ANI solicită procurorilor cercetarea șefei DGASPC Neamț pentru conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în vederea cercetării directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, Cristina Păvăluță, pentru conflict de interese.
Potrivit unui comunicat al ANI, în calitate de director general al DGASPC Neamț, Cristina Păvăluță a încheiat un contract cu SC Olimpus Trade SRL, societate reprezentată de un administrator cu care se afla la acel moment în raporturi de muncă într-o altă firmă, SC Parking SA. Contractul, în valoare de 98.788 lei, avea ca obiect confecționarea și instalarea de uși din PVC.
ANI susține că, la data încheierii contractului, Cristina Păvăluță și administratorul SC Olimpus Trade SRL dețineau calități/funcții în cadrul SC Parking SA, societate deținută majoritar de către Consiliul Local Neamț. Astfel, Cristina Păvăluță a fost membru în Consiliul de Administrație, în perioada 11 februarie 2013 — 11 mai 2017, iar administratorul SC Olimpus Trade SRL a fost director al SC Parking SA, în perioada 15 decembrie 2007 — 6 iulie 2016.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Cristina Păvăluță a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art.301, alin.(1) din Codul penal, potrivit căruia: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
În noiembrie 2015, ANI a constatat și existența stării de incompatibilitate în cazul Cristinei Păvăluță.
AGERPRES