„Anna Karenina“, pe scena Operei Naţionale în interpretarea balerinilor Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu

„Anna Karenina“, pe scena Operei Naţionale în interpretarea balerinilor Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu

Ninge cu fulgi mari pe peronul unei gări. Între alţi călători, un tânăr ofiţer, Alexei Vronski (Călin Rădulescu) şi o frumoasă doamnă, Anna Karenina (Corina Dumitrescu), se întâlnesc la un moment dat şi, brusc, farmecul fiecăruia îl învăluie pe celălalt.

Baletul „Anna Karenina“ a făcut istorie în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

Licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti în 1994, prim-solista Corina Dumitrescu are în palmares numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul III la Concursul Internaţional de Balet de la Varna, Bulgaria (1994), Premiul de Interpretare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali (1994), Premiul pentru Creaţie Coregrafică la Concursul Naţional de Dans, Constanţa (1995), Premiul de Excelenţă al Forumului Compozitorilor şi Muzicologilor (2000). Angajată a Operei Naţionale Bucureşti din 1988, a făcut parte, între anii 1990-1992, din Compania de Dans Contemporan Orion Balet Bucureşti. A fost invitată permanent a Teatrului de Balet din Belgrad între anii 1997 – 2003, iar în 2005 a fost invitată la Galele Stelelor Secolului XXI, la Paris.

Balerina Corina Dumitrescu, în timpul unui spectacol FOTO ONB

Printre personalităţile lumii dansului cu care Călin Rădulescu s-a pregătit şi a colaborat, se numără Stanton Welch (director al Baletului din Huston şi coregraful Baletului Australian), Robert Barnett (fost director al Baletului din Atlanta), cu coregraful Amedeo Amodio, cu Val Caniporoli de la Baletul din San Francisco şi cu Giuseppe Canale (fost director la Teatro Massimo din Palermo). În perioada 1985 – 1994, Călin Rădulescu a studiat baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti cu maestrul şi coregraful Ioan Tugearu, iar în perioada 1994-1998 a fost balerin al Operei Naţionale Bucureşti. În 1998 şi 1999 a dansat la Teatrul Pfalz Theater din Kaiserslautern (Germania), în 1999 şi 2000 la Cincinnati Ballet, unde s-a pregătit cu Victoria Morgan. În perioada 2001-2002, el a fost balerin la Baletul din Tulsa (SUA), unde s-a perfecţionat cu Marcello Angellini, iar în perioada 2002-2004 a fost dansator al Companiei Grand Rapids Ballet, avându-l ca maestru pe Gordon Pierce Schmidt. Din 2013, Călin Rădulescu a revenit ca solist la Opera Naţională Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!