ANRE acuză unii furnizori de energie că au crescut intenţionat preţurile pentru a primi mai mulţi bani de la stat

ANRE acuză unii furnizori de energie că au crescut intenţionat preţurile pentru a primi mai mulţi bani de la stat

„În cadrul verificărilor realizate s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode/mijloace de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie prin încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intra-grup, pe pieţe centralizate (produse cu livrare pe termen scurt - săptămână/lună) şi de acte adiţionale de modificare a preţului de contract încheiate după publicarea în Monitorul Oficial a OUG 118/2021, în vederea creşterii sumei decontate de la bugetul statului prin mărirea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de achiziţie şi plafonul maxim stabilit prin OUG 118/2021, metodă prin care furnizorul poate beneficia de sume nejustificat de mari de la bugetul statului)", arată documentul citat.

Aceste tranzacţii încheiate în scopul măririi artificiale a preţului pot fi suspectate, conform reglementărilor europene, de posibilă manipulare de piaţă, au subliniat reprezentanţii ANRE, care au demarat investigaţii în acest sens.

Furnizorii au utilizat şi alte modalităţi de creştere artificială a sumei decontate prin "excluderea din datele declarate ca achiziţii pe contracte în derulare în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022 a contractelor cu preţ mic, metodă utilizată de unii furnizori în vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privind depăşirea plafonului maxim de 525 lei/MWh (energie electrică) sau de 250 lei/MWh (în cazul gazelor naturale)".

Începând cu luna februarie 2022, lună din care se acordă compensări pe schema de plafonare pentru toţi clienţii noncasnici, au fost identificaţi furnizori care au solicitat compensare pentru proprii clienţi finali declarând ca unică sursă de achiziţie cantităţi de energie electrică pe care le-au primit în calitate de clienţi finali ai unor alţi furnizori, care la rândul lor au solicitat compensare pentru aceste cantităţi. În acest fel, pentru aceeaşi cantitate de energie electrică s-a solicitat compensarea de două ori.

Până la data de 6 iunie 2022, ANRE a primit 239 de cereri de decontare de la un număr de 65 de furnizori, a soluţionat 62 de cereri şi a confirmat către Ministerul Energiei plata unei sume de 34,8 milioane de lei aferente facturilor din noiembrie, decembrie şi o parte din luna ianuarie 2022.

Un număr de 35 de cereri, în valoare de 8 milioane de lei, au fost respinse, întrucât preţul de achiziţie a energiei a fost sub plafonul aprobat prin lege.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”