ANRE a amendat patru furnizori de gaze pentru intenţia de a creşte preţul în timpul contractului
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat patru furnizori de gaze cu suma de 2,7 milioane de lei pentru intenţia acestora de a majora tarifele în timpul derulării contractelor cu preţ fix, potrivit unui comunicat al ANRE remis, joi, AGERPRES.
Ca urmare a plângerilor clienţilor finali referitoare la notificările primite de la furnizori în legătură cu intenţia de creştere a preţului gazelor naturale, ANRE a demarat acţiuni de control pentru a verifica modul în care au fost respectate obligaţiile legale referitoare la elaborarea şi publicarea ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale; preluarea corectă a informaţiilor din ofertele-tip de furnizare a gazelor naturale în contractele de furnizare încheiate ca urmare a acceptării de către clienţii finali a ofertelor respective; notificarea clientului final a intenţiei de modificare şi/sau completare a condiţiilor/clauzelor contractuale, precum şi a majorării preţului/tarifului practicat; furnizarea de informaţii transparente clienţilor finali.
În urma finalizării acţiunilor de control, s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor legale, iar pentru faptele săvârşite, furnizorii de gaze naturale au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 2,69 milioane de lei.
Astfel, Engie România, E.ON Energie România şi Restart Energy One au primit amenzi de 800.000 de lei fiecare, iar Premier Energy, de 200.000 de lei.
"În ofertele lansate public cu un preţ fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menţionat că furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat şi astfel, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia acestora, în mod transparent, informaţii clare, cu privire la preţurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preţ pe care, ulterior, au intenţionat să-l modifice, începând cu lunile octombrie şi noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienţi", au precizat reprezentanţii ANRE.
Totodată, ANRE a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preţ fix menţinerea preţului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, şi, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preţ fix.
De asemenea, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au fost sancţionate fiecare cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind elaborarea ofertelor-tip, respectiv pentru lansarea de oferte-tip în care nu se menţiona data de întocmire a ofertei-tip şi nici perioada de valabilitate a ofertei, menţionându-se doar data expirării acesteia.
Nova Power and Gas a fost sancţionată cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru încheierea de contracte de furnizare a gazelor naturale în care nu se menţiona perioada cu preţ fix garantat din oferta tip acceptată de clienţi precum şi pentru lansarea de oferte-tip în care nu erau precizate termenele şi condiţiile de denunţare unilaterală a contractului.
ANRE va continua să supravegheze comportamentul tuturor furnizorilor şi în situaţiile în care se vor constata încălcări ale dispoziţiilor legale, va proceda la sancţionarea acestora, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)