ANRE controlează dacă furnizorii de energie au aplicat reducerile promise pentru facturile aferente lunii februarie

ANRE controlează dacă furnizorii de energie au aplicat reducerile promise pentru facturile aferente lunii februarie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat controale la furnizorii de energie pentru a vedea modul în care au fost emise facturile pe luna februarie, în contextul liberalizării pieţei de energie, a declarat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

"Avem acţiuni de control în derulare la toţi furnizorii de ultimă instanţă şi clarificăm modul în care au fost emise facturile pentru luna februarie, singura lună completă după emiterea ordinului nr. 5 din 2021 şi în momentul în care vom avea concluzia acelor controale cu siguranţă vom da şi un comunicat de presă", a spus Nagy-Bege, în cadrul conferinţei "Digital Transformation in Energy", organizată de The Diplomat Bucharest.

ANRE a aprobat la sfârşitul lunii ianuarie Ordinul nr. 5/2021 conform căruia clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor.

"Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică", precizau reprezentanţii ANRE la acea dată.

La rândul lor, furnizorii s-au angajat benevol să ofere aceste discounturi către consumatori.

La finalul lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea că aşteaptă facturile pentru a doua lună a anului pentru a vedea dacă furnizorii îşi respectă promisiunile privind acordarea discounturilor.

"Aştept cu interes factura lunii februarie să văd dacă promisiunile tuturor furnizorilor sunt onorate. Şi eu cred în buna credinţă a acestora că vom avea acele discounturi în facturi. Mă aştept să văd o scădere de preţuri în februarie", a susţinut ministrul.

Potrivit lui Popescu, dacă furnizorii nu vor face acest lucru benevol, ministerul are în plan modificarea legislaţiei, astfel încât companiile să fie obligate să facă aceste reduceri. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”