ANSVSA: Pesta porcină africană, confirmată într-o gospodărie din judeţul Covasna
Prezenţa virusului pestei porcine africane la două cadavre de porcine depistate într-o groapă de gunoi situate la marginea municipiului Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna, a fost confirmată vineri, informează Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor printr-un comunicat remis AGERPRES.
"În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la dezinfecţia exploataţiei şi la ecarisarea cadavrelor", se menţionează în comunicat.
Din investigaţiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane şi platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare.
Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie, iar investigaţiile vor continua şi în zilele următoare.
"Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Covasna s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului. DSVSA Covasna reia solicitarea făcută către crescătorii de porcine, că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Aruncarea cadavrele de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancţionat inclusiv penal", se mai precizează în comunicat.
ANSVSA reiterează că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.
Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.
ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA). Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018. AGERPRES