ANI: Fostul secretar de stat Marko Attila Gabor, în conflict de interese

ANI: Fostul secretar de stat Marko Attila Gabor, în conflict de interese

Marko Attila Gabor, fost deputat și secretar de stat la Departamentul Relații Interetnice din cadrul Guvernului, a fost declarat de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese în materie administrativă.

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada deținerii funcției de secretar de stat, Marko Attila Gabor a semnat patru contracte și un act adițional, încheiate între Secretariatul General al Guvernului — Departamentul Relații Interetnice și Asociația Juriștilor Maghiari din România (în cadrul căreia el deținea calitatea de membru), privind finanțarea din fonduri nerambursabile a unor proiecte derulate de această asociație, precum și documente ce au stat la baza încheierii acestor contracte.

De asemenea, în calitate de președinte al comisiei de evaluare a proiectelor, Marko Attila Gabor a semnat documente ce au stat la baza încheierii celor patru contracte de finanțare.

ANI mai susține că Marko Attila Gabor a beneficiat de programul de formare profesională din cadrul proiectelor derulate de Asociația Juriștilor Maghiari din România și finanțate de Secretariatul General al Guvernului — Departamentul Relații Interetnice, participând, în calitate de jurist, la conferințele organizate de Asociația Juriștilor Maghiari din România.

Marko Attila Gabor a fost dat în urmărire de Poliția Română anul trecut, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 29 aprilie 2015, arestarea sa preventivă în lipsă pentru 30 de zile, fiind acuzat în dosarul ANRP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

4 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?