Antonescu: Dacă domnul Ponta câştigă alegerile, vom avea un preşedinte prefăcut, mincinos şi slab
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că vom avea un preşedinte prefăcut, mincinos şi slab dacă Victor Ponta câştigă alegerile, susţinând că acesta nu are curajul să spună cine este cu adevărat.
Crin Antonescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)
Crin Antonescu a precizat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV , că maneaua postată de Victor Ponta pe Facebook este "foare sugestivă" pentru a sugera cum înţeleg candidatul PSD şi Traian Băsescu să apară în faţa a milioane de oameni.
"Să dăm un filmuleţ în ultima zi a campaniei, pe care l-am ţinut până acum, în care Ponta, mă rog, încuvinţează caraghios tot felul de lucruri, îl contrăm cu manea, asta-i în fond oferta celor doi oameni, unul care pleacă şi unul care este destul de probabil să vină în fruntea unei Românii tratate ca pe un câmp în care interlopii politici îşi fac de cap", a declarat Antonescu.
Pe de altă parte, el a comparat USL 2.0 cu acţiunea comuniştilor din perioada 1946-1947 care "nu au avut curajul să se prezinte decât sub masca unei coaliţii de partide".
"Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de atunci şi faptul că acest gest rezervat de domnul Ponta ultimei zile de campanie îmi evocă aceste împrejurări de atunci poate să pară o exagerare, dar în opinia mea nu este. Avem de-a face cu aceeaşi tentativă de fraudă morală masivă, tentativă de deghizare politică a unei forţe politice cu aspiraţie totalitară".
"În ultima zi a campaniei electorale domnul Ponta vine cu încă o minciună şi una majoră şi-şi ascunde identitatea. Ceea ce remarc eu din aceste întâmplări de astăzi este că domnul Ponta, la un pas de a deveni preşedintele României, nu are curajul să spună cu adevărat cine este, nu are curajul să-şi decline identitatea sa şi a forţei politice care-l susţine. Domnul Ponta a simţit mereu nevoia de a merge de mână cu cineva, de a se sprijini pe cineva, de a se legitima mereu cu altcineva, când cu Antonescu în USL-ul autentic, când cu alţii. Acum încearcă cu domnul Tăriceanu şi cred că acest lucru ne arată că, dacă domnul Ponta câştigă aceste alegeri, vom avea un preşedinte prefăcut, mincionos şi slab. Or asemenea oameni sunt periculoşi atunci când conduc pentru că prima condiţie a unui lider este aceea de a avea curajul să spună: «eu sunt acesta, într-acolo vreau să mergem, urmaţi-mă»".
Băsescu "a avut curajul să spună cum îl cheamă: «mă cheamă Traian Băsescu şi aşa vreau eu: vă tai salariile sau vă tai pensiile sau măresc TVA sau vă bag la puşcărie». Victor Ponta nu seamănă în această privinţă cu Traian Băsescu, dar dincolo de toată propaganda pe care Ponta şi PSD şi presa anexată au făcut-o, mă tem că, dacă Victor Ponta câştigă preşedinţia României, vom avea o continuitate a ceea ce a însemnat sistemul băsist, cu toate abuzurile sale, cu toată demagogia sa, cu formele sale: prefăcătorie, inducere în eroare a unei întregi naţiuni (...). Cred că adevăratul continuator al lui Traian Băsescu şi al politicilor sale, aşa cum am mai spus-o demult, este Victor Ponta", a subliniat Antonescu.
Întrebat dacă acum îl cunoaşte mai bine pe Klaus Iohannis , Crin Antonescu a răspuns afirmativ, dar nu a dorit să comenteze nimic despre candidatul ACL.
Sursa: mediafax.ro