ANSVSA: 581 de focare de pestă porcină africană în 169 de localităţi
Pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în 169 de localităţi din 22 de judeţe, cu un număr de 581 de focare, dintre care trei focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) remis, joi, AGERPRES.
În alte patru judeţe există doar cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 378.394 de porci afectaţi de boală şi există 1.757 de cazuri la mistreţi.
Potrivit autorităţilor veterinare, în total au fost stinse 1.248 de focare după cum urmează, cele mai multe în judeţele Tulcea (568), Brăila (140), Ialomiţa (132), Călăraşi (104) şi Constanţa (94).
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Potrivit ANSVSA, evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
ANSVSA solicită populaţiei ca orice suspiciune de boală să fie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
ANSVSA face precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. AGERPRES