Antena3 DICTEAZĂ/Procurorul general a cerut o situație a dosarelor care îl vizează pe Traian Băsescu

Antena3 DICTEAZĂ/Procurorul general a cerut o situație a dosarelor care îl vizează pe Traian Băsescu

Procurorul general Tiberiu Nițu a anunțat joi că a cerut tuturor instituțiilor din subordine o situație a dosarelor cu privire la fostul președinte Traian Băsescu.

"Ieri am dispus să se întocmească o astfel de situație și am solicitat Secției de urmărire penală, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată să ne comunice o situație a tuturor dosarelor", a declarat Tiberiu Nițu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

La sfârșitul lunii decembrie, procurorii Parchetului General au reluat urmărirea penală în dosarul în care senatoarea PSD Gabriela Firea a făcut plângere împotriva lui Traian Băsescu pentru șantaj.

Ancheta în acest dosar fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.

Anterior, Tiberiu Nițu declara că, din informațiile pe care le deține, fostul șef al statului nu a fost audiat până în prezent în această cauză.

"Audierile pot fi și înainte de începerea urmării penale cu privire la persoană, și după", a precizat procurorul general.

În data de 16 aprilie, senatorul PSD Gabriela Firea a depus o plângere penală pe numele lui Traian Băsescu, acuzându-l de amenințare și șantaj în legătură cu o serie de declarații făcute într-o emisiune de televiziune.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA