ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti

ANMCS a suspendat acreditarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a emis, luni, ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în urma cazului femeii care a murit.

"Având în vedere constatarea de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a apariţiei la nivelul Spitalului Clinic de Urgentă Bucureşti a unui eveniment advers grav asociat asistenţei medicale neraportat de către unitatea sanitară (...), vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti", se arată pe site-ul ANMCS.

Sursa citată arată că suspendarea acreditării unităţii sanitare se dispune până la remedierea de către aceasta a deficienţelor care au condus la această situaţie, dar nu mai mult de şase luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare.

"În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea ordinului, unitatea sanitară elaborează şi transmite ANMCS spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării. Acest plan trebuie să conţină, pentru fiecare măsură, responsabilul desemnat de unitatea sanitară şi termenul de îndeplinire a măsurii. Pe parcursul perioadei de suspendare, unitatea sanitară raportează săptămânal către ANMCS măsurile adoptate pentru remedierea neconformităţilor", mai scrie pe site.

Încetarea suspendării acreditării unităţii sanitare se constată prin ordin al Preşedintelui ANMCS după verificarea remedierii neconformităţilor cuprinse în planul de măsuri.

Conform Metodologiei de monitorizare a unităţilor sanitare acreditate, acestea sunt obligate să raporteze la ANMCS o serie de date referitoare la evoluţia implementării măsurilor de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului.

"Spitalul Clinic de Urgentă Bucureşti nu a raportat niciun eveniment advers şi niciun alt indicator de monitorizare din data de 1 ianuarie şi pană în prezent. Evenimentul mediatizat în prezent a fost raportat pe data de 29.12.2019, la şapte zile de la producerea acestuia. ANMCS a comunicat situaţia conformării spitalului la cerinţele procesului de monitorizare Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii", se mai arată pe site-ul ANMCS.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că ancheta ministerului în acest caz va fi încheiată la începutul săptămânii următoare, precizând că, după moartea pacientei, s-a autosesizat atât Poliţia, cât şi Parchetul.

"Din păcate, Liliana, pacienta, a decedat ieri seară. S-a schimbat încadrarea cazului. Şi Poliţia Capitalei, şi Parchetul s-au autosesizat. Este o anchetă în curs datorită situaţiei create şi vom aştepta rezultatul anchetei. Ce pot să vă spun este că echipa noastră va finaliza ancheta la începutul săptămânii viitoare (...) veţi primi toate detaliile care sunt de resortul Ministerului Sănătăţii", a declarat ministrul Victor Costache la ieşirea de la Spitalul Floreasca. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…