ANM: Vremea se menține călduroasă pe parcursul următoarelor două săptămâni; ploi doar spre final de iulie

ANM: Vremea se menține călduroasă pe parcursul următoarelor două săptămâni; ploi doar spre final de iulie

Regimul termic va rămâne deosebit de cald în următoarele două săptămâni, cu temperaturi caniculare la nivelul întregii țări, inclusiv la munte, iar perioadele cu precipitații se anunță destul de rare și vor apărea în special spre finele lunii iulie, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă între 20 iulie și 2 august, publicată luni.

În Banat, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme caniculară, cu maxime ale temperaturii aerului de 35 — 37 de grade, în medie. În cursul nopților, mediile termice vor scădea de la 20 — 21 de grade, la început, spre 17 grade pe 22 iulie, după care vor crește din nou spre 18 — 19 grade. În primele zile din cea de-a doua săptămână, temperaturile scad ușor de la o zi la alta, atingând valori medii diurne de 32 — 34 de grade, pe 28 — 29 iulie, când minimele nocturne vor fi de aproximativ 17 grade. Dar, spre finalul perioadei de prognoză, regimul termic va crește din nou și temperaturile maxime vor atinge, în medie, 35 — 36 de grade în primele zile ale lunii august. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi posibile pe arii restrânse în prima săptămână de prognoză, iar probabilitatea pentru averse mai frecvente va crește în intervalul 26 — 28 iulie.

În Crișana, la începutul intervalului, temperaturile diurne vor avea valori medii de 33 — 34 de grade, dar apoi vor crește spre 37 de grade, în jurul datei de 23 iulie, când vremea va redeveni caniculară. Ulterior, regimul termic va marca o nouă scădere, spre medii de 31 — 32 de grade pe 28 — 29 iulie, iar în primele zile din august se vor atinge temperaturi maxime de 33 — 34 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la 20 de grade la începutul perioadei de prognoză, spre 16 grade pe 22 iulie, apoi se vor situa în jurul valorii de 18 grade până la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână, vor fi medii termice nocturne de 16 — 18 grade. Probabilitatea pentru averse și fenomene asociate instabilității atmosferice va fi mai ridicată în prima zi și, din nou, în perioada 26 — 28 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi de scurtă durată, slabe cantitativ.

În Transilvania, după o ușoară răcorire a vremii în primele două zile ale prognozei, vremea va redeveni călduroasă în intervalul 22 — 26 iulie, când se vor atinge din nou valori medii ale temperaturilor maxime de 33 — 34 de grade. După 27 iulie, regimul termic va scădea ușor, spre medii termice situate între 30 și 32 de grade, ce se vor menține până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Media temperaturilor minime nocturne va scădea spre 14 grade, pe 22 iulie, pentru ca apoi, până la sfârșitul intervalului de prognoză, să se mențină relativ constantă, în jurul a 14 — 15 grade. După prima zi în care vor fi averse pe arii extinse, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă și doar între 26 și 28 iulie sunt prognozate din nou ploi pe arii mai extinse, posibil însemnate cantitativ pe 28 iulie.

Potrivit ANM, în Maramureș, în primele zile, temperaturile maxime vor fi în creștere, de la o medie de 30 de grade, pe 21 iulie, până la 35 — 36 de grade, în intervalul 23 — 25 iulie. Apoi, temperaturile vor scădea spre 29 — 30 de grade, pe 28 și 29 iulie, pentru ca în intervalul 30 iulie — 2 august să se situeze, în medie, la valori de 31 — 32 de grade. Temperaturile minime vor scădea, la începutul intervalului de prognoză, atingând valoarea medie de 15 grade pe 22 iulie, apoi se vor încadra, în general, între 15 și 17 grade, până la sfârșitul perioadei de prognoză. Manifestările de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente în prima zi a intervalului și, din nou, în perioada 26 — 28 iulie, când aversele pot fi mai însemnate cantitativ.

