ANL a vândut locuinţe prin programul „Prima Casă“, valabil din octombrie, cât în patru ani. Care este preţul unui apartament ANL
„Vânzările prin «Prima Casă» au mers foarte bine. În perioada de când programul «Prima Casă» a început să se adreseze şi cumpărătorilor de locuinţe de la ANL şi până în prezent, am vândut 380 de locuinţe pentru tineri de până la 35 de ani, bugetul obţinut fiind de 37 milioane de lei. Spre comparaţie, în patru ani, 2009-2014, ANL a vândut 413 locuinţe, care au adus un buget de 45 de milioane de lei“, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al ANL, la conferinţa de lansare a târgului imobiliar naţional - tIMOn.
Pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, plafonul de garanţii de la stat se ridică la 497 milioane de lei, circa 40% din bugetul pentru „Prima Casă“.
„Sumele obţinute din vânzările de locuinţe sunt utilizate pentru construcţia altora în cadrul aceluiaşi proiect. Pentru impulsionarea vânzărilor am început o campanie «door to door» (din uşă în uşă), prin care consilierii ANL încearcă să prezinte oferta pentru tinerii care stau cu chirie“, a adăugat Nancu.
El a menţionat că până la 31 de iulie, locuinţele ANL pot fi cumpărate cu 326 de euro pe metru pătrat, astfel că pentru o garsonieră preţul total este de 81.000 de lei (circa 18.000 de euro), pentru un apartament cu două camere de 113.200 de lei (25.000 euro), iar pentru trei camere de 142.600 lei (32.000 euro). Pentru patru camere preţul total este de 188.100 lei (41.800 euro).
ANL a construit până în prezent 3.200 de locuinţe (case şi apartamente), în 59 de amplasamente în cadrul programului locuinţe finanţate prin credit ipotecar şi peste 31.000 de apartamente destinate tinerilor de sub 35 de ani.
În prezent, ANL are în execuţie 1.945 de locuinţe pentru tineri, în 38 de şantiere, iar pentru acest an este prevăzută livrarea a 1.200 de unităţi dintre acestea.
Sursa: adevarul.ro