ANPC: Atenție la cumpărăturile din perioada reducerilor

ANPC: Atenție la cumpărăturile din perioada reducerilor

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să verifice preţurile produselor, în perioada reducerilor de iarnă, prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs şi să citească cu atenţie caracteristicile acestuia.

Sfaturi pentru cumpărăturile în perioada reducerilor de iarnă / Foto: Shutterstock

Sfaturi pentru cumpărăturile în perioada reducerilor de iarnă / Foto: Shutterstock

„În perioada reducerilor de iarnă este recomandat să verificaţi preţurile prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs, practică ce a dus la îmbunătăţirea constanţa a modalităţilor de prezentare a preţurilor şi reducerilor de către magazinele online. Pentru cumpărături avantajoase în perioada ofertelor de iarnă, citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificaţi dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor dvs.", a scris Paul Anghel, luni, pe Facebook.

Listă de cumpărături

În opinia sa, cumpărăturile din această perioadă pot fi făcute în deplină siguranţă dacă se întocmeşte o listă cu produsele pe care cumpărătorii doresc să le cumpere şi cu preţurile actuale ale acestora, fiind astfel informaţi cu privire la reducerile de preţuri.

„Verificaţi stocul existent; verificaţi preţul afişat şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA); verificaţi dacă preţul include şi costul de livrare; în cazul în care comandaţi online, verificaţi, înainte de a trimite comandă, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când aţi ales produsul; dacă aveţi nelămuriri, contactaţi comerciantul prin telefon pentru a cere informaţîi suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare.

Modul în care comerciantul răspunde la aceste întrebări vă poate oferi indicii asupra seriozităţii vânzătorului; comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii, oferind, printre altele, informaţii despre datele de identificare, caracteristicile esenţiale ale produsului, preţul cu toate taxele incluse, cheltuieli de livrare şi modalităţi de plată, perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului, durata minimă a contractului, funcţionalitatea, compatibilitatea şi interoperabilitatea bunurilor cu elemente digitale, a conţinutului digital şi a serviciilor digitale precum şi existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului", a punctat reprezentantul ANPC.

Recenziile

De asemenea, acesta recomandă consumatorilor să citească recenziile privind produsele oferite online, care pot oferi indicii despre calitatea acestora sau despre seriozitatea comerciantului.

În plus, pentru contractele încheiate pe pieţele online (de intermediere vânzări între comercianţi şi consumatori), consumatorul trebuie să ştie că orice furnizor de piaţă online (proprietarul website-ului de intermediere) este obligat să furnizeze o serie de informaţii într-o secţiune specifică a interfeţei online, care este direct şi uşor accesibilă de pe pagină unde sunt prezentate ofertele.

Astfel, printre informaţiile pe care trebuie să le ofere furnizorii online sunt: dacă partea terţă care oferă produsele este sau nu un comerciant — persoană juridică şi în cazul în care nu este un comerciant — persoană juridică, ci o persoană fizică să specifice faptul că drepturile consumatorilor care decurg din legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat.

De asemenea, la furnizarea de rezultate că răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, furnizorul de piaţă online este obligat să specifice în mod clar într-o secţiune specifică a interfeţei de pe pagină unde sunt prezentate ofertele, existenţa oricărei publicităţi plătite sau a oricărei plăti specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziţie mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.

„Pentru siguranţă contului dumneavoastră, când doriţi să achiziţionaţi online cu plata prin card bancar, căutaţi „https" în adresa URL şi o pictograma de lacăt în bară de adrese. Acestea semnalează că site-ul este conceput pentru a fi sigur. În cazul plăţilor făcute cu cardul, nu transmiteţi niciodată codul PIN al cardului din 4 cifre şi parole bancare, dacă primiţi orice corespondenţă care pare a fi de la comerciant, prin care vi se solicită acest lucru", susţine Paul Anghel.

Prețul trebuie afișat

Potrivit sursei citate, indiferent că este vorba despre un magazin online sau despre unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare), dacă este cazul.

„Există mai multe comparatoare de preţuri unde poate fi verificată evoluţia în timp a preţurilor produselor. Această posibilitate oferă consumatorului mai mult control asupra deciziei sale şi face că magazinele să evite, în general, afişarea unor reduceri nereale. Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile 'preţ nou', 'preţ vechi' lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat", atenţionează Paul Anghel.

În cazul produselor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător în aceeaşi suprafaţă de vânzare în perioada ultimelor 10 zile înainte de dată aplicării reducerii de preţ. În cazul produselor prezente la comercializare într-o perioadă mai mică de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător în această perioada înainte de data aplicării reducerii de preţ.

Returnarea

În ceea ce priveşte contractul, Anghel afirmă că acesta se consideră a fi încheiat, pentru magazinele clasice, în momentul în care se face plata şi este primit produsul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către comerciant, a acceptării comenzii cumpărătorilor.

În cazul magazinelor clasice, dacă un consumator doreşte să renunţe la achiziţie după ce a încheiat contractul, legea nu oferă dreptul de a renunţa la contract. „Odată achiziţionat un bun, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să vă fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanţiile. Pentru magazinele online, legea stabileşte un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii bunului în care puteţi renunţa la achiziţie, fără a oferi vreun motiv şi fără costuri suplimentare", scrie Paul Anghel.

Unele magazine online, ca parte a politicii lor comerciale, au extins acest termen la 30 sau chiar 60 de zile, însă cumpărătorii trebuie să verifice acest lucru cu fiecare comerciant în parte.

Termenul de 14 zile se poate prelungi cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea bunului, cumpărătorul trebuie să plătească returul. „Comerciantul este obligat să vă ramburseze preţul plătit (inclusiv costurile de livrare a bunului la dvs.) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care aţi renunţat la contract, iar rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urmă rambursării", mai spune el.

Reprezentantul ANPC menţionează că, în cazul în care produsul ajunge deteriorat sau distrus, vânzătorul este cel care suportă pierderea.

Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate bunurile şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg, iar OUG 140/2021 este actul normativ care reglementează garanţiile bunurilor, respectiv stabileşte că există două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexista pentru un singur bun.

În postarea sa, Anghel precizează că garanţia legală se aplică pentru orice bun comercializat şi este responsabilitatea vânzătorului în temeiul legii, în principiu fiind de doi ani, deşi există şi excepţii în cazul bunurilor cu elemente digitale, unde poate fi şi de cinci ani. În cazul produselor de ocazie, consumatorul şi vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanţie mai de cel puţin un an.

„Garanţia comercială este cea care, în anumite situaţii, este oferită suplimentar. De exemplu, garanţie de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice. Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbracă orice formă: o durata de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc., dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală", arată Paul Anghel.

În cazul în care produsul se defectează sau nu respectă specificaţiile, cumpărătorii au dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile.

„Contactaţi vânzătorul dacă aveţi o problemă! Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune să luaţi legătură direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparţine întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveţi niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Prin urmare, chiar dacă mergeţi la service cu produsul, informaţi întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute", a mai scris Paul Anghel, pe reţeaua de socializare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!