În Moldova, la începutul intervalului de prognoză, vremea se va răcori, maximele diurne vor scădea de la valori medii de 34-35 de grade, în prima zi, la 30 de grade în cea de-a doua zi, dar ulterior vremea va redeveni călduroasă, caniculară chiar, în intervalul 23 — 27 iulie, când mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul a 35 — 36 de grade. Între 28 iulie și 2 august, regimul termic diurn va fi caracterizat de medii termice de 32 — 33 de grade. În ceea ce privește temperaturile nocturne, acestea vor marca o scădere la începutul intervalului de prognoză, atingând o medie de 15 grade pe 22 iulie, pentru ca în intervalul 23 iulie — 2 august să se situeze între 17 și 19 grade. Local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în special la începutul intervalului de referință (20 iulie) și, din nou, între 26 și 28 iulie, când vor fi posibile izolat și ploi torențiale.

În cea mai mare parte a intervalului, în Dobrogea, până pe 23 iulie, temperaturile maxime se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade, apoi regimul termic va marca o creștere, vremea va deveni călduroasă, izolat caniculară, iar maximele diurne vor atinge 33 — 34 de grade, între 25 și 28 iulie. Ultima parte a perioadei de prognoză va fi caracterizată de temperaturi medii diurne de aproximativ 31 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluție variabilă în prima săptămână de prognoză, când mediile termice se vor situa, în general, în jurul valorii de 19 grade, dar a doua săptămână va fi caracterizată de nopți tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî, în medie, sub 20 — 21 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi foarte scăzută și doar pe 21 și între 28 — 29 iulie sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

În Muntenia, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului, chiar caniculară în prima zi de prognoză și, din nou, în intervalul 25 — 28 iulie, când se vor atinge medii ale temperaturilor maxime de 36 — 37 de grade. După 29 iulie, canicula va persista, chiar dacă la cote mai reduse, iar maximele termice se vor situa în jurul a 35 de grade până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză. Valorile de temperatură pe timpul nopților vor marca o scădere, de la 20 — 21 de grade pe 21 iulie, spre 16 grade pe 24 — 25 iulie, pentru ca apoi regimul termic nocturn să crească din nou, fiind caracterizat, în medie, de valori de 18 — 19 grade până la finalul perioadei de prognoză. Probabilitatea pentru averse va fi destul de scăzută pe ansamblu, totuși manifestări de instabilitate atmosferică sunt de așteptat în zonele submontane, unde cel mai probabil pe 20 — 21 iulie și, din nou, în intervalul 26 — 29 iulie vor fi ploi de scurtă durată.

În ceea ce privește Oltenia, vremea se va menține călduroasă pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, media maximelor diurne nu va coborî sub 34 de grade. Cele mai ridicate valori medii ale temperaturii aerului, de 36 — 37 de grade, se vor înregistra pe 20, 26 și 27 iulie, când canicula va fi mai intensă. Nopțile vor fi caracterizate de temperaturi minime ce se vor situa, în medie, între 18 și 21 de grade în prima săptămână de prognoză, pentru ca în cea de-a doua săptămână regimul termic nocturn să fie relativ constant, cu temperaturi minime de aproximativ 18 grade, în medie. Probabilitatea pentru averse va fi destul de scăzută, dar manifestări de instabilitate atmosferică sunt de așteptat pe arii restrânse la începutul intervalului, dar și între 26 și 29 iulie, cu mențiunea ca în jurul datei de 28 iulie ploile pot fi însemnate cantitativ.

La munte, vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a intervalului de referință, fiind estimate valori maxime, în medie, de 22 — 24 de grade, iar temperaturi mai mari, de 25 — 26 de grade, sunt prognozate pe 20 iulie și, din nou, în intervalul 23 — 25 iulie, când vor fi cele mai calde zile. În cursul nopților, temperatura aerului va avea valori medii cuprinse între 12 și 14 grade în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala doar pe arii restrânse în cursul după amiezelor, dar la începutul intervalului și, din nou, în perioada 26 — 28 iulie aversele pot fi mai frecvente și în cantități mai însemnate.

Estimările meteo sunt realizate de către ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”