ANI: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, nu poate justifica suma de 43.000 euro; a fost sesizat Parchetul

ANI: Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, nu poate justifica suma de 43.000 euro; a fost sesizat Parchetul

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 196.100 lei (43.519 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Ionel Arsene.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Arsene a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere completate în perioada 2017 - 2018, suma totală de 196.100 lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăţi comerciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda