ANPC solicită furnizorilor de energie să informeze consumatorii ce înseamnă consum de referinţă
Consumatorii de energie trebuie să înţeleagă ce înseamnă un consum de referinţă, iar în acest sens furnizorii ar trebui să transmită informaţii, prin intermediul primei facturi, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, în cadrul unei întâlniri organizată cu companiile de energie electrică şi gaze naturale din România.
"Consumatorii au nevoie să înţeleagă ce înseamnă un consum de referinţă. Trebuie să transmitem, prin intermediul primei facturi, modalitatea în care consumatorii să înţeleagă că depinde exclusiv de ei modul în care consumul de referinţă poate fi calculat. În alte intervenţii din presă am numit asta un consum util. Va trebui să educăm consumatorii să înveţe să poată închide lumina în camera în care aceştia nu-şi mai desfăşoară activitatea, să poată să evalueze corespunzător modul în care îşi încălzesc locuinţa, pentru a fi siguri că nu vor apărea costuri mai mari decât cele estimate de aceştia. Mai mult decât, vreau să aveţi amabilitatea şi, într-un termen rezonabil, să purtăm o discuţie legată de modalitatea de evaluare a consumului acestuia de referinţă şi modul în acesta vom putea transmite consumatorilor că aceştia au depăşit consumul. Îmi doresc să fie o abordare unitară la nivelul întregului spectru al activităţii de furnizare de utilităţi. Nu cred în varianta de transmitere prin SMS, ci în momentul primirii facturii să poţi să transmiţi tocmai pentru a lăsa consumatorului posibilitatea să conteste la nivelul aparatului de specialitate a furnizorului de utilităţi aceste măsuri. Ne-ar plăcea ca implementarea acestei măsuri să se facă în cel mai scurt timp. Mi-aş dori undeva în zece zile să găsim formula de transmitere către consumatori a acestor informaţii. Consumul util apare atât Ordonanţa 118, cât şi în Ordonanţa 3, ca recomandare conform mediei zilnice şi lunare a consumurilor din perioada precedentă", a menţionat Constantinescu.
Şeful ANPC a transmis furnizorilor de energie din România să găsescă o modalitate ca facturile emise să fie "pe înţelesul tuturor".
"Avem de evaluat toate situaţiile cu care ne-am confruntat în teritoriu atât dvs., cei care aţi fost sancţionaţi, cât şi noi, raportat la activitatea colegilor comisari. La acest moment, Autoritatea va elabora o modalitate a actelor de control pentru a fi siguri că avem de data aceasta o abordare unitară. Vom sta de vorbă cu fiecare dintre furnizori şi de a fi sigur că încă de mâine (luni, 1 februarie 2022, n.r.), lucrurile prevăzute de Ordonanţa 3/2022 vor fi implementate corespunzător. Există o parte dintre consumatori neavizaţi şi care nu ştiu să parcurgă nici astăzi o factură emisă în noile condiţii, motiv pentru care vom ruga operatorii economici să găsească o modalitate ca, odată cu emiterea noilor facturilor, să poată transmite consumatorilor o modalitate clară de citire pe înţelesul tuturor. Consumatorii medii sunt aceia care nu neapărat au pregătirea necesară pentru a putea parcurge din perspectivă fiscală un document şi am convingerea că au nevoie să înţeleagă foarte bine de pe factură unde a fost aplicată compensarea, unde a fost aplicată plafonarea", a subliniat Horia Constantinescu.
O altă solicitare a oficialului vizează elaborarea unui document din care să reiasă că obligativitatea de citire a contoarelor revine, în primul rând, consumatorului, dar şi menţiunea că există situaţii în care acest lucru nu poate fi realizat "fie din raţiuni date de vârstă, fie de pregătire".
"Ne-am confruntat în întreaga ţară cu facturi total disproporţionate atât financiar, cât şi la nivel de consumatori ce până atunci reuşeau să fie într-o zonă de confort. Va trebui să depuneţi diligenţe ca le nivelul fiecăruia dintre operatorii economici ca, în momentul în care vă confrunţi cu astfel de situaţii, date de disfuncţionalitatea unui aparat de măsură sau de faptul că nu a fost citit corespunzător contorul să vedem cum putem, prin soft, să naştem un sistem de alarmare înaintea facturilor. Nu au fost puţine situaţiile în care persoane vârstnice sau persoane cu venituri reduse să primească facturi ce au condus la o stare de agitaţie şi disproporţionată total de momentul în care ştii că iei în calcul să achiţi o factură, pentru să sumele menţionate în acestea reprezentau efectiv un şoc pentru cei care le-au primit. Va trebui să elaboraţi şi un document clar din care să reiasă că obligativitatea de citire a cifrelor menţionate pe blocul de măsură revine în primul rând consumatorilor, dar să luaţi în calcul că mulţi dintre aceştia nu pot să ajungă că citească contorul fie din raţiuni date de vârstă, fie de pregătirea acestora. Citirea contoarelor trebuie să se facă, totuşi, cu o frecvenţă cel puţin trimestrială, motiv pentru care va trebui să ne asigurăm că aceste lucruri sunt duse la îndeplinire", a spus preşedintele ANPC.
La rândul său, Mihai Culeafă, vicepreşedintele ANPC, a punctat faptul că, până la momentul actual, doar la un singur operator economic din energie au fost stornate peste 2,239 milioane de facturi.
"După cum bine ştiţi, au fost identificaţi mai mulţi operatori economici care nu au aplicat prevederile Ordonanţei 118 în ceea ce priveşte compensarea şi plafonarea (la preţurile la energie, n.r.). Au fost stornate foarte multe facturi şi când spun foarte multe, doar la un singur operator au fost stornate peste 2,239 milioane de facturi. M-ar interesa situaţia la zi a facturilor pentru fiecare furnizor de energie electrică şi gaze referitoare la lunile noiembrie şi decembrie. De asemenea, aş vrea să aduc în discuţie faptul că de mâine (marţi, 1 februarie 2022, n.r.) intră în vigoare Ordonanţa 3 şi aş vrea să şti dacă aţi adaptat softul pentru noile măsuri ale Ordonanţei, să nu ne trezim să mai avem nevoie de timp pentru adaptare", le-a transmis Culeafă companiilor de electricitate şi gaze naturale.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, pe data de 25 ianuarie, după şedinţa de Guvern, că au fost adoptate noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, care vor însemna 80 bani/kWh pentru energie electrică şi 31 bani/kWh pentru gaze, de la 1 februarie.
"Astăzi am aprobat ordonanţa de urgenţă prin care, începând cu data de 1 februarie, se fac anumite modificări în ajutorul oamenilor. Practic, pentru toţi consumatorii casnici, pentru toţi românii care deţin o locuinţă, scade plafonul de la 1 leu pe kW la 80 de bani pe kW pentru energie electrică şi de la 37 bani pe kW la 31 de bani pe kW, indiferent cât consumă. Dacă, în plus faţă de acest lucru, consumă 500 kW lunar şi 300 de metri cubi lunar, atunci beneficiază de o compensare suplimentară şi, practic, vor plăti 68 de bani pentru energia electrică şi circa 22 de bani pentru gazele naturale - aici vorbim de toate taxele incluse", a arătat demnitarul, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Popescu a precizat că va exista "o plajă foarte mare" de consumatori non-casnici pentru care preţul va fi plafonat la 1 leu pe kW la energia electrică şi la 37 de bani pe kW la gazele naturale. Astfel, schema a fost lărgită, dincolo de instituţii de învăţământ sau ONG-uri, "pentru, practic, aproape toţi consumatorii non-casnici", cu excepţia marilor consumatori de energie electrică, care au beneficiat de Ordonanţa 81, pe o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană. AGERPRES