţii PSD la alegerile europarlamentare, cum afirma Victor Ponta, afirmând că vor vota poate doar cei care vor beneficia de "pomenile electorale ale PSD", Călin Popescu Tăriceanu fiind "primul beneficiar" al acestora.
Crin Antonescu (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)
"Cunosc minciuna şi ipocrizia PSD-istă mai bine decât oricine. Sigur că realizăm cu toţii că partidele lui Traian Băsescu , adică PDL şi actualul PMP, sunt mult mai slabe şi puţin credibile, aşa că PSD pune atacurile pe mine, pe PNL. Tot ce se poate ca nişte oameni de la noi (PNL- n.r.) să îi voteze (pe candidaţii PSD - n.r.) beneficiind de pomenile electorale ale PSD. Tăriceanu este primul beneficiar al pomenii PSD-iste", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, Crin Antonescu , citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a mai spus că încrederea electoratului în alianţele politice a scăzut odată cu desfiinţarea USL.
"Cred că încrederea în alianţe a scăzut. USL speram să fi învăţat din experienţele trecute. Nu s-a putut ţine această alianţă şi noi, cei de la PNL, suntem reticenţi când discutăm de alianţe. Acum sunt alianţe şi alianţe. USL a fost o alianţă între două partide în formă, cu programe, cu lideri. Noi avem şi acum o alianţă, în România, PSD, PC şi UNPR, dar asta nu e o alianţă, ăsta e un partid, sunt locotenenţi ai lui Victor Ponta . Sigur că în viaţa politică, în funcţie de anumite momente, forţe politice e posibil să acţioneze convergent, dar o alianţă cum a fost USL nu cred că va fi curând", a mai spus Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu participă, vineri, la Timişoara, la lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare din 25 mai.
Liderul PSD, Victor Ponta, declara, joi, că, în opinia sa, USL există în continuare şi că sunt mulţi liberali care la alegerile europarlamentare vor vota construcţia politică formată din PSD, PC şi UNPR, despre ai cărei lideri Ponta spunea că "au rămas fideli la ceea ce a promis USL".
"Eu cred că cel mai important este să nu uităm de ce în aceşti nouă ani şi jumătate românii au fost nemulţumiţi, de ce au fost nedreptăţiţi şi ce le-am promis noi în aceşti ani extrem de dificili. Şi, în primul rând, le-am promis că vom face acea Uniune Social Liberală, care eu cred că există în continuare. Eu cred că sunt mulţi liberali care ne vor vota pe 25 mai şi care vor veni alături de noi după 25 mai, pentru că Daniel Constantin , Gabi Oprea, eu, toţi ceilalţi care am rămas fideli la ceea ce a promis Uniunea Social Liberală mergem mai departe cu toate promisiunile şi toate idealurile USL", afirma Victor Ponta.
Sursa: mediafax.ro