ANPC a anunţat, miercuri, că a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamaţii referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată ţara, dar şi din ţările Uniunii Europene.
„A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorităţii noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înţeles să oblige consumatorii să participe la finanţele companiei, fără ca aceştia să-şi dea acordul. În schimbul acestei contribuţii, ce va fi substanţială, noi le vom oferi un cazier comercial. Iar, exact după modelul activităţii companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi şi ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
ANPC a precizat că de derularea controlului s-a ocupat o echipă formată din trei comisari ai Autorităţii, la această acţiune adăugându-se şi contribuţia Centrului European al Consumatorilor România. Această instituţie a instrumentat sesizărilor transfrontaliere ale consumatorilor, a centralizat reclamaţiile, pe aceeaşi temă, sosite din afara graniţelor ţării.
„În acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, ANPC aşteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, aşa cum prevăd reglementările recentei Ordonanţe de Urgenţă nr. 58/2022.
Aceasta modifică şi completează unele acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, armonizând, totodată, în legislaţia naţională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenţionale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcţie de gravitatea abaterii.
Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanţelor şi că orice neregulă în funcţionarea unei companii de importanţa unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluţia sa”, mai arată ANPC.